x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Generalii cu 5.000 de stele pe umeri

0
Autor: Ştefan Mitroi 26 Aug 2009 - 00:00
Cu mare greutate au dibuit fraţii lui, între care şi tata, chipul lui Dudică în înfăţişarea slăbănogului care se întorsese pe jos de pe front. Unchiul meu nu pornise direct spre casă. Făcuse un ocol lung, cu un popas de vreo şase luni într-un lagăr de prizonieri la nemţi şi încă vreo zece luni la ruşi. De fapt, nici nu pornise el, omul, la drum, ci un sac de oase care umbla cu mers de om prin lume. Din oasele acestea, prin nu ştiu ce minune, a răsărit, după o aşteptare de câţiva ani, fratele mai mare al tatei.

Aproape viu, căci jumătate din sufletul lui murise atins de răsuflarea rece a războiului. Noroc că a fost un om cu suflet mare. Cu jumătatea rămasă i-a întrecut pe mulţi dintre cei care aveau sufletul întreg.

Ion Milea a trebuit să se întoarcă de două ori din război, ca să-i fie socotit întorsul adevărat. Mai întâi din est, pe urmă din vest. În ani diferiţi, cu acelaşi mijloc de transport însă: mersul pe jos.

Mitică Jumătate a pornit înapoi spre casă de prin Slovacia. N-a prins loc în tren. Nici nu prea merita. Cine era el să merite? Un ţăran oarecare. Şi ce mare scofală făcuse? Mai nimic, câştigase, împreună cu alţi flăcăi, cei mai mulţi, tot aşa, ţărani ca şi el, un război. Unul mondial, ce-i drept. Ei şi? Nu-i omorâseră gloanţele inamicului, n-avea să-i omoare nici mersul pe jos. Erau oricum norocoşi. Se întorceau, faţă de alţii în locul cărora a venit acasă doar o carte poştală în care...

Pe Mihai, fratele mamaiei Nicula, l-a purtat spre cer suflul unei explozii cu cal cu tot. Însă cartea primită vorbea numai despre om. Calul n-avea pesemne nici o rudă acolo în sat.

Ion Corcilă prinsese şi celălalt război, primul. Ca să nu-l uite niciodată, îşi tatuase la încheietura mâinii anii petrecuţi în tranşeele lui. Şedea pe scaun la poartă şi-şi îndemna tatuajul să povestească despre trecut. Apoi povestea chiar el. Zicea aşa: Stelele astea, pe care le vedem noi noaptea, acum, erau şi atunci. Cum aşa?, întrebam eu mirat. Păi, tot cătam cu privirea în sus, încercând să dăm de Dumnezeu. P-ormă, ne înveleam cu cerul ăla noapte de noapte, aşa că...

Lui Ion Corcilă i-a ţinut de cald cerul. S-a tot învelit cu el până încoace, aproape de capătul secolului pe care îl începuse ca soldat.
Ioan Dobrescu din Câmpulung de Muscel a fost şi elev, şi soldat. Abia mai târziu, în vremuri de pace, unele dintre stelele învăţate pe de rost în război i-au luat urma, coborându-i în chip nesperat pe umeri. Mai întâi locotenent, apoi căpitan. După aia, maior. în urmă cu patru ani, când l-am cunoscut, era colonel.




Un colonel de 82 de ani care a intrat într-o dimineaţă de mai într-un amfiteatru plin ochi cu studenţi şi a început să vorbească despre ce este aia ţară şi despre ce este datoria faţă de ţară. Aveam emoţii, întrucât eu îl invitasem. Ce ţară, moşule? Ce datorie? Ia mai scuteşte-ne cu prostiile astea! Când am auzit aplauzele am tresărit, iar atunci când studenţii s-au ridicat în picioare m-am gândit că s-ar cuveni să mă apropii de musafir şi să-i sărut mâna în văzul tuturor.

Mi-a fost şi încă îmi mai este ruşine că n-am avut acest curaj. La începutul acestui an s-a ivit iarăşi o stea, mai arătoasă decât celelalte, care l-a transformat pe bătrânul colonel în tânăr general. În retragere, cică. Dar Ioan Dobrescu nu se retrage la 86 de ani din faţa nimănui şi de nicăieri. Spre deosebire de noi, ceilalţi, care ne retragem tot timpul. Mai cu seamă în uitare. Uităm, în primul şi în primul rând, că lor, celor de dinaintea noastră, le datorăm lumea în care trăim.

Şi că noi trăim datorită faptului că ei au murit. Că au ales, mai bine zis, să moară. Fiindcă aşa le-a cerut aia, cum îi zice, ţara. Întorşii pe jos au scăpat şi de gloanţele nemţilor, şi de gloanţele ruşilor. De gloanţele timpului însă le-a fost imposibil să scape. Au căzut, unul câte unul, pe rând, aşa cum li se întâmplă tuturor oamenilor într-o zi.

Dar pe ei, cei care s-au învelit de dragul viitorului nostru cu cerul, i-a mai doborât şi altceva. Lipsa noastră de recunoştinţă. Un nou război ne-ar putea face să înţelegem. Ar fi bine însă să prelungim cât mai mult pacea şi să ne înţelegem în condiţiile ei.

Printr-un miracol, elevul-soldat Ioan Dobrescu s-a întâlnit la vârsta de 86 de ani cu floarea rară a recunoştinţei. Aia, ţara adică, l-a făcut general. Mulţumesc, domnule preşedinte! Pe ceilalţi, între care şi Mitică Jumătate, din satul Siliştea, judeţul Teleorman, îi ridic eu, cu puterea mea de muritor de rând, în grad, aşezându-le pe umeri toate stelele ce se văd cu ochiul liber pe cer într-o noapte senină de august. Celor care nu mai sunt le sărut amintirea şi-i înalţ, împreună cu puţinii dintre cei care mai sunt vii, la gradul de generali cu 5.000 de stele pe umeri.

Iertaţi-mă, domnule general Dudică, domnule general Ion Corcilă şi dumneavoastră, domnule general Ion Milea, că v-am lăsat atâta vreme să aşteptaţi. Ştiind că respingeţi ideea constituirii unei gărzi de onoare în cinstea retragerii dumneavoastră în istorie, vă rog să-i permiteţi inimii mele, care bate ruşinată în aceste gânduri răzleţe de recunoştinţă, să vă prezinte onorul.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de