Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pe măsură ce tot mai mulţi analişti şi comentatori au avut timp să intre in detaliile Raportului Comisiei Europene, au fost şocaţi să constante că documentul in cauză, intr-un intreg capitol, ne impunea să respectăm aceleaşi rigori economice pe care FMI le-a tocat ani de zile. Dovadă căde ce ne este fricănu scăpăm niciodată
Scriam, in episodul publicat lunea trecută, că FMI-ul acum nu ne mai "dădăceşte". Vom merge mai departe, in cadrul Uniunii Europene, impinşi de resorturile din noi inşine. Vom avea insă succes in măsura in care vom reuşi să transformăm exigenţa FMI in autoexigenţă. Â
Prima tentativă de "emancipare" a durat căteva zile. Am auzit atunci, in toamna lui 2005, un zgomotos răsuflat de uşurare. Venise, nici nu se mai ştie de unde, vestea că Romănia ar fi rupt acordul cu Fondul Monetar Internaţional. Veselie mare: nu vom mai fi nevoiţi să străngem cureaua. Mulţi miniştri s-au bucurat in speranţa că vor spori alocaţiile de la buget. Dacă, bineinţeles, ne vom putea permite un deficit mai mare. Sindicatele şi-au spus că vor putea să ceară salarii mai mari pentru bugetari, căci Guvernul nu mai are scuza devenită "clasică": nu putem să dăm, nu ne lasă FMI. O bună parte a populaţiei a găndit că poate nu se va mai scumpi intreţinerea. Pentru că nu vor mai veni delegaţii de la FMI care să piseze Guvernul: ba să scumpească gazele, ba să urce tarifele la electricitate, ba să mai introducă nu ştiu ce accize. Mai mult chiar, vom putea să umflăm consumul, să dăm drumul la credite, să lăsăm importurile să copleşească exporturile...
A venit insă repede trezirea la realitate. Delegaţia FMI a dat un comunicat. Nici vorbă de ruperea acordului cu Romănia. Au intervenit imediat şi voci de la Guvern, care au explicat că acordul cu FMI trăieşte, că e valabil pănă in iulie 2006, dar că in tratativele din octombrie 2005 au apărut viziuni diferite in căteva chestiuni esenţiale.
Totuşi, speranţa n-a murit. Speranţa că, dacă n-am ajuns incă la "marea emancipare", o mică relaxare tot va urma. Cum insă la noi entuziasmul e deseori zgomotos, puţini romăni au reuşit atunci să audă un adevăr ce făcea inutilă satisfacţia celor ce sperau că nu s-o fi rupt acordul, dar ceva tot s-a rupt in relaţiile cu FMI. Treptat, insă, pe măsură ce tot mai mulţi analişti şi comentatori au avut timp să intre in detaliile Raportului Comisiei Europene, au fost şocaţi să constante că documentul in cauză, intr-un intreg capitol, ne impunea să respectăm aceleaşi rigori economice pe care FMI le-a tocat ani de zile. Dovadă că de ce ne este frică nu scăpăm niciodată.
Acordul nostru special cu FMI a incetat in vara anului 2006. Dar Romănia continuă să fie ţară membră a Fondului Monetar Internaţional. O dată pe an, indicatorii noştri economici tot sunt şi vor fi examinaţi de echipe ale FMI. Aşa cum sunt examinaţi indicatorii Statelor Unite, ai Germaniei, ai Japoniei. Apoi, după aderare, la 1 ianuarie 2007, ne-am convins că bătălia pentru integrarea europeană a Romăniei n-a adus schimbări sub aspectul rigorilor. Schimbări vor fi, desigur, ele vor cuprinde o sferă imensă de realităţi şi de interese, de la tehnologii la relaţiile interumane. Vor fi altele, totodată, marile teme ce vor capta atenţia televiziunilor şi posturilor de radio, a presei scrise. Numai rigorile pieţei nu vor fi altele. Piaţa, in Uniunea Europeană, aşa cum este şi acum, aşa cum a fost de mii de ani, va fi supusă legităţilor economice, directivelor, protocoalelor. Este normal ca singura locomotivă pentru trenul bunăstării să circule potrivit unor reguli stricte.
Noi ne dorim bunăstare.
Nu suntem insă obişnuiţi cu regulile pieţei libere, singura aducătoare de bunăstare.
Acum un veac şi jumătate, generaţia paşoptistă a fost cea dintăi care a introdus in ecuaţia economică, in ţările romăneşti, ideea modernă de bunăstare. De atunci, neincetat, romănii trec prin timp animaţi de această idee. Niciodată n-am ajuns la ea, nici chiar atunci cănd ni s-a părut că e foarte aproape. Niciodată n-a fost mai mult decăt un vis. Fiindcă niciodată, in societatea romănească, n-am avut o piaţă liberă funcţională, care să ne asigure bunăstarea. Din acest motiv, in primul rănd, societatea romănească nu crede in piaţa liberă. Cum să crezi in ceea ce nu cunoşti?
După decembrie â89, in anii indelungaţi ai acordurilor cu FMI, suportănd exigenţele impuse de FMI, cănd mase de romăni au găndit că visul poate deveni realitate, că vor putea să trăiască altfel, să scape de sărăcie, să ajungă repede la un standard de viaţă ridicat, au văzut iar, cu disperare, că visul lor se implineşte incet, mult prea incet. Fiindcă societatea noastră, după atăţia ani, invaţă tot atăt de incet să creadă in piaţa liberă.
Un american ce a părăsit nu demult lumea noastră, Milton Friedman, laureat Nobel, in cea mai tulburătoare lucrare de metodologie economică scrisă vreodată, observa că, in natură, frunzele sunt poziţionate de parcă fiecare ar căuta să maximizeze cantitatea de lumină solară pe care o primeşte. Din acest motiv, nota el, densitatea frunzelor e in general mai mare pe partea sudică a copacilor. Fapt ce nu se intămplă şi cănd partea sudică e umbrită. Frunzele sunt mai dese şi mai mari acolo unde e mai mult soare. La fel in economie: apar mai multe locuri de muncă, mai mult profit, mai multe salarii mari, mai multă bunăstare acolo unde piaţa e liberă şi funcţionează bine. In societate, piaţa liberă joacă rolul pe care-l are soarele in natură. Fondul Monetar Internaţional nu ne cerea altceva decăt să respectăm, in economia romănească, acest adevăr. Acum suntem nevoiţi să-l impunem singuri.
Tot atăt de adevărat insă este şi faptul că sistemul nostru de pieţe libere, integrate, nu e incă rodat. Şi că nici nu şi-a format incă reflexele necesare unei bune funcţionări. Cum insă FMI nu ne mai "dădăceşte", emanciparea noastră fiind o realitate, e bine să ştim că nu ne vor fi de-ajuns jumătăţile de măsură pentru ca mersul economiei romăneşti să fie stabilit după orarul pieţelor libere. Jumătăţile de măsură, folosite deseori pănă acum in reforme, au adus sărăcie in loc de bogăţie.
Prima tentativă de "emancipare" a durat căteva zile. Am auzit atunci, in toamna lui 2005, un zgomotos răsuflat de uşurare. Venise, nici nu se mai ştie de unde, vestea că Romănia ar fi rupt acordul cu Fondul Monetar Internaţional. Veselie mare: nu vom mai fi nevoiţi să străngem cureaua. Mulţi miniştri s-au bucurat in speranţa că vor spori alocaţiile de la buget. Dacă, bineinţeles, ne vom putea permite un deficit mai mare. Sindicatele şi-au spus că vor putea să ceară salarii mai mari pentru bugetari, căci Guvernul nu mai are scuza devenită "clasică": nu putem să dăm, nu ne lasă FMI. O bună parte a populaţiei a găndit că poate nu se va mai scumpi intreţinerea. Pentru că nu vor mai veni delegaţii de la FMI care să piseze Guvernul: ba să scumpească gazele, ba să urce tarifele la electricitate, ba să mai introducă nu ştiu ce accize. Mai mult chiar, vom putea să umflăm consumul, să dăm drumul la credite, să lăsăm importurile să copleşească exporturile...
A venit insă repede trezirea la realitate. Delegaţia FMI a dat un comunicat. Nici vorbă de ruperea acordului cu Romănia. Au intervenit imediat şi voci de la Guvern, care au explicat că acordul cu FMI trăieşte, că e valabil pănă in iulie 2006, dar că in tratativele din octombrie 2005 au apărut viziuni diferite in căteva chestiuni esenţiale.
Totuşi, speranţa n-a murit. Speranţa că, dacă n-am ajuns incă la "marea emancipare", o mică relaxare tot va urma. Cum insă la noi entuziasmul e deseori zgomotos, puţini romăni au reuşit atunci să audă un adevăr ce făcea inutilă satisfacţia celor ce sperau că nu s-o fi rupt acordul, dar ceva tot s-a rupt in relaţiile cu FMI. Treptat, insă, pe măsură ce tot mai mulţi analişti şi comentatori au avut timp să intre in detaliile Raportului Comisiei Europene, au fost şocaţi să constante că documentul in cauză, intr-un intreg capitol, ne impunea să respectăm aceleaşi rigori economice pe care FMI le-a tocat ani de zile. Dovadă că de ce ne este frică nu scăpăm niciodată.
Acordul nostru special cu FMI a incetat in vara anului 2006. Dar Romănia continuă să fie ţară membră a Fondului Monetar Internaţional. O dată pe an, indicatorii noştri economici tot sunt şi vor fi examinaţi de echipe ale FMI. Aşa cum sunt examinaţi indicatorii Statelor Unite, ai Germaniei, ai Japoniei. Apoi, după aderare, la 1 ianuarie 2007, ne-am convins că bătălia pentru integrarea europeană a Romăniei n-a adus schimbări sub aspectul rigorilor. Schimbări vor fi, desigur, ele vor cuprinde o sferă imensă de realităţi şi de interese, de la tehnologii la relaţiile interumane. Vor fi altele, totodată, marile teme ce vor capta atenţia televiziunilor şi posturilor de radio, a presei scrise. Numai rigorile pieţei nu vor fi altele. Piaţa, in Uniunea Europeană, aşa cum este şi acum, aşa cum a fost de mii de ani, va fi supusă legităţilor economice, directivelor, protocoalelor. Este normal ca singura locomotivă pentru trenul bunăstării să circule potrivit unor reguli stricte.
Noi ne dorim bunăstare.
Nu suntem insă obişnuiţi cu regulile pieţei libere, singura aducătoare de bunăstare.
Acum un veac şi jumătate, generaţia paşoptistă a fost cea dintăi care a introdus in ecuaţia economică, in ţările romăneşti, ideea modernă de bunăstare. De atunci, neincetat, romănii trec prin timp animaţi de această idee. Niciodată n-am ajuns la ea, nici chiar atunci cănd ni s-a părut că e foarte aproape. Niciodată n-a fost mai mult decăt un vis. Fiindcă niciodată, in societatea romănească, n-am avut o piaţă liberă funcţională, care să ne asigure bunăstarea. Din acest motiv, in primul rănd, societatea romănească nu crede in piaţa liberă. Cum să crezi in ceea ce nu cunoşti?
După decembrie â89, in anii indelungaţi ai acordurilor cu FMI, suportănd exigenţele impuse de FMI, cănd mase de romăni au găndit că visul poate deveni realitate, că vor putea să trăiască altfel, să scape de sărăcie, să ajungă repede la un standard de viaţă ridicat, au văzut iar, cu disperare, că visul lor se implineşte incet, mult prea incet. Fiindcă societatea noastră, după atăţia ani, invaţă tot atăt de incet să creadă in piaţa liberă.
Un american ce a părăsit nu demult lumea noastră, Milton Friedman, laureat Nobel, in cea mai tulburătoare lucrare de metodologie economică scrisă vreodată, observa că, in natură, frunzele sunt poziţionate de parcă fiecare ar căuta să maximizeze cantitatea de lumină solară pe care o primeşte. Din acest motiv, nota el, densitatea frunzelor e in general mai mare pe partea sudică a copacilor. Fapt ce nu se intămplă şi cănd partea sudică e umbrită. Frunzele sunt mai dese şi mai mari acolo unde e mai mult soare. La fel in economie: apar mai multe locuri de muncă, mai mult profit, mai multe salarii mari, mai multă bunăstare acolo unde piaţa e liberă şi funcţionează bine. In societate, piaţa liberă joacă rolul pe care-l are soarele in natură. Fondul Monetar Internaţional nu ne cerea altceva decăt să respectăm, in economia romănească, acest adevăr. Acum suntem nevoiţi să-l impunem singuri.
Tot atăt de adevărat insă este şi faptul că sistemul nostru de pieţe libere, integrate, nu e incă rodat. Şi că nici nu şi-a format incă reflexele necesare unei bune funcţionări. Cum insă FMI nu ne mai "dădăceşte", emanciparea noastră fiind o realitate, e bine să ştim că nu ne vor fi de-ajuns jumătăţile de măsură pentru ca mersul economiei romăneşti să fie stabilit după orarul pieţelor libere. Jumătăţile de măsură, folosite deseori pănă acum in reforme, au adus sărăcie in loc de bogăţie.
