Fotbal de-a gata şi tîrfele puterii

Finală previzibilă în Liga Campionilor. Regalul cluburilor europene a fost onorat cum se cuvine de supuşii Majestăţii Sale. Chestie de nobleţe, fie ea chiar şi fotbalistică.

Finală previzibilă în Liga Campionilor. Regalul cluburilor europene a fost onorat cum se cuvine de supuşii Majestăţii Sale. Chestie de nobleţe, fie ea chiar şi fotbalistică. Intruşii, cu Barcelona în prim-plan, s-au curăţat pe parcurs. Manchester United şi Chelsea sînt numele care generează o rezonanţă cuceritoare pentru evenimentul final al competiţiei. Fluturarea reveriei coboară însă abrupt într-o realitate care macină obişnuinţe şi banalităţi terestre. În lumea capitalului, nobleţea devine o marfă ca oricare alta. Ruşii, prin forţa lor financiară, şi-au negociat privilegiul de a aduce în bătătura moscovită gran­zii Europei fotbalistice. Finala Ligii Campionilor, egală în valoare cu finala unui campionat mondial al cluburilor, se va juca pe Stadionul Lujniki, acolo unde suporterii lui Manchester şi cei ai lui Chelsea nu vor ajunge decît cu paşaport. N-au reuşit ruşii să construiască o echipă a marii performanţe. O astfel de investiţie comportă riscuri greu de asumat. Au construit însă o bijuterie de stadion care le dă dreptul să importe fotbal de-a gata. Manchester United şi Chelsea devin simbriafle în solda putinilor,

angajate într-un spectacol al cărui imens beneficiu, de imagine şi material, va fi contabilizat în visteria organizatorilor.

Mircea Sandu, om care frecventează de ani buni bursa fotbalului, a lansat şi el pe piaţa internă ideea organizării unei finale europene la Bucureşti. România nu era încă parcată în trafic şi din punct de vedere al conjuncturii politice era plasată pe o poziţie avantajoasă faţă de ve­cini. Dar troglodiţii nu au reuşit să descifreze oportunitatea şi l-au tratat cu sictir pe preşedintele FRF. Cum atitudinea lor trebuia justificată cumva, bugetarii neamului prost au apelat la pretextul universal valabil: “Sîntem prea săraci. Noi n-avem după ce bea apă şi ne arde de cai verzi pe pereţi”. Aveau dreptate tîrfele pu­terii. Sîntem săraci rău de tot. Dar nu în buzunare. În cap sîntem noi săraci. Ruşii n-au cheltuit nici măcar o rublă bugetară pentru Lujniki. Au realizat un proiect prin care au pus la treabă capitalul privat. Ceea ce ar fi mers de minune şi la noi. Dar, după cum spuneam, numai dacă ni s-ar fi învîrtit rotiţele în sens normal.

Uitasem povestea. Aminti­rile mi-au fost stîrnite însă de ultimele evenimente: Finala de la Moscova şi campania electorală de la noi. Doar dezamăgirea poate egala sila pe care mi-o provoacă propaganda mincinoasă a tîrfelor puterii aflate în competiţia pentru ciolan.