x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Geamul

0
Autor: Marian Nazat 16 Iul 2010 - 00:00
Maşina din coada coloanei motorizate e neagră. Din alea oficiale, insolentă şi cu girofar. Luceşte în lumina străpunsă de un nor arţăgos. Pe drumul de ţară, desfundat de atâta ploaie, autoturismul pare o nălucire. Toarce lin, nepăsător la şleaurile căscate în fâşia de pământ înecat de ape. Casele dimprejur gem dăulate şi sfârtecate de potopul ce nu mai conteneşte. Câinii scheaună înfricoşaţi printre prispele plutitoare. Şirul de limuzine se scurge înspre alt cuibar de calamitate. Sinistraţii îl însoţesc cu privirile ca de sârmă ghimpată.

Câţiva înjură cu năduf, scrâşnind din dinţii roşi de carii. Alţii tac şi se închină, implorând cerul. Altădată, pe secetă, chemau paparudele să le ude ţărâna. Acum, imploră Soarele să iasă şi să le usuce ogoarele, să le scoată din gârla apărută de cu seară. Sunt obosiţi şi deznădăjduiţi. Ochii li s-au înfundat în găvanele vineţii ivite deasupra pomeţilor îmburuienaţi. Dorm cu şuvoiul în pat şi aşteaptă ţiuitul sirenelor. În crucea nopţii răzbate lugubru clopotul bisericii şi atunci îşi strâng în legături de prisos puţinătatea şi-o iau la goană din calea dezmăţului naturii. Cocoţaţi pe gorganele refugiului de pripas, sărmanii cată cu sufletul înjunghiat cum se duce la vale agoniseala vieţii chinuite. Îşi sunt propriii martori la despuierea de săraca chiverniseală. Şi plâng ca nişte copii, de ce n-ar plânge? Îşi smulg hainele de disperare şi-şi înfig braţele spre divinitate. Însă şi eu aş plânge în locul lor, şi nici tu nu te-ai abţine, cu toţii am plânge...

Limuzina cea neagră şi insolentă trece prin dreptul unui pâlc de prichindei. Copiii sinistraţilor. Se joacă de-a oamenii mari, fără să-şi dea seama de grozăvia schimbării. Stau şi povestesc cu glasul răvăşit despre clipele de dezastru trăite în părelnicul paradis. Din irisurile gracile le picură tristeţe, o îngrijorare ce le era necunoscută mai ieri. Încep să se teamă de ce va să fie de aici înainte. Şi-au pierdut inocenţa în chiar ziua în care torentul i-a jefuit de jucării şi seninătate. Se zgâiesc la minunile pe roţi şi visează să le mâne cândva. În timp ce se înaripează în închipuiri, maşina din urmă opreşte în faţa-le. Geamul fumuriu coboară încet, dar nu în întregime. Pe jumătate numai.

O mână străină, cu pielea fină şi albă, de orăşeancă, se iţeşte în aerul putrezicios. Miros de odicoloane scumpe răzbate din interiorul luxos, miros de Fanar. Femeia ministru le întinde, cu gesturi mecanice, scopite de emoţie, câteva ciocolate. De parcă ar da mărunţiş spălătorilor de parbrize înmulţiţi rufos în răspântiile citadine! Schiţează un zâmbet căznit, de politician aflat în exerciţiul puterii, şi ridică geamul. Pleacă mai departe. Puştanii muşcă pofticios din darul oferit cu indiferenţă de un demnitar al statului român.

De la o vreme, guvernanţii noştri s-au cam scârbit de poporul care i-a votat. Îi încurcă tare "ţăţismul" norodului, deşi tocmai cu asta îi sedusese mai an plebeul Băsescu. Iar de sila ce se tot dospeşte în pavilioanele naramzate, cohorta îmbăsescizată se ascunde după geamuri. Geamurile au apărut pretutindeni, s-au înmulţit primejdios. Declararea presei ca vulnerabilitate naţională de către CSAT e un altfel de geam. Unul militarizat. Pe placul şefului de la Cotroceni, "agitat şi nervos precum Pepsi" în ultimele săptămâni, ca să-l citez pe nea Sandu din Săuceşti. Ce impertinent şi nea Sandu ăsta, să-i mototolească imaginea publică distinsului şi preaiubitului Conducător!

Gloata şi-a abandonat simţul măsurii, nu mai are pic de respect pentru întâiul om al ţării, de ce să n-o recunoaştem? şi presa atentatoare la siguranţa naţiei! Mereu să incite şi să isterizeze, să-şi bage nasul în cearceafurile portocalii... "Daţi presa din faţa mea!", le-a strigat soldaţilor din preajmă, plesnind de ură, jupânul din Deal. Cordoanele de sepepişti din jurul preşedintelui sunt şi ele alt geam. Securizat şi ameninţător. Dindărătul lui, Traian ne ia la rost şi ne ceartă pentru pricini felurite. Ba că nu-l merităm îndestul, ba că nu suntem îndeajuns de servili cu "căprarii" săi, ba că ne-am obişnuit să cerşim de la stat, ba că ne-am revoltat la citirea "planului A" al ieşirii din criză, ba că ne interesează banii elenici, ba că ne lăsăm manipulaţi de televizoarele moguliceşti.

Aşadar, o droaie de motive ca să se înconjoare de geamuri. Că, era să uit, alde Avramescu şi Ungureanu sunt şi ei geamuri. Dar străvezii, prin care nu-l vezi, oricât le-ai şterge de zoaiele slugărniciei, decât pe "providenţialul" Băsescu. Administraţia lui Zeus s-a pitulat în dosul geamurilor şi ne dispreţuieşte mai mult ca oricând. De aceea nu le coboară pe de-a-ntregul, de frica maselor sălbăticite de ura stăpânului. Până ce geamurile vor fi sparte nu mai durează cine ştie cât, pluteşte în văzduhul încărcat o tensiune aducătoare de nerorociri, de zarvă civilă. Coborâţi geamurile, de-oţi vrea să vă întoarceţi din nou la popor!
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de