x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

FPRI

0
Autor: Dorin Tudoran 18 Noi 2005 - 00:00

M-am aflat pentru o zi la Philadelphia, oras de care ma leaga amintiri extraordinare ale inceputurilor mele americane. Printre institutiile care functioneaza in prima capitala a Statelor Unite se numara si Foreign Policy Research Institute (Institutul pentru Cercetari de Politica Externa), pe scurt: FPRI.

M-am aflat pentru o zi la Philadelphia, oras de care ma leaga amintiri extraordinare ale inceputurilor mele americane. Printre institutiile care functioneaza in prima capitala a Statelor Unite se numara si Foreign Policy Research Institute (Institutul pentru Cercetari de Politica Externa), pe scurt: FPRI. El a jucat un rol important in viata catorva americani de origine romana - Michael Radu, si azi in Philadelphia, co-director al unuia din centrele institutului, Vladimir Tismaneanu si subsemnatul. Pe scurt, echipa care a avut ideea lansarii revistei Agora sub egida institutului.

Implinind o jumatate de secol de existenta, institutul a tinut sa-si onoreze cartea de vizita. Nu trebuia sa privesti cu prea mare atentie la cei aflati in sala de receptii a faimosului hotel Westin ca sa intelegi ca din ei s-ar putea forma pe putin doua "cabinete alternative" pentru cel de la Washington. Momentul de varf al serii l-a constituit decernarea celui dintai premiu anual Benjamin Franklin lui Henry A. Kissinger.

Alegerea poarta in ea un sambure de ironie. In 1968, fondatorul FPRI-ului, Robert Strausz-Hupe, si-a dorit foarte mult sa devina asistentul presedintelui pe probleme de securitate nationala. Pana la urma, acea pozitie-cheie i-a revenit tocmai lui Kissinger. Strausz-Hupe era sustinatorul ideii ca razboiul din Vietnam trebuia impins spre Nord si terminat, ori pur si simplu abandonat, fiindca polarizarea opiniei publice sleia tara si o indeparta de pericolul real - Uniunea Sovietica. Presedintele Nixon, desi mare admirator al lui Hup..., s-a simtit insa mai atras de varianta cunoscuta sub numele de "vietnamizarea razboiului", sutinuta de Nelson Rockefeller si Henry Kissinger. Asa se face, ii marturisea Strausz-Hupe lui Harvey Sicherman, ca Nixon i-a oferit postul lui Kissinger.

Strausz-Hupe si Kissinger s-au nascut la diferenta de doua decenii. Primul - in 1903, la Viena, capitala Imperiului Austro-Ungar, cel de-al doilea - in 1923, la Fuerth, Germania. Cel dintai sosea in Statele Unite exact in anul in care se nastea cel de-al doilea. Cel ce avea sa devina al 56-lea Secretar de Stat al Statelor Unite venea in America in 1938. Kissinger este una dintre cele mai titrate, dar si controversate personalitati. In 1973 i se decerna Nobelul pentru pace alaturi de nord-vietnamezul Le Duc Tho. Acesta din urma refuza premiul spunand ca, in tara sa, pacea nu s-a instaurat inca.

Pentru unii din cei mai importanti comentatori ai sai - cum ar fi istoricul Walter McDougall, laureat al premiului Pulitzer - fondatorul FPRI-ului a fost un om de centru: nici de dreapta, nici de stanga; nici realist, nici idealist. De aici si crucea pe care a trebuit sa o poarte. A vorbit despre ea intr-un extraordinar mesaj de numai 17 randuri cand a fost sarbatorit de institut la implinirea varstei de 95 de ani, in 1998, cu patru ani inainte de a muri.

McDougall considera ca Strausz-Hupe a fost mereu cu decenii mai avansat decat epoca sa, iar despre titlul revistei lansate de fondatorul FPRI-ului in 1957, Orbis, crede ca Strausz-Hupe a vrut sa sugereze ca menirea institutului este cautarea "unei lumi cu totul noi" - Novus orbis terrarum. Presedintele de azi al FPRI-ului, Harvey Sicherman, afirma ca "distinctia rara" pe care a atins-o Strausz-Hupe a fost de a nutri "o dragoste detasata pentru tara sa", la realizarea acestei performante ajutandu-l "distanta critica ce a disciplinat patriotismul sau entuziast".

Cred ca e una din cele mai exacte si vibrante caracterizari ale omului, ganditorului politic si diplomatului care a spus candva ca "Inainte de a actiona, o natiune trebuie sa gandeasca".
Citeşte mai multe despre:   editorial,   strausz-hupe

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de