x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Generalii celui de-al 3-lea Război Mondial

0
Autor: Adrian Păunescu 26 Oct 2009 - 00:00
Năpraznicul, istovitorul Război Mondial al 3-lea abia se sfârşise, de pe continente încă nu se şterseseră urmele de sânge, de motorină şi de lacrimi. Armatele unor ţări, pe care şansa de obicei le ocolea, se uniseră şi biruiseră. Cine îşi putea imagina, la începutul războiului, că Bosnia, Chirchizia, Liechenstein, România, Başkiria şi Honolulu, strânse ca un pumn, vor izbi necruţător SUA, Germania, Rusia, Anglia, neînvinse până acum în toate conflagraţiile? A fost meritul ostaşilor de rând ai acestor ţări mici şi îndemânatice care au ştiut să găsească moalele capului advers, pentru ca, prin decizii strategice imprevizibile, să slăbească forţa de răspuns a marilor oştiri ale lumii.

Dar nu numai soldaţii, nu numai masele, ci şi comandanţii au strălucit, oferind soluţii inteligente în momentele de cumpănă, folosind mijloace subtile, văzute si nevăzute, în încleştările pe viaţă şi pe moarte cu adversarii puternici şi nemiloşi.

Omenirea a fost profund zguduită de competenţa, curajul şi dăruirea unor mareşali başkiri, a unor strategi bosniaci, a unor eroi chirchizi şi de forţa vizionară, de încăpăţânarea istorică, de capacitatea de a mobiliza trupele, a generalilor români Gabriel Oprea, Anghel Iordănescu şi Neculai Onţanu. Se poate spune cu îndreptăţire că, la o socoteală cinstită, al 3-lea Război Mondial a fost câştigat de aceşti generali. Omenirea însăşi re­simte, ca pe un prisos al datoriei de conştiinţă, amintirea nepieritoare a faptelor de arme şi de bravură cu care aceşti generali români au luminat continentele.

În numele ţărilor aliate (pe care le-au condus în luptă aceşti militari supradăruiţi), preşedintele pe viaţă (şi pe moarte) al României, generalissimul Traian Băsescu, a decorat armatele învingătoare, iar pe cei trei generali i-a înălţat în grad, umplându-le pieptul de stele. În discursul său, generalissimul Băsescu le-a spus eminenţilor războinici cuvinte calde, de preţuire şi de îndemn: Dragii mei generali! Este obligaţia mea să vă recunosc meritele mai vechi şi mai noi şi să vă cinstesc în consecinţă. Acţiunea lui Gabi Oprea asupra Europei Occidentale, pe care pur şi simplu a eliberat-o de nivelul ei de trai, au urcat în conştiinta continentului. Baladele şi doinele din Sicilia şi din Amsterdam se mlădiază în somn pentru a putea cuprinde atâta substanţă omenească şi atâta vitejie. Nu pot să nu exprim recunoştinţa poporului meu din Carpaţi şi din Ilfov faţă de exemplul acestui militar încarnat, căruia îi fac un singur reproş: de ce, domnule General Oprea, v-aţi certat cu PSD? Însă urmele dumneavoastră de general cu patru stele nu se vor şterge niciodată din Pacific şi din Ciorogârla!

Salut, de asemenea, independenţa de spirit a generalului Iordănescu şi subliniez consecvenţa sa fenomenală: a jucat fotbal pe stânga, iar astăzi face politică de stânga, dar iată că joacă bine şi pe dreapta. Poate vă întrebaţi de ce atât de târziu mă preocupă înălţarea în grad a generalului Puiu Iordănescu. Am să vă răspund fără ocolişuri. Am aşteptat sfârşitul celui de-al 3-lea Război Mondial, ca să nu-l tulbur pe generalul Puiu Iordănescu din opera sa măreaţă, din vijelioasa lui cursă către victorie, din driblingul său fantastic de la Cotul Donului şi de pe linia de corner. Fiţi bărbat de caracter, domnule Puiu, nu vă faceţi scrupuluri cu privi­re la acordul între subiect şi predicat, cu care aţi purtat un crâncen război de independenţă şi în faţa căruia n-aţi cedat niciodată! Nu aveţi nevoie de un asemenea compromis! Rămâneţi dumneavoastră înşivă, mai ales că, astăzi, vi se recunoaşte un merit înalt şi se introduce, în tot răsăritul Europei, în loc de scutul antirachetă, scutul dumneavoastră anticaşchetă!

În fine, ca să folosesc o expresie care îmi place şi pe care nu rareori am dăruit-o ascultătorilor mei, "mi se prilejuieşte ocazia", da, da, mi se ocazionează prilejul de a saluta pe generalul cu multe stele Neculai Onţanu, proaspăt ieşit din umbra igrasioasă a PSD. E adevărat că domnul general Onţanu s-a limitat doar la desanturi în Sectorul 2, dar ce n-a făcut în lărgime Onţanu a făcut în adâncime. Strategul din Obor a avut mereu polivalenţă, era el într-un partid, dar parcă îl simţeam şi noi, în celelalte partide.

Sigur că prietenia lui cu Adrian Pău­nescu este un defect, dar îl vom îndrepta, să nu aibă grijă. Nu hăhăiţi, că aşa e! şi nu mă mai tot întrebaţi ce avantaje vor avea aceşti veterani ai luptei pentru pace în noile lor ranguri. Nici un avantaj. Doar că vorbiţi dumneavoastră despre ei. Salariile nu le cresc, m-aş gândi chiar să le scadă, printr-un efect Boc bine calculat. Haine gratuite nu primesc. Fiecare dintre ei va fi un fel de Degeratu şi atât.

Avansarea de la general la şi mai general este simbolică. Poate veţi pune întrebarea şi mi-o veţi adresa şi mie, de ce n-am ridicat în grad toată Armata română? Vă puteţi da seama şi dumneavoastră de ce! O parte din ea s-a desfiinţat, alte segmente ale ei se bucură de alte onoruri, prin ţările pe unde li se oferă prilejul ocaziei de a trăi şi lupta. Şi, pe de altă parte, n-am auzit ca militarii Româ­niei să fi declarat atâta credinţă pentru preşedinte câtă mi-au arătat cei trei vajnici militanţi pentru inflexibilitate.

Poate că n-ar fi târziu să-l fac pe Constantin Simirad, de la Iaşi, amiral, ţinând seama de meritele sale faţă de patrie, popor şi condu­cător şi de ura sa contra taifunului Nichita. Dar acum ocazia e pierdută, pentru că ar sări javrele astea de ziarişti să scrie că eu ofer mită electorală, profitând de dubla mea calitate, de preşedinte şi de candidat. De unde au scos-o şi pe asta? Aşa mă ştiu ei pe mine, tranzacţionist? Datorită acestei terori de presă nu poate o copiliţă de-a mea să dea şi ea un milion de euro pe un apartamenţel că imediat ăştia sar cu gura că de unde a avut ea bani. Au căşunat şi pe frate-meu, cu nişte comerţ cu arme, cu nişte aiureli de felul ăsta. Zău că în România nu se mai poate trăi. Abia dacă se mai poate muri, dacă nu te ajută cineva să-ţi grăbeşti moartea. Să nu uit soluţia la care m-am gândit pentru Simirad: îl fac direct mareşal, când îi voi înălţa la acelaşi grad şi pe Oprea, şi pe Iordănescu, şi pe Onţanu. Pe loc repaus, România! Al 4-lea Război Mondial poate începe. Generalii mei fornăie de plăcere şi de aşteptare.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de