Fiecare are dreptate în felul său

Când era scos la tablă, ca să rezolve o problemă cu două trenuri, care plecau din gările A şi B şi se întâlneau în C, Vasile B. se interesa mai întâi ce neam erau trenurile, personale, mărfare sau accelerate, după care clătina din cap şi zicea: "Mamă, mamă, vai de mama lor!". Ce-ţi veni, ţâcă - îl certa profesorul -, de ce nu începi să socoteşti?" "Mamă, mamă, vai de mama lor! - se văita Vasile B. -, numai să nu fie accelerate, că e prăpăd." În cancelarie, Vasile B. îi explica directorului, care-l ameninţa cu scăderea notei la purtare, că trenurile nu se întâlnesc, ci se ciocnesc.

"Mă, tu ori eşti tâmpit, ori te prefaci", bombănea directorul, dar nu-i scădea nota. "Are şi băiatul dreptate - zicea directorul , în felul lui are dreptate." Dreptatea, pe care Vasile B. o avea în felul său chiar şi la orele de analiză sintactică, era să-l coste o repetenţie. Fraza pe care trebuia s-o analizeze la tablă era, ca de obicei, aia cu oaia Bisisica din "Moromeţii". În loc să sublinieze verbele şi să o despartă în propoziţii, aşa cum îl învăţa toarşa de română, Vasile B. sublinia doar numele oii şi zicea: "Săraca oaie, ce-au cu ea, dacă-i smintită... Ce, ea vrea să fie proastă?!". Iar dacă era lăsat să delireze, uita cu totul de analiza sintactică şi o ţinea pe a lui: "Toarşa, eu am citit toată cartea. Nu-i frumos să chinui oaia. Astă vară, mă trimitea bunicul, la ţară, cu trei oi pe islaz, e drept cam nebune, dar le lăsam să-şi facă damblaua. Şi până la urmă le adunam eu cumva şi le aduceam seara acasă".

Cu scandal s-a lăsat însă la serbarea de sfârşit de an, când inspectorul de la judeţ a spus, în cuvântul de deschidere, că ei, copiii, sunt chezăşia viitorului luminos al patriei, iar Vasile B. a strigat tare: "Ba pardon". "Ce pardon, mă, tembelule - l-a luat la rost colegiul profesoral -, vrei să fim daţi afară din învăţământ, fiindcă avem un elev nedisciplinat?" Calm, ca şi cum el era cel care trebuia să-i înveţe câte ceva folositor în viaţă pe profesori, Vasile B. i-a lămurit cum l-a auzit el pe profesorul de sport lăudându-i-se celui de limba rusă că i-o pusese-n chezăşie domnişoarei de engleză de două ori.

Dar cel mai neplăcut incident a avut loc la terminarea celor opt clase primare. La festivitate a participat însuşi primarul oraşului. El le-a vorbit şcolarilor ca unor oameni în toată firea care ştiau răspunsul la întrebarea sa, însă puţină retorică nu strica: Ia să-mi spuneţi voi cine ne-a dăruit nouă minunatul îndemn: "Învăţaţi! Învăţaţi! Învăţaţi!"? Răspunsul corect era, fireşte, Lenin. Aşa că profesorii nu s-au împacientat prea tare când Vasile B. a ridicat mâna sus strigând: Io ştiu, io, io!

Măi, ăla micu', care stai cu mâna ridicată, hai zi-ne tu - l-a îndemnat primarul. Mie şi sor-mii - a răspuns Vasile B. mândru - mămica noastră ne-a zis învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi, ca să nu rămâneţi proşti ca ăştia mulţi!