x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Fotoliul din odaie...

Fotoliul din odaie...

de Florin Condurateanu    |    08 Mai 2018   •   07:34
Fotoliul din odaie...

O metaforă “developează” realitatea, a fost această figură de stil inventată de mine, “înfiată” de popor, ea sună cam aşa: “Metabolismul românilor se mişcă la turaţie bună şi pentru că pe fundal, în surdină, se aude câte un cântec al Mirabelei. “Fotoliul din odaie şi-o carte ce-ai uitat-o pe noptieră, o ultimă ţigară lăsată pe un colţ de etajeră”, “Roata morii se-nvârteşte, ţac, ţac, ţac, morăriţa-i cu fuiorul...” şi lista cântecelor de mare succes ale Mirabelei Dauer e lungă, lungă. Mirabela face parte din lada de zestre a românilor. Cântă nu numai cu vocea ei inconfundabilă, cântă cu sufletul, cântă cu toată sensibilitatea şi romantismul ei. Mirabela cântă de îi sare inima din piept. Orice piesă interpretată de ea devine şlagăr, repede e fredonată de oameni. Asemenea performanţă a transformării unei melodii auzite la Mirabela într-o bucurie pentru mulţimi s-a mai petrecut cu cântecele lansate de Dan Spătaru. După intervenţia chirurgicală complexă, izbutită de un chirurg valoros, doctorul Cristian Surcel, o vreme vicepreşedinte al Societăţii Internaţionale a Chirurgilor Urologi Tineri, Mirabela străluceşte din nou, este solicitată în spectacole, este rugată să-i încânte pe români la sărbătoririle lor, la nunţi, botezuri, zile de naştere. Şi, ca totdeauna, Mirabela nu face nazuri, acceptă să dăruiască bucurii prin arta ei. Când îi dai telefon Mirabelei, răspunsul ei “alo” seamănă cu adierea unei primăveri. Mirabela este o însorire prin tot ce face. Îmi răspunde la telefon şi o face după ce s-a întors din pragul uşii, pleca de-acasă. “Mă duc la o doamnă de 85 de ani, fiul ei a venit din America special s-o sărbătorească şi m-a rugat să fiu lângă ei, cel mai frumos cadou pentru mămica lui octogenară e să-i murmur 2-3 cântece de-ale mele!”. Când merge în turnee în străinătate Mirabela stârneşte urale, cei plecaţi din pricina sărăciei şi a lipsei locurilor de muncă îi cer să le cânte toate şlagărele ei, le curg şiroaie de lacrimi pe obraz. Cu melodiile Mirabelei au crescut generaţii şi generaţii, reascultându-le în tălmăcirea irepetabilă a Mirabelei îşi mai alină dorul de acasă. După intervenţia chirurgicală la rinichi, Mirabela şi-a revenit complet, e în plină formă, îţi arată grădina ei, mângâie florile şi animăluţele ei, îţi vorbeşte cu poftă de colecţia ei de căni şi de evantaie. Te pup pe suflet, Mirabela Dauer!

 

 

×
Subiecte în articol: mirabela dauer