x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Fericire cu porţia

0
Autor: Tudor Octavian 28 Mai 2008 - 00:00

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Cînd simt că nu mai e timp pentru lucrurile pe care aş vrea să le fac, îi spun soţiei: Toate astea trebuiau să se întîmple cu zece ani mai devreme.



SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Cînd simt că nu mai e timp pentru lucrurile pe care aş vrea să le fac, îi spun soţiei: Toate astea trebuiau să se întîmple cu zece ani mai devreme.

Aş putea să spun douăzeci sau treizeci de ani, totuşi spun zece ani. E ca şi cum un peştişor de aur ar putea să-mi îndeplinească nişte dorinţi, iar eu nu-i cer să fiu împărat, ci responsabil de scară la bloc şi să-mi plătească întreţinerea pe un an. Un universitar, specializat în comportamentul uman, îmi confirmă un fapt pe care-l bănuiam. Numărul celor care ar fi vrut ca "toate astea", adică răsturnarea din decembrie şi convulsiile societăţii româneşti de după, să se fi petrecut cu zece ani mai devreme e foarte mare. Ce intrigă nu e dorinţa. Nici mulţimea. Ce intrigă e porţia. Dacă tot e să vrem mai mult de la viaţă, de ce vrem doar o corecţie? De ce visăm atît de limitat?

Acelaşi universitar citează un proverb asiatic care explică întrucîtva chestiunea. Cu undiţi pentru peşti mici – spun chinezii – prinzi peşti mici. Noi, cei pe care "toate astea" ne-au găsit de-acum vîrstnici, n-am pescuit decît cu undiţi pentru peşti mici: o treaptă la salariu, un kil de carne, un pachet de nechezol, o excursie cu aprobare de la sindicat la Russe. Mai binele ar fi fost două kile de carne şi excursii fără aprobare la Russe. Un fost strungar, devenit şofer de taxi, e şi mai precis în visarea lui retroactivă. Dacă nebunia de atunci începea cu două ore mai tîrziu, s-ar fi ţinut comisia uzinală pentru avansare şi el ar fi primit categoria a VI-a! Strungăria nu mai e regina meseriilor, iar clienţilor le e egal ce categorie are şoferul lor de taxi ca strungar. Omul trăieşte însă într-un alt timp al confirmărilor. Un timp al măsurilor mici, dar controlabile.

Normal ar fi să ne gîndim la rezolvări prin vise mai generoase. De pildă, să visăm ca "toate astea" să fi avut loc în 1970. Sau să nu fi fost nevoie de "toate astea". Să nu fi avut un război mondial, iar Rusia să fi stat în banca ei şi să nu fi exportat totalitarism comunist pe jumătate de planetă. Şi dacă tot e să visăm, de ce să visăm numai la un bine personal şi nu la unul mare pentru toată românimea? Sau pentru toată omenirea?

N-avem cum să fim altceva decît ce visăm. Profesorul sociolog e de părere că bucuriile şi fericirile au un prag, peste care devin tot atît de insuportabile ca suferinţa şi sentimentul inutilităţii.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de