Generaţia-lăcustă

Potrivit datelor Băncii Naţionale, datoria externă a trecut de 75 de miliarde euro, faţă de vreo 71 miliarde de euro la sfârşitul anului 2008 şi aproape întreaga creştere din acest an este în contul statului. Este consecinţa mai multor factori. Înainte de toate, este vorba despre stoparea îndatoririi private. Şi, evident, a îndatoririi private străine. Îndatorarea sectorului privat cu capital românesc faţă de străinătate a fost şi, cu atât mai mult, a rămas firavă. Pentru că n-au existat bănci din străinătate care să dea credite unor firme cu capital românesc. Îndatorarea sectorului privat cu capital românesc s-a făcut faţă de subsidiarele din România ale unor bănci străine şi, deci, a fost şi este datorie internă. Deci, în ce priveşte firmele cu capital românesc, n-a existat şi cu atât mai puţin n-a existat în anul acesta îndatorare externă. În privinţa populaţiei, lucrurile stau identic. Indiferent de evoluţia îndatoririi populaţiei în perioada scursă din acest an, în privinţa respectivă nu poate fi vorba decât despre îndatorare internă, şi nu externă!

Firmele străine din România şi-au stopat expansiunea în România în condiţiile crizei. Au renunţat la proiecte de extindere, şi-au redus activitatea, au dat personal afară, au strâns cureaua, au trimis bani la mamele lor, mai pe scurt, şi-au micşorat expunerea pe România. Oricum, nu au mai făcut angajamente externe pentru finanţări de expansiune. Ceea ce s-ar putea numi componenta străină a datoriei externe - respectiv datoriile contractate din România de subsidiarele bancare şi nebancare ale unor firme străine implantate în România şi care reprezintă grosul datoriei externe ce trece în contul României - n-a avut cum să crească în acest an.

Toată creşterea îndatorării externe este în contul statului. Şi reprezintă consecinţa împrumutului extern mamut contractat de statul român la FMI şi Comisia Europeană pentru a aduce bani pe piaţă la dispoziţia companiilor străine rămase, în condiţiile crizei, fără finanţare din partea mamelor lor din Occident. Prin modul în care a fost conceput - şi mecanismul de eliberare de bani din rezervele minime obligatorii pe baza resurselor primite de la FMI este mărturia în acest sens! -, respectivul împrumut a avut ca menire să înlocuiască datoriile pe termen scurt ale companiilor străine din România cu datorii pe termen mediu şi lung ale statului român. Proces care a şi început, pe măsura derulării acordului cu FMI, şi care va fi desăvârşit o dată cu finalizaea acestuia.

Problema este că, din această comutare, statul român nu se alege cu nimic, în compensaţie faţă de plata rambursării. Fără a mai vorbi despre poporul acestei ţări, adevăratul plătitor! Păstrarea cursului leului la un nivel rezonabil sau plata pentru o perioadă strict pasageră a unor salarii ale bugetarilor şi ale unor pensii care, în condiţiile crizei, nu mai puteau fi în mod obiectiv menţinute la cotele anterioare, reprezintă mângâieri false şi absolut amăgitoare. Când împrumutul extern mamut va intra la plată, toate aceste amăgeli se vor risipi brusc şi dureros.

Se va vedea atunci lesne - şi se va şi resimţi! - că îndatorarea statului a fost completamente fără noimă, nu doar costisitoare, căci doar de la o îndatorare pentru a se face ceva investiţii (ceea ce nu este cazul!) se poate aştepta o compensaţie pentru eforturile de plată a rambursărilor!

Se va discuta mult despre acest lucru, fiind vorba despre o datorie a statului şi, deci, direct a contribuabilului român. Nu va putea fi însă îngropat faptul mult mai grav că, şi din datoria externă - care reprezintă oricum grosul datoriei externe globale şi care acum este de patru-cinci ori mai mare decât cea a statului -, nici ţara, nici economia acestei ţări şi nici poporul acestei ţări nu s-au ales cu nimic în schimbul eforturilor dramatice pe care le fac deja şi le vor face cu atât mai mult pentru plata restituirilor şi dobânzilor. Ce a reprezentat îndatorarea externă privată (repetăm, a unor firme străine) din perioada 2004-2008, când a crescut de aproape patru ori?! Finanţări pentru "dezvoltarea economică" a ţării?! Construcţii ale vreunei autostrăzi sau ale vreunui drum sau vreunei utilităţi publice?! Investiţii în economia reală, în aratul vreunui hectar sau conceperea vreunui produs industrial?! Dincolo de unele mici excepţii, nimic altceva decât dezvoltări de zone rezidenţiale pentru profitorii tranziţiei, construcţii de hipermarketuri şi facilităţi financiare şi, mai ales, livrări de bani către bănci pentru ca acestea să dea credite peste credite de consum pentru maşini, electrocasnice şi electronice importate din Vest! Pentru cine a forţat Vestul îndatorarea externă a României către Vest?! Pentru Vestul însuşi! România nu s-a ales cu nimic din elucubranta îndatorare externă. Nici cu autostrăzi, nici cu căi ferate, nici cu spitale, nici cu şcoli, nici cu fabrici, nici cu ferme agricole! A rămas doar cu plata a zeci de miliarde (plus dobânzile) pentru nimic! Şi plata efectivă va începe cu scăderea salariilor şi pensiilor majorate pe seama îndatorării externe!

Nu doar că s-a ajuns deja la momentul din care, nici de ne vom trezi la realitate, nu mai este nimic de făcut, întrucât deja s-a intrat în colimatorul îndatorării doar pentru a plăti datoriile anterioare, dar, în mod evident, am început să penalizăm generaţiile ce vor veni. Pentru că actualele datorii nu vor putea fi plătite de actuala generaţie!

Caracterul dizgraţios al acestui fapt este că actuala generaţie amanetează viitorul următoarelor generaţii fără să le lase acestora ceva. Actuala generaţie încă mai trăieşte pe seama a ceea ce au lăsat "generaţiile sacrificate" din comunism. Până şi de furat se fură tot din ceea ce au lăsat acestea, căci din ceea ce face actuala generaţie nu se poate, pentru că aceasta nu face nimic. O generaţie-lăcustă, poate cea mai nemerituoasă din istoria ţării!