x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ferestrele teatrului national

0
Autor: Tudor Octavian 07 Noi 2005 - 00:00
Ferestrele teatrului national


Diferenta dintre un pragmatic si un palavragiu e diferenta dintre da si nu.

L-am intrebat pe unul din directorii palavragii ai Teatrului National din Bucuresti de ce nu spala ferestrele, ca sa nu mai arate Nationalul ca un hambar jegos, si el mi-a raspuns prompt in cate feluri nu se poate face operatiuna. Pragmaticul, dac-am fi avut unul la conducerea teatrului, n-ar fi avut raspunsul pe loc. Iar cand l-ar fi dat, ar fi numarat ce solutii exista, ca lucrarea sa poata fi facuta.

Teatrul National e atat de nespalat, incat nimeni nu observa asta. E cea mai neingrijita fatada de mare institutie culturala din toata Capitala. Daca-ti ridici privirile de la parter, vezi ca uriasele sale geamuri au ceva din tristetea, din resemnarea luminariilor unor hale parasite. Si mai sordida e soarta giganticelor candelabre din interior. Toate sunt ingreunate de cateva straturi istorice de praf si slin. Slin de dictatura, acelasi ca slinul democratiei. Lumina, pe care o imprastie, nu e a cristalului, ci a sticlei cenusii pentru sifoane. Nimeni nu mai baga de seama murdaria, cand e monumentala. Pare sa tina de naturalul cladirii. Nici eu nu mi-am pus problema, pana ce nu mi-a vorbit de ea un strain. De fapt, un roman locuind de aproape o viata in Canada. Omul are o relatie speciala cu ideea de curat contra murdar. Plecat in anii ’70 dintr-o Romanie cotropita de noroaie, dintr-o margine prafoasa de targ, s-a stabilit intai la Vancouver. N-a rezistat aici decat cinci ani si nu fiindca n-ar fi dus-o bine. "Dar era prea curat - mi-a zis el - insuportabil de curat. Orice as fi facut, oricat m-as fi spalat si oricum m-as fi imbracat aveam senzatia ca mai aduc cu mine o parte din murdaria de care fugisem. Si ca toti observa ca la mine e ceva in neregula. La Vancouver, nu numai ca nu exista noroi, insa oamenii aici nu realizeaza notiunea. Ce-i ala noroi? Cum arata?

La Toronto, langa Cartierul Chinezesc, unde a inchiriat un apartament, murdaria traditionala a locului, aceeasi in toate metropolele cu zone unde majoritatea o fac asiaticii, i-a mai alinat dorul dupa ulitele desfundate de acasa. Nu-i nici un paradox. In ecuatia dorului intra si o parte din uratul de care ai fugit. De ce e nevoie ca teatrul din Piata Universitatii sa intre rapid intr-un program de curatire? Raspunsurile sunt mai multe, iar lista lor incepe chiar cu cuvantul National. Dar raspunsul complet si cu urmari in constiinta publica il vom avea abia dupa ce se va fi terminat operatiunea. Nu cred ca vom suferi, ca romanul canadian, din cauza unui exces de igiena urbana.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de