Fluturele cap-de-mort

< Ce mai coincidenta si cu revoltele astea bastinase! Pai, la fel ca si in urma cu doua decenii, scanteia zaverei fu aprinsa in vatra ro­maneasca de un compatriot de alta etnie. Atunci de un pastor maghiar, Tökes pe nume, aflat cu niscaiva treburi bisericesti la granita cu patria-muma. Agenturi, neagenturi internationale, la final s-a petrecut ceea ce nadajduiam oricare: inla­tu­rarea regimului comunist.

Azi, detonatorul bombei sociale este un palestinian (ori sirian?), venit sa faca felceriat occidental pe me­lea­gurile cotropite candva de stramosii sai, sclavi ai Imperiului Roman cuceritor. Buboiul a plesnit, de data aceasta, in inima tarii, la Targu-Mures, in vecinatatea tinutului HAR-COV, la care viseaza, in culori autonome, ungurimea. Focul s-a intins incetisor, nu ca inainte, parjo­litor!, dar suficient sa sperie poporul lacustelor basiste. Celalalt popor, mintit si batjocorit ca nicicand, s-a trezit din mahmureala si-l vrea pe alalalt dus de la putere. Daramat si cu tentaculele taiate. Sa nu mai pra­de ogoarele si magaziile cu grane. Vasazica, romanii get-beget nu sunt inca in stare sa-si randuiasca singuri viata. E nevoie mereu de altcineva, cu sange strain, sa le deschida ochii si sa le arate calea cea buna. Dar, zau, asta nu-i un motiv de mandrie pentru noi!...

< Guvernantii purpurii din 1989 n-au irosit cuvinte de lauda pentru revolutionarii buluciti in strada. Dimpotriva. 'Niste huligani, destabilizatori ai ordinii de drept, provocatori si tradatori', a sunat verdictul oficial. Pustile si mi­tra­lie­rele au bubuit mai apoi, insa degea­ba, cartile fusesera taiate deja. In zilele noastre, activistii portocalii

si-au diversificat limbajul, l-au pe­riat de lozincile invechite si l-au adus in contemporaneitatea salbatic-ca­pi­talista. Protestatarii sunt 'viermi' sau 'nevrotici', 'o mahala inepta', o sleahta de 'neaveniti'. Un parlamentar suburban, din generatia arivistilor fara scrupule, i-a asemuit cu larvele. De-ar fi asa, tare m-as bucura, caci parazitii din gura se­natorului traiesc si pe animale. Iar animalele politice s-au inmultit cu ghiotura si bine le-ar folosi un vierme la inima.

Sa-i sece de snaga si de aroganta, sa le slabeasca intr-atat putirinta, incat sa-i sileasca sa se interneze in sanatoriile des­fiin­tate deunazi. Si sa mai stie obraz­nicul suburban ca viermii rodesc fluturi, iar fluturii zboara, cu aripile alea misterioase si gracile, de-o frumusete incremenitoare. Doar unul, fluturele cap-de-mort, e rau prevestitor, are ceva care indeamna la nelinisti morbide. Nu ca li s-ar potrivi, ca sigla la birourile demnitarilor astora, insecta de care tocmai am pomenit? Da, desenata pe usile capitonate si insolente, ca semn al nimicniciei de partid. Semnul electoral 'fluturele cap-de-mort'. Votati-l iarasi, de va da inima ghes!

< Spre deosebire de reactia raposatului Ceausescu, extrem de prompta in infierarea stradangiilor, 'interventia cu romanii' a instabilului Basescu a intarziat co­gea­mi­tea. Aproape doua saptamani, de parca nimic nu se petrecea pe va­po­rul sau. Prima iesire, de la ins­ca­u­narea atoateministrului Diaconescu, ni l-a infatisat in intreaga splendoare a legendarei ipocrizii. Tafnos ca scandalagiii de bodega, tare-n clont si tremuricios de frica. Previzibil si dezgustator. Fiindca ala­turarea bolnavului Iliescu si a prosovieticului Voronin e un fals cu care a prostit indestui naivi. Aratarea nalucii comuniste, amenintand de la Rasarit glia traco-dacica, a devenit un cliseu plictisitor. Cine sa-l mai ia in serios, cu exceptia tismanenilor platiti sa-l tina in su­flare? Sa-l faca profitabil si sa se in­frupte din el, aidoma necrofagilor nesatuli.

Discursul din ziua urmatoare, dindaratul garzilor palatului, este unul al fricii calculate. Geaba se strofoaca analistii de curte sa-l traduca altcumva, insistand pe mesajul plin de intelepciune transmis din Deal. Aiurea, vorbitorul dardaia de teama si doar ca nu le-a batut obrazul alor sai: 'Ba, nenorocitilor, unde fugiti si ma lasati singur multimii dezlantuite? Ati uitat cum v-am umplut buzunarele si conturile, cum v-am pricopsit cu vile, comisioane, girofare si amante? Ba, nerecunoscatorilor, sunt inca aici si reformez statul pe care voi, cu dezlegare de la mine, desigur, l-ati privatizat pe interese obscure! Ba, si dati-o dracu’ de axa Londra – Washington, ca ne-a falimentat! Treceti degraba in China si India, ca o mierlim dimpreuna, fugiti care-nco­tro ca e groasa, criza tropaie de-mi salta cuburile de gheata in pahar! Si voi, intelectualilor, dupa ce v-am hranit cu ovaz si cherosen din re­zerva strategica, m-ati parasit la ananghie, lasilor!

Cantati-mi din nou ode patapievice si ungurene, ca n-am eu fundul atat de mare pe cat de lunga-i limba voastra si bu­zele groase! (Multumesc, Turcane, ca-mi suflasi vorbele regelui ala neamt impamantenit pe Dambovita sa-i mangaie bracinarul romanasii!) Ba, de-oi pieri eu, va inhata potera pe toti, unul nu scapa, zevzecilor! Deja politistii si procurorii, servi­ciile secrete au intors fisetele si pregatesc dosarele cu schimbarea!' A, si ne-a mai mistocarit la sfarsit, amintindu-ne ca este comandant de vas si n-a ratat niciodata des­ti­natia. Pacatele noastre, noi ne-am dorit un presedinte, nu un pirat. Care, culmea, ne-a imbiat sa urcam la bord, promitandu-ne cate-n luna si in stele. Ajunsi in larg, ne-a zis, printre hahaieli smecheresti, ca mo­to­rina s-a terminat, ca si bucatele, ca si apa sau medicamentele...

Nu­mai el si echipajul nu sufera de nimic, benchetuiesc sardanapalic, animati de cucoane de companie. Langa ei, pasagerii sar in apa rece si involburata, urla si plang, cativa injura, se-nghesuie sa gaseasca un tarm prielnic sa se salveze fiecare pe cont propriu. Colaci nu mai exista, au fost furati sau taiati din inventar, la ordinul stapanilor de afara. Cica este indeajuns centura de siguranta oferita cu dobanda nerusinata de bancile jandarm. Nava e in deriva, pluteste la intamplare, iar carmaciul ne anunta pervers ca nu-i chip sa se lepede de proastele naravuri. In mintea lui de marinar, Romania e, ce mai tura-vura, o barca ...

< Domnul Basescu ar trebui sa afle ca miscarile sociale, revoltele sunt precum cancerul. Nici un re­gim nu scapa teafar din lupta cu strada rasculata. Moartea se ins­ta­leaza iute sau lent, depinde de or­ganism, dar invinge intotdeauna viata. Cancerul n-are leac, mananca din tine si incepi sa te rogi sa te ia mai repede, sa-ti curme suferinta, chinul neomenesc. Se mai indoieste careva ca boala, cumplita si ireversibila, s-a cuibarit in structurile imbasescizate ale statului?