x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Fericirea

Fericirea

de Tudor Octavian    |    22 Iul 2005   •   00:00
Fericirea

"Domnule - imi spune un fost spion de-al nostru la Moscova - fericirea inseamna sa fii multumit cu orice. N-o zic eu, a zis-o Lucio D’Ambra"

Nu stiu cine a fost Lucio D’Ambra si nici daca inspirata cugetare despre fericire a fostului nostru spion i s-a intiparit in minte pe cand isi facea treaba la rusi, ca portar la ambasada, sau la suedezi, ca atasat cultural. Tot ce stiu e ca omul are cate un citat din clasici sau o vorba mare din Goethe, Balzac ori Marx la orice ora din zi si oriunde te-ar intalni. Deoarece ma priveste mereu ca un profesor care trebuie sa puna la punct un elev capabil, insa indaratnic, ii servesc si eu un citat: "Cine are pisici trebuie sa plateasca". "Asta de cine e - intreaba fostul nostru consilier militar la Havana - , ca nu prea inteleg ce vrea sa zica?"

Fostul nostru secretar doi la Atena e convins ca un panseu, cu cat e mai simplu, cu atat e mai profund. Ca, in panseul meu, pisicile sunt probabil ceea ce sunt si vacile sacre la indieni. Si ca platitul e un fel de judecata de apoi. Cade pe ganduri, ma cerceteaza banuitor si in final se da batut. Ii explic ca toate cugetarile pe care le cunosc provin din tezaurul de proverbe, ghicitori si observatii filozofice al blocului unde locuiesc si ca persoana care le creeaza e domnul Burloiu, de la etajul opt.

Adevarurile promovate de fostul nostru om de serviciu la agentia din Marsilia sunt toate discutabile. Nu toata lumea e de acord cu ideea ca fericirea inseamna sa te multumesti cu ce ai. Poate ca Lucio D’Ambra era doar un italian falit, iar proverbele lui glorifica resemnarea saracului in fata soartei. E posibil, de asemenea, ca proverbul sa nu-i priveasca pe toti resemnatii din vremea sa si din toata Italia, ci numai pe cei din casa unde locuia cu chirie. Nu exista cugetare, oricat de inteleapta pare la prima ascultare sau la prima citire, care sa nu nasca, in celalalt capat al lumii, la alt popor sau in alte medii sociale, o replica pe masura. Sunt convins ca numarul oamenilor care socotesc ca fericirea e atunci cand ajungi sa te multumesti cu foarte mult e mai mare ca al oamenilor care mor multumiti cu nimic. Printr-un noroc, stiu o definitie a fericirii mai buna ca toate, desi n-a facut cariera. Ea ii apartine unui sexagenar care a decis ca nu mai merita sa alerge tot timpul dupa femei si suna in felul urmator: fericirea e cand faci baie in cada si nevasta iti aduce o farfurie mare cu cartofi prajiti si chiftele.

De cate ori fostul nostru atasat de presa la Paris are un citat faimos din Tagore, Lenin sau Socrate, am si eu unul din domnul Burloiu. Oricat de memorabile ar fi paradoxurile invatate de fostul nostru anbasador la Harare, in zilele cand nu participa la nici o receptie cu alti spioni, maximele domnului Burloiu imi par definitive: "Oamenii nu trebuie sa scuipe in lift ca nu sunt animale". "Azi are parale numai cine fura", "Cei care castiga la Loto sunt intotdeauna din alte blocuri". Si, desigur, stralucita sa alegatie privitoare la cetatenii "care are pisici, dar refuza sa le declare la intretinere": "Cine are pisici trebuie sa plateasca". De aici mai departe, poti sa-ti dai cu parerea despre orice. Chiar si despre fericire, dracu’ mai stie ce-o fi aia. Am incheiat citatul.

×
Subiecte în articol: editorial