Geografia, mai tare ca istoria?

Produs al istoriei creat sub presiunea geografiei, tehnologia are capacitatea de a o modifica pe aceasta din urmă. De­ter­minanta geografică dobândeşte astfel o variabilitate care conduce la mu­taţii ale soluţiilor istorice. Aşa se ex­plică de ce istoria se repetă, dar niciodată identic.

Este adevărat că securitatea energetică a Germaniei depinde de accesul la rezervele de hidrocarburi ale Ru­siei. Proiectul conductei North Stream – mult criticat, întrucât oco­leşte statele baltice şi Polonia, prefe­rând o rută submarină prin Baltica – face tocmai ca semnificaţia geopo­li­tică a câmpiei poloneze ca spaţiu de tranzit obligatoriu între Rusia şi Germania să îşi reducă dramatismul.

Tot astfel, includerea Canalului Dunăre-Marea Neagră în culoarele de transport europene reduce importanţa Gurilor Dunării pentru controlul cărora în trecut s-au purtat războaie.

Dacă proiectele South Stream sau Na­bucco vor prinde viaţă, Ucraina îşi va pierde cvasimonopolul tranzitu­lui hidrocarburilor ruse sau central-asiatice către Europa Centrală şi prin asta o bună parte din importanţa geostrategică. Slăbită astfel econo­mic, dar întărită sub aspectul securităţii ex­terne (cu cât miza geopolitică este mai redusă, cu atât scade motivaţia ame­ninţărilor din afară), ea va trebui să îşi reevalueze strategia de su­pra­vieţuire. Pe de o parte, oligarhii le­gaţi în prezent de sistemul de tran­zit al gazului şi petrolului îşi vor pier­de influenţa şi vor trebui să accepte re­formele economico-politice pe care până acum le-au blocat.

Pe de altă par­te, putându-şi procura resurse ener­getice şi din UE (devenit tranzi­ta­rul acestora pentru Ucraina), de­pen­denţa politică a Kievului faţă de Mos­cova se va diminua. În al treilea rând, obligată să caute noi soluţii pentru finanţarea dezvoltării, Ucrai­na va observa că politicile de coeziu­ne ale UE nu au echivalent într-o Ru­sie obligată să-şi favorizeze dezvol­ta­rea internă, iar nu să mai sub­ven­ţi­o­ne­ze sateliţi în vecinătatea apropiată. În ceea ce o priveşte, oferind teh­no­­logie avansată Rusiei şi per­­mi­ţându-i astfel, pentru prima dată în is­torie, să impună coerenţă normati­vă şi operaţională uriaşei sale pieţe in­ter­ne, dar constrânsă totoda­tă, ca eco­no­mie bazată pe export, să îşi lăr­geas­că propria piaţă, Germania va fi in­teresată într-o nouă extindere a UE spre Est.

Aceasta va include Ucraina, iar intrarea Ucrainei în UE va îm­pin­ge înăuntru şi Moldova. Unei asemenea evoluţii Rusia nu ar avea de ce să i se opună, atât timp cât „moderni­za­rea” sa lăuntrică îi va reduce insecuritatea structurală şi astfel lasă fără obiect tradiţionala sa politică a exportului de insecuritate. Dimpotrivă, Rusia, obligată de logica propriei pu­teri regăsite, va conchide că stabilita­tea vecinilor este o garanţie a propri­ei stabilităţi şi securităţi.

Resuscitarea puterii germane şi ruse nu este, aşadar, neapărat premisa re­venirii acestora la agresivitate şi la aran­jamente geopolitice defavorabile vecinilor lor comuni din Europa Centrală.