Frînarii din triajul fotbalului

Frînarii din triajul fotbalului s-au făcut de băcănie. Blestemul lui Bergodi pare mai viguros ca niciodată. În finala trofeului “Praful de pe tobă”, cheferiştii din Giuleşti s-au impus detaşat. Dar această preţioasă victorie nu vine din senin. A fost pregătită îndelung, cu pricepere şi minuţiozitate.

Frînarii din triajul fotbalului s-au făcut de băcănie. Blestemul lui Bergodi pare mai viguros ca niciodată. În finala trofeului “Praful de pe tobă”, cheferiştii din Giuleşti s-au impus detaşat. Dar această preţioasă victorie nu vine din senin. A fost pregătită îndelung, cu pricepere şi minuţiozitate. Este o victorie a unităţii de grup, fiecare dintre articulaţiile sistemul acţionînd ca unsă în realizarea obiectivului programatic.

Dînd Cezarului ce-i al Cezarului, trebuie să recunoaştem în George Copos principalul artizan al succesului. Opera îndepărtării de la echipă a lui Răzvan Lucescu şi, mai apoi, a lui Cristianio Bergodi, nu ar fi fost desăvîrşită dacă în Giuleşti nu ar fi fost adus, cu mari sacrificii, Mircea Rednic. Meseriaşul discordiei a lovit scurt şi eficient. A răvăşit puţin lotul, a risipit ceva puncte, părăsind la rîndu-i echipa cu satisfacţia datoriei împlinite. Apoi George Copos a găsit în Nae Manea şi Marian Rada rapidiştii numai buni să tragă ponoasele. După toate aceste mişcări de mare inspiraţie, George cel majoritar s-a simţit epuizat în gîndirea sa creatoare şi a găsit de cuviinţă să-şi trateze stresul cu sedative contractuale şi infuzie de Taher.

Suporteri au trecut şi ei prin şocuri emoţionale care i-au clătinat sever în atitudine. Promisiunile frumoase ale începutului de campionat s-au risipit ca un fum. În prăpastia dintre idealuri şi realitatea cotonoagă a crescut bălăria furiei necontrolate. Copos a fost paratrăznetul preferat. Numai că, după ce patronul a abdicat de bună voie şi în interes propriu, suporterii au rămas în durerea lor, fără obiectul muncii. Aflaţi în pană de adversar, suporterii au început să lovească, chiar şi fără să-şi dea seama, în interesul propriu. Numai astfel poate fi interpretată absurditatea reproşurilor formulate la adresa lui Pancu. Altfel spus, suporterii Rapidului, renunţînd la orice brumă de orgoliu, îşi trimiteau propria capră pe centură doar din dorinţa de a rămîne patrupedul vecinului fără clienţi. Sub aceste auspicii s-a jucat meciul CFR – Rapid. Bucureştenii au avut, în consecinţă, o prestaţie lamentabilă. Jenantă. Atît de jenantă încît păreau mai degrabă dispuşi să accepte acuzaţia de blat decît să-şi recunoască apăsătoarea neputinţă. “Nu vreau să cred că a fost...”, spunea Copos. Toma, la rîndu-i, a zis: “Nu pot să cred că a fost...”. Nae Manea afirma că atît a putut Rapidul, Andone se bucura că giuleştenii au lăsat-o mai moale. Rapidul nu are dreptul să se ascundă după scuza blatului. Echipa este în suferinţă şi trebuie să se trateze.