Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Problema nr 1 a Romăniei, in momentul de faţă, reiese din raportul dintre producţie şi consum. In timp ce oferta internă de bunuri şi servicii creşte incet, cererea de consum creşte exponenţial. Un dezechilibru greu de rezolvat
De 17 ani, Romănia face intruna reforme. Dar oare ce măsurăm noi: timpul sau faptele? N-are nici o importanţă căţi ani au trecut. Important este ce au lăsat aceşti ani in urma lor.
Anii pot lega intre ei şi infăptuiri, dar şi amănări. Iar noi am dovedit că, in toţi aceşti ani, am alunecat deseori spre amănări. Deşi au fost şi multe infăptuiri. Acum insă in Uniunea Europeană nu mai e timp pentru alte amănări.
Din â90 şi pănă acum au fost alcătuite maldăre de dosare de restructurări şi pararestructurări. Multe au fost intocmite fiindcă ne-a impins din urmă FMI-ul.
Prea puţine insă au fost puse in aplicare. Pentru că tuturor acestor programe le-a lipsit un fapt esenţial: sursa de finanţare.
Reforme economice in Romănia au fost totuşi făcute.
In acest răstimp, au fost deschise cam toate marile ferestre prin care ar fi putut să intre soarele şi aerul economiei de piaţă. Numai că unele ferestre au fost cănd deschise, cănd inchise. S-au temut autorităţile să nu intre dintr-o dată prea mult soare şi prea mult aer. Viaţa a dovedit insă că numai ţările care au deschis toate ferestrele dintr-o dată şi le-au lăsat aşa au reuşit. Noi am ezitat.
Căteva ferestre sunt şi astăzi inchise: reforma costurilor in companii; reforma contractelor; reforma managementului financiar; reforma managementului activelor; reforma structurilor industriale; reforma mediului economic. Intărzierea acestor reforme nu se măsoară in luni, ci in ani. Acum insă, din nefericire, au rămas prea puţine vaci care să pună societatea in incurcătură: le vindem aşa cum sunt - şi lăsăm problema ingrăşării in seama cumpărătorului - sau facem un efort şi le ingrăşăm noi? Iar mirese frumoase, cu şanse mari să se mărite repede şi bine, nu mai avem.
A trecut deja ce a fost... uşor. Vaci la ingrăşat n-au fost puse. Au fost văndute aşa cum erau: grase ori slabe. Cu o singură mare excepţie: Banca Comercială Romănă. Am dat şi noi o lovitură. In rest, lucrurile s-au desfăşurat după cum au fost investitorii. Dacă au fost destoinici şi puşi pe treabă, ne-am ales cu companii puternice in piaţa bancară, in sfera serviciilor şi in industrie. Dacă am măritat intreprinderile cu neisprăviţi, nu ne-a mai rămas decăt să privim cum dezafectează utilajele şi vănd activele sau să ne judecăm prin tribunale internaţionale.
Statul a scăpat de FMI, a scăpat şi de grija de a mai lua la numărat bob cu bob intreprinderile, ca să decidă ce are de făcut intr-un caz sau altul. Reforma intreprinderilor nu mai este acum o grijă a statului. E grija celor care le-au cumpărat. Macrostabilizarea insă rămăne o povară in cărca statului.
Problema nr. 1 a Romăniei, in momentul de faţă, reiese din raportul dintre producţie şi consum. In timp ce oferta internă de bunuri şi servicii creşte incet, cererea de consum creşte exponenţial. Un dezechilibru
greu de rezolvat.
Soluţia cea mai bună ar fi să vină mai mulţi investitori străini. Să vină, să ridice aici fabrici, să producă o mare parte din ceea ce astăzi importăm. Dar dacă nu vor veni? Alternativa este expansiunea exportului. Cu o condiţie: să vindem scump produse inalt prelucrate. Să obţinem căştiguri de valută din exportul unor fabricate cu o mare cantitate de valoare adăugată. Dar ca să fabricăm la noi in ţară produse performante e nevoie de utilaje performante.
Le găsim la noi? Nu! Soluţia e tot importul. Dar ar fi rentabil să importăm utilaje. Pentru a fabrica bunuri de consum.
De unde valută? E plină piaţa valutară de euro, de dolari, de alte monede tari. Numai că, pentru a cumpăra valută, e nevoie de lei.
Creşterea economică am plătit-o scump. Au fost necesare prea multe importuri, au fost cheltuiţi prea mulţi bani, a fost consumat prea mult capital fix.
Cert este că nu a fost găsită nici o soluţie de ieşire din această capcană. Şi nici nu putea să fie găsită vreo soluţie in condiţiile in care piaţa a fost lipsită de motorul ei cel mai dinamic: concurenţa.
A mers. A mers chiar şi cu FMI-ul pe capul nostru. Acum insă nu are cum să mai meargă. Pentru că am pierde trenul in Uniunea Europeană.
De 17 ani, Romănia face intruna reforme. Dar oare ce măsurăm noi: timpul sau faptele? N-are nici o importanţă căţi ani au trecut. Important este ce au lăsat aceşti ani in urma lor.
Anii pot lega intre ei şi infăptuiri, dar şi amănări. Iar noi am dovedit că, in toţi aceşti ani, am alunecat deseori spre amănări. Deşi au fost şi multe infăptuiri. Acum insă in Uniunea Europeană nu mai e timp pentru alte amănări.
Din â90 şi pănă acum au fost alcătuite maldăre de dosare de restructurări şi pararestructurări. Multe au fost intocmite fiindcă ne-a impins din urmă FMI-ul.
Prea puţine insă au fost puse in aplicare. Pentru că tuturor acestor programe le-a lipsit un fapt esenţial: sursa de finanţare.
Reforme economice in Romănia au fost totuşi făcute.
In acest răstimp, au fost deschise cam toate marile ferestre prin care ar fi putut să intre soarele şi aerul economiei de piaţă. Numai că unele ferestre au fost cănd deschise, cănd inchise. S-au temut autorităţile să nu intre dintr-o dată prea mult soare şi prea mult aer. Viaţa a dovedit insă că numai ţările care au deschis toate ferestrele dintr-o dată şi le-au lăsat aşa au reuşit. Noi am ezitat.
Căteva ferestre sunt şi astăzi inchise: reforma costurilor in companii; reforma contractelor; reforma managementului financiar; reforma managementului activelor; reforma structurilor industriale; reforma mediului economic. Intărzierea acestor reforme nu se măsoară in luni, ci in ani. Acum insă, din nefericire, au rămas prea puţine vaci care să pună societatea in incurcătură: le vindem aşa cum sunt - şi lăsăm problema ingrăşării in seama cumpărătorului - sau facem un efort şi le ingrăşăm noi? Iar mirese frumoase, cu şanse mari să se mărite repede şi bine, nu mai avem.
A trecut deja ce a fost... uşor. Vaci la ingrăşat n-au fost puse. Au fost văndute aşa cum erau: grase ori slabe. Cu o singură mare excepţie: Banca Comercială Romănă. Am dat şi noi o lovitură. In rest, lucrurile s-au desfăşurat după cum au fost investitorii. Dacă au fost destoinici şi puşi pe treabă, ne-am ales cu companii puternice in piaţa bancară, in sfera serviciilor şi in industrie. Dacă am măritat intreprinderile cu neisprăviţi, nu ne-a mai rămas decăt să privim cum dezafectează utilajele şi vănd activele sau să ne judecăm prin tribunale internaţionale.
Statul a scăpat de FMI, a scăpat şi de grija de a mai lua la numărat bob cu bob intreprinderile, ca să decidă ce are de făcut intr-un caz sau altul. Reforma intreprinderilor nu mai este acum o grijă a statului. E grija celor care le-au cumpărat. Macrostabilizarea insă rămăne o povară in cărca statului.
Problema nr. 1 a Romăniei, in momentul de faţă, reiese din raportul dintre producţie şi consum. In timp ce oferta internă de bunuri şi servicii creşte incet, cererea de consum creşte exponenţial. Un dezechilibru
greu de rezolvat.
Soluţia cea mai bună ar fi să vină mai mulţi investitori străini. Să vină, să ridice aici fabrici, să producă o mare parte din ceea ce astăzi importăm. Dar dacă nu vor veni? Alternativa este expansiunea exportului. Cu o condiţie: să vindem scump produse inalt prelucrate. Să obţinem căştiguri de valută din exportul unor fabricate cu o mare cantitate de valoare adăugată. Dar ca să fabricăm la noi in ţară produse performante e nevoie de utilaje performante.
Le găsim la noi? Nu! Soluţia e tot importul. Dar ar fi rentabil să importăm utilaje. Pentru a fabrica bunuri de consum.
De unde valută? E plină piaţa valutară de euro, de dolari, de alte monede tari. Numai că, pentru a cumpăra valută, e nevoie de lei.
Creşterea economică am plătit-o scump. Au fost necesare prea multe importuri, au fost cheltuiţi prea mulţi bani, a fost consumat prea mult capital fix.
Cert este că nu a fost găsită nici o soluţie de ieşire din această capcană. Şi nici nu putea să fie găsită vreo soluţie in condiţiile in care piaţa a fost lipsită de motorul ei cel mai dinamic: concurenţa.
A mers. A mers chiar şi cu FMI-ul pe capul nostru. Acum insă nu are cum să mai meargă. Pentru că am pierde trenul in Uniunea Europeană.
