x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Găştile de provincie

0
Autor: Tudor Octavian 15 Dec 2007 - 00:00

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Intr-o discuţie cu un student despre ultimii ani ai lui Ceauşescu, mama tănărului intervine, ca să pună dialogul in făgaşul logicii: Ce să vă spună, drăguţul de el, dacă incă nu se născuse? Pe moment, precizarea mă revoltă. Cum de şi-a permis să nu se fi născut, cănd erau atătea de ştiut, de inţeles şi de făcut?!!!




SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Intr-o discuţie cu un student despre ultimii ani ai lui Ceauşescu, mama tănărului intervine, ca să pună dialogul in făgaşul logicii: Ce să vă spună, drăguţul de el, dacă incă nu se născuse? Pe moment, precizarea mă revoltă. Cum de şi-a permis să nu se fi născut, cănd erau atătea de ştiut, de inţeles şi de făcut?!!! Foarte rău din partea lui că nu s-a născut mai devreme, ca să ştie şi el măcar ce ştiu eu. Pentru mine, toate căte s-au intămplat s-au intămplat ieri. Nu mi se pare drept ca timpul să treacă intr-un fel pentru mine şi altfel pentru tineri. Studentul mă priveşte ca pe un ins cu probleme de raportare. Nu chiar senil, dar cam pe acolo. Pentru el, cei douăzeci de ani pe care urmează să-i implinească sunt chiar timpul. Alt timp nu cunoaşte. Pentru mine, timpul sunt anii de dinainte ca studentul să se fi născut. Pentru mine, anul 1990 nu e trecutul, ci prezentul. Ce obraznici au devenit tinerii de azi! In loc să le fie ruşine că nu erau incă născuţi, fac din asta o virtute. Noroc că noi, vărstnicii, eram născuţi. Altfel totul ar fi numai prezent.


Drama unei femei: i-au murit doi amanţi cu ea in pat. Poate că i-a murit numai unul, insă legenda neagră care o insoţeşte e că i-au murit doi. Colegii de serviciu o privesc ca pe o provocare obscenă, in care deliciul şi primejdia se completează. Nevastă-mea, spune unul din ei, ca şi cum ar vrea să se mărturisească de o taină chinuitoare, nici nu apucă să se urce lăngă mine şi a şi adormit! E un alean funebru in glasul său, care dă de inţeles că ar preferea un sfărşit in plin delir sexual căsniciei fără nici un accent afectiv. Intr-o zi, lumea incepe să spună că femeii fatale i-a mai murit un iubit in pat. Colegul cu frustrări erotice exultă, de parcă, in sfărşit, are dovada că intr-ascuns şi in dezacord cu ceilalţi el e singurul care găndeşte corect: Păi, vedeţi!, exclamă el.


Cănd iţi propui să vezi şi partea cea bună din om sau numai partea bună, descoperi că aceasta nu e chiar la vedere. Partea rea se dă in spectacol, partea bună aşteaptă prilejul, intămplarea favorizantă, mediul potrivit. Zilele trecute, nimerindu-mă intr-un teatru de provincie cu sala pe jumătate goală, am avut ocazia să ascult vreme de două ceasuri behăitul şi comentariile idioate ale unei găşti de adolescenţi. Puştimea nu avea ce căuta in sală. Gaşca intrase in teatru forţănd momentul, doar ca să-şi facă numărul. Cei căţiva puşti care au ţinut-o tot intr-o golănie nu erau nici mai buni, nici mai răi ca alţii de seama lor. Doar că in tărgul unde trăiau şi se şcoleau era mai multă plictiseală ca in oraşele mari, iar seara, dacă nu se născuseră molăi şi resemnaţi, aveau foarte multe motive să se dea cu capul de pereţi de spleen şi de inimă rea. Partea bună din individ defineşte individul, partea rea lucrează intens in mulţime, pentru că grupul, ceata, banda blochează in ins simţul răspunderii. I-am văzut pe tineri in hol, la plecare, timoraţi de lumină. Fiecare, in parte, nu avea nimic dintr-un huligan. In lumina bogată din holul teatrului, partea bună din ei ii făcea sfioşi şi-i personaliza. In intuneric insă şi in răndurile din fundul sălii, la oarece depărtare de publicul matur din faţă, sentimentul că anonimatul ii apără elibera toate umorile stătute şi fetide din ei. Să nu ne amăgim, pentru mulţi oameni anonimatul e starea care le dă curaj şi o definiţie a sinelui. Simt că sunt şi ei cineva, fiindcă se afirmă cu grupul, nu contează cum.

Citeşte mai multe despre:   editorial,   partea

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de