x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Firul rupt

0
Autor: Tudor Octavian 20 Ian 2007 - 00:00
Firul rupt


Averile, daca nu-s documentate continuu, daca la moartea stapanului, nu trec la urmasi cu o definitie clara, amanuntita, functionala a inventarului, mor odata cu cei care le-au adunat.

Un bun prieten, negustor de arta si colectionar, a facut infarct, singur in casa, in floarea varstei, si de toata stransura lui s-a ales in cateva luni praful. Omul nu numai ca nu s-a ingrijit de soarta bunurilor sale, dac-ar fi fost sa moara subit, dar n-o facea nici daca traia optzeci de ani. Nu fusese educat in cultul continuitatii. Ca foarte multi dintre noi, daca nu cumva ca majoritatea, nu si-a pus problema continuitatii. Nici rudele, care stiau ca-l vor mosteni, fiindca omul nu avea copii, nu si-au pus problema. Tot ce-au mostenit au risipit imediat, din ignoranta. Colectiile de timbre si numismatice nu le spuneau nimic, tablourile, la fel, nu le spuneau nimic, intelesul, dimensiunile si valoarea averii pe care o primeau erau complet in afara preocuparilor lor. Ar fi putut sa traiasca in bogatie, dar sunt tot saraci. Si, as spune, tot prosti.

Avand de-a face cu urmasii unor pictori uitati, a caror opera merita a fi reevaluata cu mare interes cultural si comercial, mi-am dat seama ce neglijenti suntem noi, ca neam, cu ceea ce s-ar chema puntile intre generatii. Nu lasam punti nici in familie, nici in societate. Cartea mea "Pictori romani uitati" a avut un efect providential, in mii de case unde parintii nu se ostenisera sa le spuna copiilor ce insemnau tablourile atarnate pe pereti si ce soarta le astepta, daca nu se ocupa nimeni de certificarea importantei lor. Dupa 1990, cand comertul cu opere de arta a intrat oarecum in normalitate, urmasii acestor artisti, a caror memorie a fost deliberat cenzurata, dar si urmasii unor familii candva foarte instarite, care mai pastrau in casa bunuri de pret, insa nu credeau ca vor veni si vremuri mai bune, au vandut repede pe mai nimic tot ce mostenisera. Au perpetuat un mod familial de desconsiderare a continuitatilor.

Toti murim, dar niste continuitati trebuie cultivate constiincios, atent, cu incredere in lucrul timpului. Si eu, fiindca ai mei nu au fost educati in cinstirea stramosilor, voi muri fara sa-mi pot intocmi arborele genealogic. E ca si cum as fi venit pe lume dintr-un neant, ca si cum numele familiei ar incepe cu mine. Si nu-i adevarat. Nestiind ce am in urma, am mai putine motive de speranta in viitor. Firul rupt trebuie innodat. Iar daca vedem un folos inainte, trebuie sa facem noduri in fata, cu firele rupte in alte familii.

Chiar si atunci cand urmasii sunt complexati de faima inaintasilor si se prefac ca nu vad ce se pierde. Binele mai trebuie facut si cu de-a sila.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de