Gaura din steag

Nu am certificat de revolutionar, nu-mi pot incarca destinul cu greutatea mormintelor prietenilor mei cerand asa ceva si le doresc tuturor acelora care au acest certificat dobandit pe nedrept sa poarte aceasta greutate a mormintelor in destinul lor si in soarta copiilor lor.

Stranii lucruri se intampla in tara asta unde, oricum, normalitatea tine de domeniul SF. Aici unde oameni fara noroc si viitor ajung vremelnic, inca SPER, sa conduca si sa "ocroteasca" destine... Aici "proasta satului", care altfel ar fi fost cel mult sluga pe la vreun birt de langa gara, acum, ajuns imbracat si incaltat de stat, adica de fiecare dintre noi si protejat prea mult de vreo uniforma sau vreo lege stramba in folosul lor ajunge mare sef (saracu’ analfabet), mare smenar si om de succes cu o "cariera imaculata", furand, inseland, mintind, facand nenumarate abuzuri protejat fiind de un intreg lant ierarhic al conspiratiilor tacerii, al nepotismelor, al lipsei de profesionalism, al spagii, al traficului de influenta, al mafiei de stat...

Nu pot spune si nu am dreptul sa spun ca mi-e sila! E de ajuns ca a facut asta un presedinte care a uitat, facand aceasta declaratie, de cimitirele ramase in urma lui decembrie 1989.

Unul din multele lucruri stranii se petrece chiar acum cu oamenii care au participat la revolutie in 1989. Va mai amintiti de ea? Nu prea cred asta, pentru ca ce-l putin aici in Bucuresti la 21 Decembrie NU au iesit in strada zeci de mii de oameni. Nici vorba! Au fost poate pana spre seara, cand au inceput taburile si tancurile sa treaca printre noi asa cum face cutitul incins prin unt, maximum cinci mii de oameni. Totul a inceput cu unul, doi, cu lacrimile celor ce stateau pe margine si-si cereau iertare, pentru ca nu au curajul sa faca pasul in strada alaturi de noi, cu femeile ce ne dadeau rujurile si creioanele lor dermatograf pentru a scrie pe cutiile de carton ale frigiderelor tocmai aduse la Adam la Sala Palatului ("se bagase marfa...") JOS COMUNISMUL!... E putin, prea putin!

Nici macar daca ar fi fost in strada atunci jumatate din Romania nu ar fi fost suficient ca acum sa simtim ca chiar a fost o revolutie si sa ne purtam ca atare, sa ne tinem spatele drept, sa nu mai acceptam la nesfarsit destinul de neam de zombi, de morti umblatori, de lipsiti de coloana vertebrala, de muci ai istoriei atat de subtil insinuat chiar in imbecilizantul asta de imn al statului." Desteapta-te, romane, din somnul cel de moarte...." Ce neam, ce melci! Numai dare de bale ramase in istorie. Va amintiti de Mihai Viteazul?! NU cred.

Sunt saisprezece ani de la revolutie si personal am uitat multe din intamplarile acestor ani, insa e o institutie care cu siguranta imi "protejeaza" memoria. Aceasta "institutie" stie tot, nu uita nimic, are totul notat si pastrat cu grija, iar acum, dupa atata vreme, acum zic cand securistii, militienii, militarii, care au tras in propriul neam la revolutie, au ajuns in functii mari in stat, sefi de directii in MAI sau "onorabili" pensionari cu douazeci si cinci de milioane pensie!!!!!....acum cand profesorii ne mor de foame predestinand un neam, de imbecili, acum zic aceasta "institutie" care sufera de o ingrozitoare amnezie in ceea ce priveste uniformele care mi-au ucis prietenii in decembrie a gasit rezolvarea perfecta. Sunt chemati la interogatorii, anchetati tinerii de atunci carora li s-au dat arme pentru a lupta impotriva dictaturii. Motivul?! Unul aberant de simplu: Noi am tras in noi si drept urmare noi trebuie sa platim despagubirile de orice fel oamenilor raniti sau ucisi in acele zile....

Cat de intamplatoare e GAURA DIN STEAG?!!!! Am declarat la TVR in fata procurorului ce a condus procesul lui Ceausescu ca sunt unul dintre cei patru oameni care au fost in strada la Sala Palatului in amiaza zilei de 21 Decembrie si ca TOTUL A FOST FILMAT! Un cameraman, un sir de soldati cu automatele indreptate spre noi, alt cameraman, alt sir de soldati... Unde sunt acele imagini?!

Nu am certificat de revolutionar, nu-mi pot incarca destinul cu greutatea mormintelor prietenilor mei cerand asa ceva si le doresc tuturor acelora care au acest certificat dobandit pe nedrept sa poarte aceasta greutate a mormintelor in destinul lor si in soarta copiilor lor.

Ziua si noaptea de 21 Decembrie 1989 au fost sterse din memoria colectiva, legalizand astfel "emanatia Iliescu" si tot ce avea sa se petreaca de atunci incolo...

De altceva avem nevoie pentru a umple gaura din steag, nu de mucii din care avem construita coloana vertebrala a neamului. Poate ca daca am reusi sa punem ca simbol national pe steag sau sa facem un imn cu unul, macar cu unul dintre visurile tinerilor morti atunci, macar o speranta a lui, poate atunci sa avem voie sa le privim cu umilinta crucile de pe morminte, poate ca atunci ne vom putea permite sa spunem despre noi ca suntem Romania.