x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Gabriela Vrînceanu Firea: Băsescu vrea să fie Isărescu

Gabriela Vrînceanu Firea: Băsescu vrea să fie Isărescu

de Gabriela Vranceanu Firea    |    26 Sep 2008   •   00:00

Preşedintele Traian Băsescu a declarat în Parlament că există motive serioase de îngrijorare în legătură cu perspectiva respectării calendarului pentru adoptarea monedei euro. Motivul? Modul în care au fost aplicate politicile bugetare în anii 2007 şi 2008. Adică în timpul guvernului, de nesuportat pentru el, Tăriceanu. În opinia lui Băsescu, slăbiciuni actuale majore ale instituţiilor statului pun sub semnul întrebării capacitatea României de a planifica şi a acţiona strategic. Şi, mai ales, de a avea continuitate în stabilirea resurselor bugetare.



Preşedintele Traian Băsescu a declarat în Parlament că există motive serioase de îngrijorare în legătură cu perspectiva respectării calendarului pentru adoptarea monedei euro. Motivul? Modul în care au fost aplicate politicile bugetare în anii 2007 şi 2008. Adică în timpul guvernului, de nesuportat pentru el, Tăriceanu. În opinia lui Băsescu, slăbiciuni actuale majore ale instituţiilor statului pun sub semnul întrebării capacitatea României de a planifica şi a acţiona strategic. Şi, mai ales, de a avea continuitate în stabilirea resurselor bugetare.

Şi, ca să fie credibil, Traian Băsescu a început să dea citire, în faţa parlamentarilor, puţini dintre ei cu specializare economică, unor termeni pe care îmi este foarte greu să cred că îi şi înţelege, pe deplin. După ce vi-i citez, vă voi spune şi de ce.

Băsescu e îngrijorat aşadar de aplicarea unor "politici fiscal-bugetare care nu susţin politica monetară restrictivă şi măresc riscul de derapaje macroeconomice, cărora li se asociază riscul măririi deficitului bugetar, riscul supraîncălzirii economiei".  

Mai mult, şeful statului, fost marinar, devenit finanţist peste noapte, numai să le dea lui Tăriceanu şi Vosganian cu creşterea economică peste cap, are frisoare din cauza "cheltuielilor curente prea mari", a "creşterii salariilor mai rapid decât productivitatea muncii". Şi încheie: "România are nevoie de creşterea coerenţei şi predictibilităţii bugetare şi de bugete multianuale". Woooow!, ar exclama oricare angajat al Băncii Naţionale. Pare că se şi pricepe! Numai că Traian Băsescu nu reuşeşte, cu aceste citate, care în gura lui sună a calomnii, să păcălească pe nimeni, şi vă promisesem că vă spun şi de ce.

Cine a fost politicianul care, mult prea euforic, pentru că a câştigat jucăria de preşedinte, a început să decredibilizeze instituţiile statului? Cine a slăbit puterea Guvernului, chiar de la preluarea mandatului, fapt ce îndepărtează investitorii? Cine s-a ocupat numai de înscenări politice şi şuşe cu pretenţii de strategii pe stadioane şi la cârciumi? Cine, de patru ani, nu s-a ocupat numai de probleme care ne dau cu zeci de ani înapoi şi de răfuieli care nu pot rezolva situaţia economică pe care o traversăm? Ca dovadă că, după ani de incertitudini şi speranţe năruite, mediul de afaceri a pornit-o singur la drum, fără să mai privească la conducătorii isterici ai ţării. Şi aşa, datorită sectorului privat, guvernanţii se pot mândri acum şi cu creştere economică.

Dacă preşedintele ţării crede că înainte cu două luni de alegerile parlamentare şi cu jumătate de an înainte de cele prezidenţiale mai poate induce pe cineva în eroare, schimbând hăhăitul, jignitul, ironizatul peste măsură, cu verbe şi substantive din vocabularul uzual al unui bancher, care a învăţat pe brânci, s-a specializat şi s-a maturizat profesional, consecvent, în zeci de ani, se înşală.

"Despre ce planificare multianuală putem vorbi, când noi nu avem capacitatea planificării bugetului pentru un singur an?", spune cu lacrima în ochi Traian Băsescu. Acelaşi care ne-a obişnuit, patru ani de zile, cu ţigănci împuţite, scuipat la meci, blonde, răbufniri, crize de nervi. Schimbarea la faţă e posibilă, dar numai pentru sfinţi, ceea ce şeful statului nu prea are şanse să fie.

"Ce speranţe să avem că va fi respectat calendarul adoptării euro? Ce încredere să avem că vom asigura sustenabilitatea sistemelor de pensii pe termen lung, astfel încât să preîntâmpinăm efectele nefavorabile ale îmbătrânirii populaţiei?", mai citeşte de pe foaie şeful statului. Apropos, dar cu sustenabilitatea şi predictibilitatea în politică cum rămâne, domnule preşedinte? Dacă tot v-aţi acomodat cu termenii…

×
Subiecte în articol: basescu editorial