x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Fregata "Ferdinand", soluţia României de avarie pentru statisticile păcii mondiale

Fregata "Ferdinand", soluţia României de avarie pentru statisticile păcii mondiale

de Razvan Belciuganu    |    23 Mar 2011   •   20:42
Fregata "Ferdinand", soluţia României de avarie pentru statisticile păcii mondiale
Sursa foto: Cristian Marcu/Jurnalul Naţional
157907-133.jpgParticiparea României cu fregata "Ferdinand" la operaţiunile din Ma­rea Mediterană într-o misiune inter­na­ţională apărută în urma crizei din Libia zgâlţâie seriozitatea cu care abordează problemele de securitate na­ţională politicienii noştri. Armata a fost privită în anii trecuţi ca un moft ce nu merită atenţie, deşi "du­duia economia". Evident, dotările Ar­matei nu au fost considerate o prio­ri­tate, iar angajamentele asumate la NATO că Apărării îi vor fi alocaţi 2,38% din PIB nu au fost respectate. În­totdeauna s-a considerat că lu­crurile rele, crizele, nenorocirile, răz­boaiele sunt departe de noi. Aşa s-a ajuns că la masa la care NATO a avut de luat o decizie nu prea am avut mul­te alternative de oferit. Se invocă lipsa de reacţie a Bucureştilor, dar cu ce să fi sprijinit operaţional avântul Franţei de a-l cuminţi pe Gaddafi, ca acesta să nu-şi mai masacreze cetăţenii? Cu MIG-urile noastre care anul acesta ies din uz şi care nu au încă nici un în­lo­cuitor? A fost mai importantă tre­na­rea deciziei de achiziţie din cauza ne­terminabilelor negocieri pentru co­misioanele mai mult sau mai puţin legale.

Aşadar, putem să "defilăm" şi noi în plutonul autorizat de ONU să re­zol­ve cazul extrem de grav din Libia cu ce avem. Abia acum am ajuns să în­ţe­legem de ce am cumpărat fregate. Aceste nave de luptă pot să acţioneze timp îndelungat departe de bază şi în condiţii meteorologice nefavorabile. Nenorocirea, tot girată politic, este că şi această achiziţie a fost cu cân­tec. Cazul de corupţie, care ar as­cunde, conform anchetei din Marea Britanie, comisioane încasate de unul sau doi politicieni români nu este nici acum încheiat. Din această cauză şi pentru că la Bucureşti nu s-a dorit clarificarea situaţiei, starea actuală operaţională a celor două fregate este la limita posibilă. În sensul că faza a doua a echipării fregatelor, care însemna dotarea cu sisteme de foc moderne, a îngheţat la mal. Dilemele neexecutării acestei faze au constat în sperietura că BAE Systems, compania britanică producătoare a fregatelor şi cea pe mâna căreia s-au produs acuzaţiile de corupţie, ar strica blazonul politic al celui care-ar promova o asemenea variantă. Apoi, la apariţia unor alţi actori interesaţi de furnizarea soluţiilor pentru faza a doua, şi francezi de origine, dilemele s-au accentuat. Oficial, nu s-au găsit bani.

Până la urmă, ca să contăm şi noi în ecuaţiile de securitate in­ter­na­ţi­o­na­lă, fregata "Ferdinand" va pleca în Ma­­rea Mediterană. Bineînţeles că stra­­­tegii care conduc operaţiunile aco­­­­­lo ne vor amplasa fregata într-un sec­­­tor care să corespundă ca­pa­bi­li­tă­ţi­lor ei de manevră şi puterii ei de foc, iar România va apărea în statistici că este un contributor al păcii mondiale, fiind­­că are în zonă peste 200 de mili­tari. Poate că politicienii conştienti­zea­ză în acest moment că în problema securităţii, vitală pentru des­fă­şu­r­­­­ar­ea oricăror activităţi economice şi sociale, nu se poate cârpi la nesfârşit.

×