x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Furt de la generaţiile viitoare

0
Autor: Ionuț Bălan 20 Mai 2010 - 00:00
România ocupă locul 17 în UE, după PIB, imediat după Cehia. Din păcate însă, când privim spre populaţie, România se plasează pe locul 7, nu pe 11 precum Cehia. Iar în ceea ce priveşte teritoriul, ne situăm pe locul 9, nu pe 14 ca statul slav. Mai are sens să discutăm despre Irlanda, o ţară care n-are 21,5 milioane de locuitori ca noi, nici 10,5 precum Cehia, ci doar 4,5 milioane şi scoate un PIB care o plasează pe locul 14 în UE?!

Nu, n-are sens. Mai bine detaliem analiza. PIB-ul Poloniei depăşeşte 300 miliarde de euro, fiindcă la el lucrează 10 milioane de salariaţi. La cel al Cehiei muncesc 4,8 milioane şi ajunge la 137 miliarde. De ce noi n-avem decât 4,3 milioane de salariaţi şi scoatem sub 116 miliarde? Fiindcă, aşa cum spunea acum 100 de ani P.P. Carp, "românul se naşte bursier, trăieşte funcţionar şi moare pensionar".

Da, dar simpla consemnare a acestui ideal naţional nu explică cine-i ţine în spate şi pe bursieri, şi pe funcţionari, şi pe pensionari. Păi, dacă dintr-o populaţie activă de 9,9 milioane scădem şomerii, rămânem cu o populaţie ocupată de 9 milioane. Din nefericire, nu de la 9 milioane se încasează impozite şi contribuţii sociale, ci de la 4,3 milioane - totalul salariaţilor. Iar dacă mai avem curiozitatea să vedem câţi sunt soldaţii care luptă în linia întâi - lucrătorii direct productivi -, se ajunge la sub 3 milioane. Fiindcă restul îi aprovizionează cu muniţie. Sau le instruiesc copiii rămaşi acasă şi le tratează rănile de şrapnel. Ori, chiar mai rău, doar mâzgălesc pe hârtie aprobări pentru ieşirea cazarmamentului din depozite.

Rămân deci sub 3 milioane de români care ţin în spate aproape 20 de milioane. Aşa că degeaba consemnează enciclopediile date impresionante despre România - 238.391 kilometri pătraţi, 21,5 milioane de locuitori, potenţial agricol şi forestier însemnat, resurse minerale, căi de navigaţie. În ciuda acestor atuuri, ţara noastră produce anual sub 116 miliarde de euro.

Fireşte însă că putem fi la fel de bine şi contrazişi. În Statele Unite, de pildă, procentul populaţiei care lucrează în industrie reprezintă 12,6%. Au ajuns ca transformarea metalului în şuruburi, roţi dinţate şi motoare să contribuie cu un sfert la crearea PIB, fiindcă trei sferturi vin din serviciile publice şi private. De acord, însă combatanţii din economia lor au acum artilerie care aproape că trage singură, aşa că au devenit mai importanţi cei care o aprovizionează la timp ori specialiştii care se şcolesc pentru a-i multiplica puterea de foc. E o problemă de productivitate, parametru care în SUA se găseşte cu o treime peste media UE, iar la noi reprezintă sub jumătate din media europeană.

Aşadar, harnici mai trebuie să fie 14% din români, pentru ca restul să poată fi belferi sau felceri, conţopişti sau vardişti, roşiori sau senatori. Dacă o ţinem tot aşa, vom ajunge să-i cunoaştem pe nume, cum îi ştiu chinezii pe urşii panda, pe cale de dispariţie. Restul o să emigreze cât de curând, căci dacă urşii alb-negri depind de habitatul cu bambus, oamenii cu chef de muncă nu doar că n-au nevoie de buruienile româneşti, ci, dimpotrivă, se simt sufocaţi de ele.

Aşa că Guvernul trebuie să le zică de la obraz prestatorilor de servicii publice că le poate asigura salarii numai dacă în sectorul productiv au loc sporuri de productivitate. Altfel, de la uriaşul patrimoniu, România va continua să producă anual sub 116 miliarde de euro.

Nu e greu de văzut de ce e PIB-ul atât de mic, din moment ce la el lucrează atât de puţini. Mai dificil pare răspunsul la întrebarea cum de reuşeşte statul, miraculos, să dea celorlalţi pensii şi ajutoare. Totuşi, poate. Iată cum: deşi statul nu ştie să administreze economia, e numărul unu în inginerii. Pune accize în euro, îşi manevrează bugetul după cursul de schimb, creşte taxele şi contribuţiile, uită să-şi plătească datoriile. Statul ia de la toţi, mai puţin de la cei legaţi de cauza relelor. Iar când e gata-gata să scape din mână morişca de bani, schimbă regulile jocului.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de