Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În Parlamentul European, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a adus în discuţie finanţarea unor mari proiecte publice (de infrastructură), care să ajute la combaterea şomajului, la susţinerea relansării economice. Şi în primii ani ai acestui deceniu s-a vorbit în Uniune despre asemenea măsuri, ca modalitate de a lupta contra recesiunii.
Dar acum situaţia este cu mult mai gravă. În SUA, preşedintele Barack Obama a anunţat un pachet suplimentar de stimulare a economiei, care include finanţarea unor proiecte mari de infrastructură. Sunt voci peste Ocean care vorbesc despre necesitatea înfiinţării unei entităţi financiare dedicate finanţării infrastructurii. Această propunere îmi aduce aminte de Tennessee Valley Authority, creată de preşedintele Franklyn Delano Roosvelt în timpul Marii Depresiuni. Relansarea economică în SUA şi Europa este foarte anemică şi pachetele de stimulare - acolo unde au fost aplicate - îşi arată limitele. Handicapul, probabil, cel mai mare al revenirii economiilor este situaţia din sistemele bancare. Curăţarea bilanţurilor nu a fost terminată, ceea ce a redus dramatic apetitul banilor pentru creditare. În plus, noile reglementări ale Comitetului pentru Supraveghere Bancară de la Basel măresc considerabil cerinţele de capitalizere şi lichiditate pentru bănci. Chiar dacă perioada de implementare s-ar întinde până în 2018, efortul este mare pentru bănci şi nevoile lor de capitalizare vor concura cu cele ale statelor deja substanţial împovărate, suplimentar, de criză. La situaţia băncilor se adaugă neîncrederea oamenilor, multe incertitudini care afectează programele investiţionale ale firmelor.
Contextul schiţat mai sus complică mult eforturile ţărilor care au deficite bugetare structurale mari şi nici nu beneficiază de o monedă de rezervă internaţională ca monedă proprie. Aceasta este şi situaţia României, care are nevoie de o consolidare fiscală serioasă pentru a recâştiga încrederea pieţelor. Chiar dacă nu ne convin mişcările, adesea, eratice ale pieţelor internaţionale, finanţarea deficitelor bugetare nu se poate face - în mod durabil - în afara lor. Consolidarea fiscală este însă dureroasă, economic şi social, în condiţiile actuale. De aceea, mobilizarea de fonduri acolo unde ele există şi mai ales absorbţia fondurilor europene sunt pârghii-cheie în atenuarea efectelor negative ale crizei.
O bancă autohtonă dedicată finanţării lucrărilor de infrastructură, a unor proiecte publice mari, are temei în circumstanţele de acum şi previzibile. Băncile comerciale nu se vor implica singure în asemenea proiecte. O bancă a statului poate utiliza fonduri europene, a căror forţă poate fi mărită prin parteneriate cu bănci comerciale. O bancă a statului poate emite titluri prin care ar putea mobiliza resurse de la cetăţeni, pe termen lung. Având garanţia statului, ea poate obţine fonduri pe termen lung de la Banca Europeană pentru Investiţii, de la Banca Mondială şi BERD. Înfiinţarea unei bănci pentru investiţii a statului ar trebui să aibă, în contrapartidă, o gestiune mai bună a companiei naţionale pentru drumuri.
Am putea chiar să privatizăm managementul acestei companii. Modelul folosit de Austria între anii 1994-1995 este plin de lecţii bune. Austria avea de atins ţinte de deficit bugetar pentru a intra în UE şi consolidarea fiscală a fost acompaniată de demararea unor proiecte de infrastructură care au beneficiat de garanţii de stat. România trebuie să capitalizeze propunerile făcute de preşedintele Barroso în PE privind dezvoltarea infrastructurii europene şi să propună modalităţi concrete având în vedere greutăţile ţărilor nou intrate în UE.
