Gânduri pe care le pot auzi oamenii şi vânturile

Noul Testament descrie în detaliu momente în care Iisus le citea gândurile oamenilor. El nu răspundea atât la vorbe, cât la gândurile lor, dezvăluind prin aceasta că gândurile nu sunt insignifiante şi, dacă ne trec prin minte, le mai pot asculta şi alţii, care ştiu cum anume s-o facă. În acelaşi timp, Iisus a oprit furtuna într-o zi, certând vânturile şi valurile. Adică, vântul şi valurile pot auzi – la rândul lor – gândurile şi cuvintele şi pot reacţiona la ele. Vom spune însă că Iisus putea face toate aceste minunăţii, pe când noi suntem slabi şi neştiutori sau – dimpotrivă – privim Biblia ca pe-o poveste simbolică, fără nici o legătură reală cu experienţa imediată a vieţii. În schimb, Iisus nu ne-a spus că suntem limitaţi de ceva, exceptând puterea propriei credinţe. Dimpotrivă, el a confirmat: "Şi voi puteţi face toate acestea şi încă unele cu mult mai mari!".

Dacă noi credem în Iisus şi îi urmăm pilda, oare de ce nu reflectăm asupra posibilităţilor latente, poate ascunse în fiinţa noastră şi niciodată folosite în mod conştient şi responsabil? De ce cunoaştem atâta suferinţă, îndoială, frică şi nelinişte şi credem că toate aceste trăiri fac parte din caruselul fatalist al condiţiei umane? Oare suntem atenţi la gândurile noastre şi, dacă suntem, înţelegem că le putem transmite? Oare înţelegem că legile existenţei, despre care ne-a vorbit Iisus prin pilde, funcţionează chiar dacă nu suntem conştienţi de ele? Oare ştim că puterea conştiinţei colective şi chiar aceea a conştiinţei unui singur om poate schimba "starea vremii"? Că vânturile, valurile, razele soarelui sau apele dezlănţuite ar fi putut asculta glasul colectiv care-a spus şi-a tot repetat: "E furtună mare, e vreme urâtă, e groaznic afară?".

Cei mai mulţi oameni trăiesc în experienţa lor de viaţă momente în care lumea pare să răspundă inconştient propriilor gânduri. Te gândeşti la cineva şi acel cineva tocmai îţi dă un telefon. Ai vrea să faci un lucru şi altul, de lângă tine, îţi spune că tocmai se gândeşte să facă lucrul cu pricina. Simţi o stare de iubire şi auzi cum cineva îţi spune "te iubesc" în mod neaşteptat. Sau simţi o stare de suferinţă şi afli imediat că cineva se află într-o stare de suferinţă. Prezenţa acestor fenomene în existenţa noastră nu este fragmentară. Putem crede că ele sunt fenomene paranormale sau speciale doar pentru că nu suntem atenţi la frecvenţa prezenţei lor în existenţa de zi cu zi. Neatenţia, neştiinţa sau neînţelegerea noastră nu afectează procesul mental şi nici nu schimbă cu ceva legile universale care-l susţin. Energia gândirii are consecinţe personale şi colective, ne dăunează sau ne ajută pe noi, dar şi pe cei din jurul nostru, precum şi natura înconjurătoare.

Şi noi auzim gândurile altora în anumite condiţii (nu oricând, nu oricum), cum alţii le aud pe ale noastre! Şi noi influenţăm vremea, dar nu ştim şi încă nu acceptăm că avem asemenea puteri. Nu ştim că-i putem spune gândului rău: "Piei, Satano" sau "Pleacă, am lucruri mai bune de făcut acum decât să te ascult". Acceptarea naturii noastre reale, a naturii pe care am abandonat-o, dar înlăuntrul căreia ne aşteaptă întotdeauna o frumuseţe de care ne este teamă, este obstacolul pe care-l avem de trecut într-o viaţă. Dacă Iisus ne-a spus că putem mai mult, oare de ce nu l-am crede? Dacă Iisus ne-a spus că gândurile sunt la fel de păcătoase sau de binecuvântate ca şi faptele, de ce ne îndoim? Dacă El ne-a spus că putem refuza forţele răului, aflate în manifestare prin mintea noastră, sub forma gândurilor şi apoi în oameni posedaţi sau în animale, în răvăşirile violente ale naturii, precum furtunile, ce ne opreşte să încercăm măcar s-o facem? De ce ne-am asculta mintea care ne spune "nu poţi", "lucrurile stau foarte rău", "este imposibil să faci faţă acestei situaţii", când ştim de la Iisus că-n mintea noastră neputincioasă se pot piti forţe care ne încearcă şi ne ameninţă cu atacul, dar asta pentru că forţelor răului nu le place conştienţa şi nu iubesc omul treaz?