x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Galaxia datoriilor

0
Autor: Dragos Moldovan 07 Aug 2009 - 00:00
România datorează o grămadă de miliarde de euro Fondului Monetar Internaţional. Pentru un profan cum sunt eu, Fondul Monetar Internaţional reprezintă un fel de univers financiar inexplorabil cu de-amănuntul. Pe de altă parte, privită din avion, România reprezintă un teritoriu vast, una dintre cele mai mari ţări din Europa Centrală şi de Est, cu un relief variat, cu munţi înalţi, dar şi cu deschidere la Marea Neagră. Dacă obiectivul analizei se focusează mai puternic pe acest perimetru geografic, se constată că el este compus dintr-o mulţime de oameni, dintre care majoritatea sunt cetăţeni care locuiesc în mod legal pe teritoriul ţării. O şi mai mare focalizare îţi arată aceste particule ca fiind existenţe umane individuale, cum ar veni, destine particula­rizate, care gravitează în jurul unor repere aleatorii: pornind de la scara blocului sau curtea casei, trecând prin destinaţii turistice exotice şi sfârşind cu alte persoane cărora le atribuie diferite calităţi sau defecte, în funcţie de o mecanică a sentimentelor al căror principiu nu a fost încă descoperit. Dar şi aceste entităţi detectabile numai cu ajutorul unor instrumente de specialitate superperformante au datorii. Au datoria loialităţii faţă de ţara în care s-au născut sau care i-a adoptat, au datorii faţă de statalitate, plătibile în taxe şi impozite, au împrumuturi în bani de achitat.

Printr-o mişcare bruscă şi aproape insesizabilă a degetelor refocalizăm şi ne situăm din nou pe orbita galaxiei datoriilor. Un univers fascinant se descoperă privirii. Relaţii de interconexiune, forţe magnetice de neînţeles ţin aproape planetele datornicilor de cele ale creditorilor, lumini şi umbre hipnotizează atenţia, găuri negre provoacă imaginaţia îngrozitoare.

Un cadru ceva-ceva mai strâns. România datorează gala­xiei financiare multe miliarde de euro. Am reţinut, din jargonul de specialitate, că aceste datorii "pot fi rostogolite". Ceea ce pentru un mitocan rău platnic precum sunt înseamnă că nu vor plătite niciodată. Adică "titluri de stat" - mare mister! - "mai vorbim mâine", "dacă n-am, n-am dom'le, de unde să-ţi dau?!", vorba lui Moromete.

Ocazie cu care, acum, iarăşi focalizare la maximum. În toată viermuiala asta browniană, formată din existenţe umane, care alcătuieşte galaxia datoriilor, dacă cineva are extrem de multă răbdare şi este în posesia unui aparat de detecţie şi mărire la distanţă care nu s-a inventat încă, mă poate descoperi pe mine. Particula elementară, indestructibilă, a universului financiar contabil. Care este bazat pe datorii neplătite.

Aidoma acceleratorului de particule de la Geneva, în Balta Albă, zisă şi cartierul Titan, funcţionează deja acceleratorul de existenţe umane care, prin intervenţia unor specialişti cu înaltă calificare şi nesfârşită răbdare, mă poate descoperi pe mine. Pornim, ca în orice experiment ştiinţific, de sus în jos, de la ceea ce este evident cu ochiul liber până la a detecta energii şi particule invizibile. Sunt dator României cu limba în care vorbesc şi în care îmi exprim iubirea, dezamăgirea, tristeţea sau bucuria. Sunt dator statului român cu impozi­tul pe faptul că trăiesc în graniţele lui. Sunt dator celor care m-au împrumutat cu bani atunci când aveam nevoie. Sunt dator profesorilor care m-au învăţat să văd în lumea asta şi altceva decât ceea ce mi se arată în faţa ochilor. Sunt dator celor cărora nu le sunt indiferent pentru că bagă de seamă existenţa mea. Sunt dator celor care mă iubesc pentru că sunt politicoşi sau prostănaci. Sunt dator părinţilor mei pentru viaţa şi educaţia mea. Sunt dator soţiei mele pentru că există şi eu nu am făcut nimic pentru asta. Sunt dator cu smerenie şi bun-simţ faţă de tot ceea ce alcătuieşte prezenţă în universul care mă găzduieşte şi care este condus după nişte legi necunoscute mie.

Să folosim toate performanţele de care dispune cel mai performant microscop din lume: sunt dator faţă de mine însumi. De aici încolo intervine acceleratorul de existenţe umane care mă face particula elementară, indestructibilă. Pentru că, folosind un aparat încă neinventat, se poate descoperi în mine totul.

Post-Scriptum: Acceleratorul de existenţe umane ar trebui să izbească la o viteză uluitoare oamenii unii de alţii, aşa cum acceleratorul de particule face în cazul protonilor.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de