x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Fundamentalistul bogat

0
Autor: Tudor Octavian 11 Feb 2009 - 00:00

Săracul e credibil în orice exces religios, fiindcă excesul vine din disperare, din condiţia de învins al sorţii.



Între miile de pelerini care se închină de câteva ori în an la moaştele sfinţilor noştri, mulţi sunt oameni pe care doar divinitatea îi mai poate ajuta. Când însă un feudal de tip nou face tot timpul caz de Dumnezeu şi de relaţia sa bancară cu toate cele bise-riceşti, e ori bigotism, ori o farsă groa-să, care ascunde un interes social şi po-litic. Creştinismul românesc nu e fundamentalist. Dacă pe scena politică începe să se dea în spectacol un fundamentalist creş-tin, acesta forţează o relaţie particulară privilegiată cu Dumnezeu. Fundamentalistul avut e o cacofonie creştină. Omul se ştie cu mari vinovăţii pe suflet şi caută să se pună bine cu Dumnezeu. Bate cruci în public şi îi anatemizează pe cei care nu se poartă cu închinături şi daruri pravoslavnice ca el, pentru că are nevoie de martori. Reacţia mulţimilor trebuie să-l asigure că aceasta e modalitatea potrivi­tă de a se da bine pe lângă Cel de Sus. Un­de e şi un al doilea interes, pe lângă patosul strict religios, nu mai e vorba de cre­din­ţă, ci de maimuţăreala unui fricos. O­biş­nuit să obţină totul cu bani, fundamentalistul român se caută de păcate dă­ruind la lăcaşuri şi la cerşetori. Biserica, socoate el, e un loc luat tot timpul în sea­mă de Domnul. Uite, Doamne, zice el când umple altarul cu lumânări, am martori că Te respect. Trece-mă în catastif la buni-platnici, la rubrica mântuiţilor solvabili.

Când îmbogăţitul e unul care îşi face campanie electorală în postura de evidenţiat în credinţă şi de selectat de-al Domnului, având relaţii în Cer, el îşi pierde şi bruma de credibilitate pe care o mai avea la babe şi la milogi. Ciclul unui cabotin e scurt. Când cabotinul, cu numele Atotputernicului pe buze, nu-şi dă seama că a căzut cortina, lumea rea-lizează şi partea de fervoare cinică din discursul său public. Ca să-şi ceară iertare de la oamenii pe care i-a jignit şi i-a învinovăţit că nu sunt fundamentalişti ca el, cabotinul are nevoie de o televiziune.

Şi umilinţa la el trebuie să aibă măreţie, să vadă tot poporul că boga­ţii au reţinut dinainte locul şi mo­mentul cel mai bun pentru a li se contabiliza căinţele.

În compensaţie parcă la evlavia de ev mediu a simandicosului avem o viaţă politică fără nici o frică de Dumnezeu. Sincer vorbind, nu cred că Atotputernicul se va coborî vreodată în mocirla admi-nistraţiei noastre de partid, ca să împartă sancţiuni. Dar o nădejde tot mai am, nu la pedepse, ci la puţină ruşine.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de