Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Exact, dar exact cand sa inceapa meciul lui Bute cu Froch, am oprit radioul. Noaptea imi place sa ascult, nu sa privesc, dar de data aceasta n-am avut curajul sa o fac. Numai ca de ce mi-a fost frica n-am scapat, mi-a aparut vocea crainicului in vis si mi-a comunicat rezultatul. Primul lucru pe care l-am facut dimineata a fost sa dau drumul la radio. Vocea din vis nu ma mintise. Zau ca mi-a venit sa turbez de ciuda. O buna parte din cei 97 de pumni incasati de Bute i-am simtit in capul meu.
Nu-l cunosc personal pe flacaul din Galati, victoriile sale de pina la meciul de saptamana trecuta nu m-au miscat prea mult, le socoteam ale lui si mai putin sau deloc ale mele, ale romanului care sunt, vreau sa spun. Infrangerea din noaptea de sambata a devenit dintr-odata si a mea. Desi meciul a fost corect, rezultatul mi s-a parut nedrept. Un golan de-al gentlemenilor il snopise in bataie pe un gentleman al golanilor. Taman cand aveam ocazia de-a le dovedi ca suntem chiar asa cum ii numesc ei pe unii dintre noi, ne-a apucat domnisoreala, comportandu-ne ca la pension.
In general, imi sunt simpaticii englezii. De data aceasta insa, aproape ca i-am urat. N-am nimic sa le reprosez. Nici lui Lucian Bute. Nu ma intrebati de ce, dar a fost dorinta mea de a-i lua de pe umeri o parte din povara infrangerii. Din suferinta ei, mai bine zis. Cum bine se stie, noi, romanii, cam suntem invatati cu infringerile, iar ei, britanicii, cu victoriile. Cred ca de la asta a venit durerea pe care am resimtit-o, nu de la pumnii batausului din Nottingham. Nu Lucian Bute, ci logica mereu stramba a acestei situatii e de vina. Lua-o-ar mama dracului de logica!
In acelasi sfarsit de saptamana, un poet fascist se intoarse din Ungaria sub forma de cenusa pentru a-si gasi cica linistea in pamantul din care s-a nascut. O zi mai tarziu, iesi si fumul, desi logica, iarasi logica, indragi-o-ar ciorile( alea din Doina lui Eminescu), ne spune c-ar fi trebuit sa fie invers, mai intai fumul si abia dupa aia cenusa. Numai ca in cazul de fata fumul si cenusa au legatura cu istoria, iar istoria cu anumite fumuri ale Budapestei. Ar fi o prostie sa ne facem ca nu observam asta, ca si faptul ca mana care l-a spanzurat la Mircurea Ciuc pe Avram Iancu e inrudita cu mana care a incercat sa-i dea foc la Targu Mures.
Nu pledam pentru retezarea acestor maini, ci a idealurilor nationaliste care infierbanta capatinile ce le pun in miscare. Sigur, ne putem retrage ca la meciul lui Bute in corzi, numarand pumnii pe care-i avem de incasat. Ce facem insa cu durerea de dupa? Cu cine o s-o impartim? Ar mai fi, desigur cate ceva de spus despre demnitate si despre umbra lui Avram Iancu! Pana nu incepe fumul sa ne intre in ochi, iar jarul ce mocneste in cenusa sa ne arda la talpi si la teritoriu.
