x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Fenomenul “Grupul de la Cluj”

0
Autor: Adrian Severin 01 Iul 2008 - 00:00

Există o aşteptare confuză în societatea românească şi în lume. Oamenii aşteaptă să apară cineva care să facă ceva spre a întoarce lucrurile de pe calea rea pe care o urmează şi să le îndrepte într-o direcţie bună

Există o aşteptare confuză în societatea românească şi în lume. Oamenii aşteaptă să apară cineva care să facă ceva spre a întoarce lucrurile de pe calea rea pe care o urmează şi să le îndrepte într-o direcţie bună. Neputînd descrie nici persoana, nici fapta, nici ţinta, ei intră în dispute absurde, certîndu-se sau căzînd de acord asupra a ceea ce nu ştiu, exprimînd speranţe fără sens şi spaime fără temei. Avem de-a face cu atmosfera creată de un Samuel Beckett în faimoasa sa piesă “Aşteptîndu-l pe Godot”. Teatrul absurdului a trecut în viaţa noastră reală.


“Grupul de la Cluj” este o aplicaţie în spaţiul mioritic a fenomenului “aşteptării lui Godot”. Puţini ştiu cine îl compune. Cei reputaţi a-i fi membri marcanţi au negat întotdeauna existenţa sa. Aşadar, nu putem fi nici măcar siguri că a existat vreodată. Doctrina sau proiectele grupului sînt neclare. Cu toate acestea, lumea crede a şti că este vorba despre modernizare. Ce se înţelege prin modernizare nimeni nu poate însă spune; ori, mai degrabă, fiecare are propria versiune sau propria aşteptare în legătură cu modernizarea. Oricum, modernizare înseamnă altceva decît ceea ce este; şi anume nu un orice altceva, ci un altceva care exprimă o logică esenţialmente diferită de logica ticăloşitei ordini actuale.


Dacă este să ne referim la un partid, acesta este în mod normal o grupare de adeziune ai cărei membri se organizează ierarhic şi se delimitează de alte grupări în funcţie de valorile în care cred; valori care transcend graniţele unităţilor administrativ-teritoriale ori originea etnică ori alte asemenea date obiective. Dacă modernizarea înseamnă negarea unei atari paradigme, atunci urmează că partidul nu ar mai fi condus de la vîrf, ci de la bază, iar multiplele sale centre de putere ar acţiona potrivit cu priorităţile locale ale fiecăruia, delimitate de graniţele administrative, dar trecînd peste graniţele ideologice. Evident, cu atîtea variabile lipsite de con-

strîngeri principiale nu se poate construi o strategie naţională coerentă şi predictibilă. Or, doar o asemenea strategie ar fi susceptibilă de dezbatere în spaţiul public. Pragmatismul administrativ este spontan şi prin excelenţă ocult. Nu se poate afirma că aceasta este platforma “Grupului de la Cluj”, dar cu certitudine este ceea ce mulţi cred că este. 


Aşa stînd lucrurile, ar fi fost de aşteptat ca “baronii locali” ai partidelor, în mod natural adepţi ai regimului fărîmiţării feudale, să simpatizeze cu “Grupul de la Cluj”. La urma urmelor, modernizarea prezumtiv propusă de el semăna mai mult a feudalizare. Paradoxal, lucrurile nu au stat aşa. Singurii care i-au fost favorabili au fost liderii centrali fără rădăcini locale. Din mulţimea acestor “prinţi fără ţară”, unul singur – Traian Băsescu – nu i-a retras simpatia. Spre deosebire de ceilalţi, interesaţi de susţinerea magnaţilor locali, Preşedintele-jucător urmărea doar slăbirea concurenţilor săi naţionali – partidele – prin împărţirea puterii lor între centre de putere slabe (sic!). Realitate sau iluzie, “Grupul de la Cluj” a fost tocmai un asemenea centru de putere fără... putere. Rezultatele electorale nu au încetat să o confirme.


Dincolo de descentralizare şi dezideologizare, “Grupul de la Cluj” a fost asociat şi cu ideea de occidentalizare. De ce? Poate pentru că, potrivit prejudecăţilor româneşti, Ardealul înseamnă Occidentul, şi de aceea ifosele cezaro-crăieşti sînt luate drept cosmopolitism, iar nu drept provincialism. Sau poate pentru că la Cluj şi-au dat simbolic întîlnire interesele de afaceri central-europene cu oferta nomenclaturii oculte postcomuniste. Între această nomenclatură cenuşie şi oligarhii flamboaianţi ai tranziţiei regăţene, rivalitatea este totală. Cei din urmă sînt interesaţi ca prin operatori politici (respectiv, partide) slabi să controleze un stat suficient de puternic spre a-i proteja de concurenţa externă care înfloreşte în ordinea occidentală. Cea dintîi pare a urmări dizolvarea întregii puteri de stat – atît în expresia ei regională, cît şi în expresia ei naţională – în spaţiul ordinii occidentale, slăbind şi vîrful şi baza în acelaşi timp, dar întărind o invizibilă reţea transnaţională de birocraţi publici puşi în serviciul intereselor private. Dintr-o astfel de perspectivă, modernizarea capătă aspectul luptei pentru substituirea corupţiei naţionale (miliardarii naţionali se tem că vor fi doar milionari globali) cu corupţia globală (milionarii naţionali speră că vor deveni miliardari globali). La o privire atentă, “Grupul de la Cluj” nu este o entitate palpabilă, ci un fenomen contradictoriu reflectînd aşteptările unor populaţii derutate şi speriate. În plan metafizic, el este sursă de speranţă şi motiv de simpatie. În plan concret, el este factor de dezagregare şi obiect de contestare. De aceea a căzut la testul electoral. De aceea, căderea lui lasă în urmă regrete şi melancolie. Nu votezi pentru iluzii, dar nici nu poţi trăi fără ele!

Citeşte mai multe despre:   editorial,   cluj,   grupul,   grupul cluj

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de