x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Geniul neterminarii

Geniul neterminarii

06 Sep 2004   •   00:00

Multi oameni spun numai lucruri miezoase si mor neluati in seama, in vreme ce unii sunt pomeniti tot timpul pentru o ineptie. Cum ar fi de exemplu aceea ca noi, romanii, avem "geniul neterminarii".

TUDOR OCTAVIAN - Scriitorul de la pagina 3

Neroziile, care fac cariera, nu trebuie sa fie neaparat coplesitoare, ci doar sa atinga un nerv critic al natiunii. Cum ar fi nervul gros al mandriei de a nu duce aproape nimic pana la capat. Si de a submina astfel, prin exprimari ingenioase, concepte care nu permit compromisuri. Un om care lasa treaba neterminata cu sentimentul ca e de-ajuns de terminata e un necaz social. Cand oamenii ca el sunt multi, iar viciul de a nu sfarsi nimic cum trebuie trece drept un dat mai mult decat traditional - asa, ca darul betiei - se naste curand si filozoful ce face elogiul neimplinirii, vorbind de geniu. O gaselnita care prinde, intrucat ne mantuieste de comple-xele fata de straini si fata de toti nemtii care incheie intotdeauna ce incep sub imperiul unei obtuzitati de ginta.

A avea doar un simplu talent la neterminare e ca si cum ai fi un mediocru. Cu talent, lasi doar o bucata de trotuar neasfaltata. Cu geniu insa sfarteci in permenenta strazile, dandu-le o sansa continua si celor care au geniul si mai bogat al inceputului. Apelul la genia-litate ne obliga sa observam ca numarul muncitorilor care se pricep sa duca o treaba numai pana la jumatate il intrece cu mult pe al celor care nu o termina. Si ca un geniu nu incepe niciodata nimic, stiind ca n-o sa termine niciodata nimic.

Geniul neterminarii presupune o atitudine nostalgica fata de tot ce ar trebui finit. Inainte de a ne gandi ca geniul neterminarii ii priveste pe savanti, pe oamenii de stat si, in general, pe indivizii care purced la lucrari de anvergura, e bine sa ne uitam in jur. Sa vedem ca Bucurestiul e orasul unde nimeni nu termina ce incepe. Si ca nenumarati bucuresteni sunt atinsi de geniul subtil al distrugerii. Poate ca ar exista si niste strazi terminate, poate ca niste mediocri cu samanta teutona in ei ar starui sa-si duca munca pana la limanul convenit prin contract. Dar ce folos daca, de indata ce afla un lucru intreg, intra in scena cetatenii cu geniul ruinei?

M-am gandit sa-mi inchei articolul laudand geniul edilului care a scormonit, inainte de alegeri, toate strazile din preajma noii sale primarii de program electoral din Parcul Obor si le-a lasat asa, ravasite si discret neterminate. Dar ar fi sa-i nedreptatesc pe toti cei care si-au exersat temeinic ge-niul neterminarii in Centrul Vechi al Capitalei. Un strain ar putea socoti ca aici e un rai arheologic si totodata un legat al Spitalului de nebuni unde, ca intr-o legenda a Mesterului Manole, cel cu geniul barbar la zidit neveste strica in permanenta ceea ce se face in permanenta. Si mai e loc si pentru furat. Un roman insa si-ar da seama ca nu de arheologie e vorba si nici de traditionalul talent la canalizari, ci de un nou tip de genialitate. A neterminarii vesnice.

×
Subiecte în articol: editorial geniul