Franţa a fost sinceră cu noi

Franţa a fost pentru noi un examinator cinstit. Nu ne-a protejat, dar nici nu ne-a persecutat. Franţa a luat din meci cât i-a trebuit. Iar pe noi ne-a aşezat într-o înfrângere cumsecade, tocmai bună pentru a ne face să aflăm, corect şi fără pricină, care ne sunt slăbiciunile şi ce drum avem de parcurs pentru a împrieteni dorinţa cu putinţa. Meciul de la Paris a avut pentru mine un discurs atât de convingător, încât am considerat inutil orice comentariu în plus. Rămân la aceeaşi părere şi acum. Numai că meciul de la Paris a stârnit controverse care provoacă. Şi nu poţi să nu reacţionezi când afli păreri conform cărora am fi fost din nou persecutaţi de ceasul rău şi pisica 13, când vezi bine că noi suntem cu oiştea-n gard şi ni se semnalizează că am fi pe drumul cel bun, când cei care calcă în străchini au neobrăzarea de a arunca mortăciune peste gard.

Presa a provocat reacţia mai multor meseriaşi ai fotbalului. Majoritatea celor înscrişi la cuvânt au practicat diplomaţia vorbelor de bine pentru a puncta, în final, observaţii de neocolit. Ladislau Bölöni invoca o evoluţie meritorie a na­ţi­o­na­lei noastre şi considera că am plătit tribut căderii fizice din finalul jocului. Emeric Ienei încerca să motiveze înfrângerea prin abordarea temătoare a partidei. Viorel Mol­do­van consi­dera meciul echilibrat, plăcut, dar... puteam risca mai mult. Ilie Dumitrescu afirmă că mai avem şanse de cali­ficare şi că Răzvan Lucescu mai are şase luni la dispoziţie pentru a pune lucrurile la punct. Spre deosebire de oameni, datele statistice lucrează fără anestezie. Scorul şuturilor pe poartă este de 10-1 pentru francezi. Tot ei sunt în avantaj cu 16-4 la şuturile spre poartă şi cu 6-1 la cornere. Dacă la toate acestea mai adăugăm şi elogiul binemeritat de care s-a bucurat Pantilimon, omul care a salvat uneori miraculos poarta românilor, omul care i-a făcut pe Mexes, Benzema, Nasri sau Malouda să-şi muşte limba, este clar că scorul meciului a fost consecinţă firească a jocului şi nu fost creat nicidecum de vreun ghinion dat dracului.

Răzvan Lucescu a ales să stea departe de realitate. El are un discurs diferit de cel al neimplicaţilor. Invocă frustrarea unui gol primit din ofsaid şi, apoi, îl introduce în ecuaţie pe dacă. Dacă nu era acea eroare de arbitraj de la primul gol, dacă fran­cezii nu mai marcau un alt gol în prelungiri, dacă, dacă, dacă. Aş fi şi eu de acord cu Răzvan dacă... Dacă nu ar exagera cu alibiurile şi dacă ar minţi doar atât cât să nu-şi descurajeze cramponaţii. Dacă, în calitatea lui de pedagog, ar renunţa să fie cu mult mai pricinos decât Marica şi dacă, în interesul echipei, ar renunţa la se­lec­ţiile şi titularizările subiective. Dacă l-ar fi ascuns pe Daniel Niculae pe bancă şi nu pe terenul de joc, dacă şi-ar fi dat seama că Zicu nu poate duce povara titularizării directe la naţională după o lungă perioadă în care a fost măcinat de incertitudini. Ar mai fi multe de spus. Poate prea multe. Dar tot ce s-ar spune în plus nu schimbă concluzia. Lucescu trebuie să se uite mai puţin în oglindă. Fiindcă activarea unui orgoliu exagerat şi ţâfna infantilă îl separă brutal de responsabilităţile pe care şi le-a asumat, îl îndepărtează iremediabil de obiectivele propuse. Iar, în situaţia în care este dispus să primească şi sfaturi, să nu le caute acolo unde trebăluiesc linguşeala şi interesul meschin. Fiindcă riscă să îl ia somnul şi nu se va trezi decât după ce a căzut din pat.

Francezii au fost cinstiţi cu noi. Ne-au vândut, doar la preţul unei înfrângeri, informaţii corecte despre naţionala noastră. Mai rămâne să fim şi noi cinstiţi faţă de interesul sub care defilăm şi să interpretăm corect informaţiile primite de la francezi.