x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

FMI şi Keynes

0
Autor: Daniel Daianu 19 Aug 2009 - 00:00

În mod tradiţional FMI a fost văzut ca o organizaţie internaţională superobsedată de stabilitatea monetară, de echilibrarea balanţelor de plăţi. Şi nu este nimic rău în aceasta întrucât o inflaţie mică şi îndatorarea cumpătată însoţesc o stare bună a economiei, pe termen lung.



Dar cum se spune, "diavolul este în detalii". FMI a avut adesea o prezenţă de împrumutător de ultimă instanţă, ceea ce este de salutat când accesul la pieţe financiare este limitat, sau imposibil. Dar nu automat reţetele preconizate au fost adecvate. Una dintre cauzele eşecurilor în programe de stabilizare poate fi pusă în relaţie cu "monetarismul global", care decurge din credinţa că pieţe financiare interconectate funcţionează bine, cu virtuţi sporite dacă sunt globale, că ajustările sunt relative facile (cu costuri suportabile).

Această supoziţie stă la originea deschiderii conturilor de capital, care a fost promovată de către FMI cu fervoare până către finele deceniului trecut. După marea criză din Asia, s-a înţeles că o deschidere prematură a contului de capital poate provoca dezastre economice. Poziţia FMI s-a schimbat după acel moment şi este de remarcat că în anii când România a negociat aderarea la UE experţii FMI au fost alături de partea română în a pleda o deschidere graduală a contului de capital. Cerberul implacabil a fost însă la Bruxelles....

Criza financiară actuală a dat lovituri decisive fundamentelor monetarismului global, unor repere ale viziunii "tradiţionale" a FMI. Ipoteza funcţionării eficiente a pieţelor (financiare), aşa cum este datorată lui Eugene Fama şi altor economişti de la Universitatea din Chicago, este pusă la îndoială. Tezele lui Keynes (întărite de discipolul său Hyman Minsky) sunt resuscitate. Dar ele sunt readuse în actualitate din motive în principal pragmatice.

Mai mult sau mai puţin, guvernele ţărilor cu pondere în economia mondială practică politici de sorginte keynesistă; prin injecţii de lichiditate şi stimuli bugetari (mai ales acolo unde este posibil) se încearcă evitarea unei depresiuni. Dacă recesiunea nu a putut fi evitată din cauza crizei financiare extraordinare, în schimb, se observă deja o stabilizare a activităţii economice în SUA şi în unele ţări din UE. Reţeta keynesistă a avut eficacitate, în sensul că s-a evitat o prăbuşire a sistemelor financiare. În al doilea rând, că s-a evitat o cădere economică de anvergură Marii Depresiuni. Dar, în timp, lichiditatea în exces trebuie să fie resorbită pentru a evita inflaţii înalte şi alte necazuri.

Keynes a fost unul dintre creierele, artizanii fondării FMI şi Băncii Mondiale, ca instituţii menite să gestioneze relaţiile financiare ale Lumii Libere după al doilea război mondial. La origine, cele două organizaţii au avut teza că pieţele de capital sunt instabile funciarmente şi că esenţial este să se asigure stabilitaea schimburilor comerciale. În timp, din varii motive (inclusiv din cauza unor politici monetare laxe), această teză a căzut pe un plan secundar. Criza de acum o readuce în actualitate.

Mai mult, în condiţii extraordinare FMI practică un tip de keynesism la nivel internaţional. Împrumuturile pe care le acordă ajută, direct sau indirect, la finanţarea unor deficite bugetare. Scopul este clar: să se susţină cererea şi producţia agregate, pe plan mondial. FMI capătă astfel şi un rol de coordonator al politicilor la nivel global, ceea ce încearcă şi CE în interiorul UE.

PS. Este bine că Olivier Blanchard, un reputat economist, cunoscut pentru pragmatismul şi echilibrul abordării sale, este economist-şef al FMI în această perioadă de criză teribilă.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de