x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

FMI-ul din noi se naşte in dureri (6)

0
Autor: Adrian Vasilescu 03 Dec 2007 - 00:00

FMI a avut dreptate: o schimbare de substanţă in economie nu era posibilă fără pieţe libere, concurenţă, costuri adevărate. Şi, mai ales, fără o puternică piaţă de capital. Incepănd din 2000, lucrurile s-au indreptat.



De-a lungul anilor de tranziţie, dominaţi adeseori de amănări şi de ezitări, autorităţile romăne au adoptat şi nenumărate măsuri raţionale, soldate cu reducerea deficitului bugetar, restrăngerea deficitului balanţei de cont curent in unele perioade, calmarea inflaţiei, toate ducănd in final la creştere economică. Multe dintre aceste măsuri au fost cerute expres de Fondul Monetar Internaţional. Şi cum orice dare inapoi devine extrem de periculoasă, pentru că induce un mesaj negativ, FMI-ul a insistat cu inverşunare ca măsurile ce erau adoptate să nu fie abandonate. Mai cu seamă cele referitoare la prioritatea-priorităţilor: reducerea pierderilor din economie. Programele de acţiune in acest sens s-au dovedit intotdeauna a fi fost cele mai importante şi cele mai greu de realizat. Cum insă reforma intreprinderilor a fost deseori amănată, economia noastră a suportat pagube incalculabile, multe incă neremediate.


In anii ’90, tocmai din cauza amănării reformelor, nici unul dintre guverne nu a avut şansa de a imbunătăţi viaţa romănilor. Aveau, atunci, o singură cale raţională: să inrăutăţească traiul populaţiei prin reforme dure şi apoi, pe această temelie, să asigure un climat prielnic trecerii la o dezvoltare normală. Dar ori de căte ori a fost deschisă această cale, oricăt de bune au fost intenţiile, guvernele s-au impiedicat in propriile lor ezitări. Fără indoială că s-au lovit şi de nerăbdarea romănilor. Ei işi doreau o altfel de viaţă şi nu mai voiau să aştepte. Din nefericire, cea mai mare parte a populaţiei a avut mereu o viziune idilică despre ceea ce ar putea să insemne o altfel de viaţă. A dominat fără incetare dorinţa iluzorie de a avea un stat al bunăstării pentru toţi, imposibil de realizat.


In general, bunăstarea nu poate fi nicăieri şi nicicănd asigurată inainte de a avea o societate care să incurajeze şi să stimuleze competiţia in muncă, libera iniţiativă, asumarea riscului şi să descurajeze chiulul, delăsarea şi inşelăciunile. FMI ne-a cerut mereu să ne angajăm pe o astfel de cale, dar in anii ’90 ne-am impotmolit continuu.


Un proverb chinezesc invocat deseori - acela cu flămăndul căruia nu-i inţelept să-i dai un peşte ca să-şi astămpere foamea, pentru că după ce-l va mănca va flămănzi din nou, ci să-i dai o undiţă şi să-l inveţi să pescuiască - avea in sine nucleul unui excelent program de guvernare. Numai că guvernele, in imprejurări ce n-au depins poate numai de propriile lor ezitări şi de nerăbdarea romănilor, ci şi de cauze obiective, au incălcat deseori acest program. Celor gălăgioşi, care au bătut cu pumnul in masă şi au cerut peşte, le-au dat peşte. Din această pricină, degeaba le-au dat undiţe celor mai puţin gălăgioşi ori chiar tăcuţi, fiindcă ei n-au mai găsit destul peşte in lac şi n-au putut să-şi astămpere foamea. Trecănd de la parabolă la realitate, aş spune că s-au intămplat două lucruri rele: 1) importante resurse au fost irosite in efortul zadarnic de a astupa găuri negre imposibil de astupat; 2) nu au fost asigurate condiţii competitive pentru impărţirea optimă a resurselor şi, in cele din urmă, multe dintre acestea au fost inghiţite de structurile economice hărpăreţe şi ineficiente. Din această cauză, indeosebi, s-au acumulat multe probleme nesoluţionate in societatea romănească. Şi, pe deasupra, au dăinuit idei preconcepute care au intărziat soluţionarea lor, indeosebi cu privire la relaţia bani-muncă şi la acţiunea legii valorii. La noi au fost (şi mai sunt incă) subminate bazele acţiunii legilor economice. Nu va fi uşor ca ele să fie restabilite.

FMI a impins autorităţile către inchiderea cătorva intreprinderi cu pierderi.


In principal, pierderile erau cauzate de risipă şi de un mod invechit in care era organizată munca. In plus, inflaţia - chiar după ce a fost domolită - lovea in stimulentele muncii şi descuraja performanţele economice. Dar mai era un aspect, la fel de grav: in intreprinderile de stat, incompetenţa unei mari părţi a managerilor, lucrul de măntuială, consumurile explozive de resurse energetice şi materii prime importate cu valută forte, risipa loveau puternic economia. Numai grăbirea reformei intreprinderilor ar fi putut să pună capăt acestui coşmar, prin reglarea raporturilor producţie-consum şi salariu-eficienţa muncii. Desigur, proba acestei incercări avea să se facă pe piaţa de consum. Am văzut ce a ieşit: nici structural şi nici calitativ (decăt cu unele excepţii) piaţa de consum nu a asigurat niciodată oferta care să corespundă cererii populaţiei. Am in vedere cererea solvabilă, acoperită cu bani.


Intrănd in adăncimea lucrurilor, constatăm că FMI a avut dreptate: o schimbare de substanţă in economie nu era posibilă fără pieţe libere, concurenţă, costuri adevărate. Şi, mai ales, fără o puternică piaţă de capital. Incepănd din 2000, lucrurile s-au indreptat. Dar incet. S-au indreptat insă numai in măsura in care au fost puse in funcţiune astfel de pompe de oxigen, de care economia romănească are nevoie vitală. Şi mai departe, tot pe această cale - a pieţelor libere, integrate şi, desigur, concurenţiale - vom ajunge la un model economic eficient, la un sistem complex de mijloace aducătoare de profit. Impinşi insă de noi inşine, in contextul Uniunii Europene, căci FMI-ul nu ne mai "dădăceşte"
Citeşte mai multe despre:   editorial,   s-au

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de