Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
'N-ar trebui sa utilizam cuvantul «criza». Nu mi-e frica de acest cuvant, dar deocamdata asistam la o reactie a pietei la decizii probabil neconvingatoare atat in SUA, cat si in Europa (...) probabil ca in zilele urmatoare se va confirma aprecierea pe care o fac printr-o revenire a burselor (...)', declara pe 9 august presedintele Traian Basescu. De unde stie el cum vor evolua bursele? Nu stie, dar dupa doi ani si jumatate de cautat 'formula' care sa transforme rezultatele economice negative in stiri pozitive, politicienii au trecut la 'ancorarea' agresiva a anticipatiilor romanilor. Asa cum i-a invatat, de altfel, guvernatorul Isarescu, care spunea, in mai 2009, ca 'inainte de a iesi din aceasta criza, noi, romanii, trebuie sa iesim cu criza din capul nostru'.
Dar probabil ca si dupa ultimele tentative de 'moral suasion' romanii vor continua sa aiba asteptari rationale: emigreaza, cer credite in euro, absenteaza de la vot si isi manifesta neincrederea in economie. Migreaza la munca in strainatate pentru ca managerii din afara se pricep sa-i faca productivi. Prefera imprumuturi in euro pentru ca inca mai cred ca cea mai mare parte a perioadei pana la scadenta creditului se va derula in zona euro. Populatia activa abandoneaza votul politic, fiindca are din ce in ce mai putine venituri pentru a vota economic. In fine, romanii isi manifesta neincrederea in economie nu pentru ca-s pesimisti din fire, ci fiindca arieratele Guvernului au lovit mediul de afaceri si i-au lasat fara loc de munca.
Iar determinantul comun al anticipatiilor romanilor se regaseste, fireste, in impozitul implicit numit inflatie. Emigrantii alearga dupa salariile mari si preturile mici din Occident. Debitorii isi dau seama ca nu neaparat dobanzile vesticilor sunt mici, pe cat e de mare inflatia noastra. Lucratorii realizeaza ca beneficiarii redistriburii resurselor lor le intorc 'atentia' sub forma de preturi majorate. Consumatorii isi micsoreaza cererea pentru ca, in loc sa genereze sporuri de productivitate pe baza aptitudinilor antreprenoriale, contabilii autointitulati manageri recurg tot la vechiul reflex de a trage de preturi in sus.
Se vede insa ca e mai simplu sa vorbesti de restructurare decat sa o faci. Din acest motiv se umbla la resorturile psihologice ale publicului. Criza e tratata cu aceleasi 'pilule' precum inflatia. Adica, in loc sa se actioneze asupra cauzei inflatiei – expansiunea ofertei de bani in circulatie –, se managerizeaza efectul: anticipatiile romanilor. Tintirea inflatiei si denominarea leului reprezinta doua incercari de a abate atentia publicului de la un adevar valabil in Romania de doua decenii: politicienii au ramas cu robinetul de bani deschis. Si ca dovada ca taierea zerourilor din coada leului n-a constituit vreo garantie impotriva inflatiei viitoare, Romania a ajuns, din nou, cea mai inflationista tara din UE.
Wim Duisenberg – primul presedinte ale Bancii Centrale Europene – obisnuia sa spuna ca 'mentinerea unei rate a inflatiei scazute si stabile reprezinta cea mai buna contributie pe care politica monetara o poate aduce pentru sustinerea cresterii economice si stimularea crearii de noi locuri de munca'. Tot el avertiza ca 'banca centrala trebuie protejata de preocuparile si influentele politicianiste pe termen scurt', fiindca 'tentatia politicienilor de a recurge la masuri monetare care sa aduca rezolvari temporare pe seama afectarii perspectivelor economice pe termen lung este tot timpul prezenta'. Fapt cu care guvernatorul Isarescu e de acord, din moment ce afirma ca 'decidentii de politica economica pregatesc dezechilibrele pe termen lung prin devieri de la obiectivele sanatoase. Desigur, cand se abat de la acestea, pentru rezolvarea unor probleme pe termen scurt, de exemplu cele electorale'.
