x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Fierarul care fura aluminiu

0
Autor: Ion Cristoiu 17 Noi 2007 - 00:00

ROMĂNIA CA O TELENOVELÃ
Tudorache Popa plecă din sat prin 1953 şi se stabili la Floreşti, intr-o căsuţă din apropierea Pieţei. Se ocupa de lucruri mărunte.



ROMĂNIA CA O TELENOVELÃ
Tudorache Popa plecă din sat prin 1953 şi se stabili la Floreşti, intr-o căsuţă din apropierea Pieţei. Se ocupa de lucruri mărunte. Potcovea caii celor veniţi la iarmaroc, mai străngea căte-o roată, mai repara un lacăt. Făcea toate astea cu atăta detaşare, fără agitaţia meşteşugarilor obişnuiţi, incăt mulţi vecini pariară că din două una: sau Tudorache are bani ascunşi şi treaba din fierărie e, aşa, de ochii lumii, să nu-l ia in binoclu Miliţia şi să-l intrebe de unde are banii, sau era un bogătaş deghizat, venit aici, in tărgul Floreştilor, să mai ia aer, să se ocupe şi cu altceva decăt munca intelectuală, aşa cum ii recomandaseră doctorii de la Paris. Pariaseră fără rost. Tudorache nu era nici una, nici alta. Lucra incet, cu o anume desfătare in tot ce făcea, pentru că, pur şi simplu, nu-i plăcea să muncească. Lucrul in fierărie, unde se adunau atăţia oameni, era un bun prilej să tăifăsuiască. Şi cel mai mult lui ii plăcea să tăifăsuiască despre situaţia internaţională. Ţinea sus, pe o poliţă a fierăriei, un difuzor care mergea intruna zi şi noapte. Cănd semnalele postului de radio Bucureşti anunţau buletinul de ştiri, toată lumea din atelier - chiar şi cei care veneau intăia oară acolo - tăcea imediat, căzănd intr-o sfăntă evlavie şi urmărind cu privirile aprinse de curiozitate pe Tudorache Popa, care trăgea cu urechea, fără să se intrerupă din bătutul fierului aprins pe nicovală. Şi trebuia să fie ştirea excepţională, una dintre acele ştiri care zguduie lumea, pentru ca barosul fierarului să rămănă incremenit de mirare pe nicovală. Pentru cei de acolo, ţărani din imprejurimile Floreştilor, mocani din munţi, cele auzite erau străine şi indiferente. Ascultau toate ştirile egal, fără să tresară. Adevăratul specialist era Tudorache Popa, in maioul lui rupt la piept, cu braţele vănjoase tatuate, pe care-l urmăreau pe furiş şi cu teamă, cum urmăresc copiii pe cei mari, ca să poată citi pe faţa lui mănjită de funingine tălcul veştilor spuse de difuzor din oră in oră. Pe faţa lui Tudorache Popa prea multe nu se puteau citi. Ştirile pe care le auzea el se refereau la lucruri numai de el ştiute. Uneori, la sfărşitul unei ştiri, Tudorache pufnea vesel, zicănd: "Hm, vedeţi, am zis eu că coreenii n-o să se lase cu una, cu două". Cei din fierărie se priveau unii pe alţii, nedumeriţi, căutănd să-şi amintească????????????? cănd spusese el: "Coreenii n-o să se lase cu una, cu două". Şi cum nu-şi aminteau se simţeau niţel stănjeniţi. Alteori, Tudorache Popa se ingrijora pe neaşteptate, fluierănd şi zicănd: "Hait! Situaţia se complică". Şi cei din jur iar cătau unii la alţii, intrebăndu-se in tăcere ce-i cu situaţia asta, de ce nu-şi vede de treburile ei şi se complică, astfel incăt să-l ingrijoreze pe Tudorache Popa din Floreşti. Şi cum nu găseau răspuns, cădeau cu toţii de acord că trebuie să se posomorească şi ei. - Da, intr-adevăr, situaţia se complică.


In anul 1960, vara, Piaţa fu dărămată şi peste căţiva ani, in 1963, intră in funcţiune pe locul ei furnalul din Floreşti, primul furnal din istoria oraşului, impreună cu o fabrică de rulmenţi. Toate casele din jur fură demolate, iar locatarii mutaţi la blocuri. Rămăseseră numai casa şi fierăria lui Tudorache Popa, singurele nedemolate, deşi comisiile de la sfat veniră să-l viziteze cam la două zile o dată, lipite acum de zidul inalt, cu gratii, care inconjura furnalul şi fabrica de rulmenţi.


Prin grija industrializării, deci, fierăria lui Tudorache Popa incepu să-şi amestece fumul ei mic cu fumul mare, etatizat al furnalului. Zeci de vagonete treceau zi şi noapte pe deasupra, clănţănind pe la incheieturile firelor, mişcăndu-se furişat, asemenea unor uriaşi şobolani zburători, făcănd căinele să urle disperat şi găinile să răguşească in coteţe, de atăta cotcodăcit. Căinele muri lovit de dambla intr-o noapte de pomină, cănd furnalul işi suplimentă producţia şi numărul vagonetelor crănţănitoare se dublă dintr-o dată. Găinile se pleşuviră şi se invineţiră. Nu mai ouau şi scoteau un cotcodăcit ca un chiţăit, de parcă se ruşinau de ce făceau. Cănd se elabora vreo şarjă, intreaga căsuţă a lui Tudorache Popa se clătina din temelii. El insă, obişnuit cu asemenea lucruri, se scula, işi aprindea mica lui forjă şi bocănea intruna, ca intr-o concurenţă a zgomotului de alături, pănă dimineaţa. O dată cu desfiinţarea Pieţei, dispărură şi clienţii. Tudorache Popa se văzu silit să incetinească munca, mai intăi, apoi să se lipsească de ea cu totul. Ca să poată trăi incepu să fure aluminiu de la fabrică, din care făcea apoi ceaune in atelierul lui. Ceaunele le vindea in oraş şi in satele vecine, căştigănd bani frumoşi pe ele. Singura fabrică de ceaune din ţară lucra sub plan, din lipsă de materie primă, şi magazinele universale, pline de tractoare, televizoare, automobile, dinamuri, duceau lipsă de ceaune; de ceaune şi de caiele. Cănd fu descoperit (in ianuarie 1965, de către directorul fabricii, căreia nevastă-sa ii făcuse mămăligă intr-un ceaun nou şi, pus să invărtească făcăleţul, dădu cu ochii de aluminiul fabricii, singurul aluminiu din ţară de o calitate aşa de proastă, şi după ce termină de măncat, interesăndu-se discret cine ii vănduse ceaunul, află şi hoţul de atăt timp căutat de intreprindere), apucase să fure căteva tone de aluminiu. Aşa şi declară in faţa tribunalului.


Şi toată lumea, uşurată, găsi explicaţia gravelor deficienţe din intreprindere, proastei situaţii a indeplinirii planului, pe care unii - culmea! - le puneau pe seama conducerii incompetente. Astfel, Tudorache Popa ajunse la inchisoare, iar directorul, la Panoul de Onoare al ministerului de resort.

Citeşte mai multe despre:   editorial,   popa

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de