x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ghencea, Dunărea şi, ca întotdeauna, Petrila

0
Autor: Razvan Barbulescu 17 Noi 2008 - 00:00

Spiciuri prăfuite, obosite, tembele, ar fi tembele şi în Vanuatu lui Kalkot Mataskelekele, unde nu te aude nimeni. Campania asta e campioană la idioţenii, nominalul le-a luat proştilor minţile, auziţi aici: "Fundamentul temeliei”, zicea aiuritor unul în, vezi Doamne, cel mai important spici al său, spici cu spici rod bogat ţării a dat, după cazna de candidat, iată că făcui şi-o poezie pe măsura IQ-ului său politic.




Noiembrie urât în cuget, simţiri, întâmplări. Îţi trece cheful şi de cumpărături când auzi că un bou, căruia până şi criza îi vine ca o mănuşă, pleacă la hypermarketul din Bacău pe calea aerului, cu elicopterul, să cadă prostimea-n freză de admiraţie şi înjurături. Îţi trece cheful şi de spectacolul sportiv când smintiţii din Ghencea, Ştefan cel Mare etc. se comportă în peluză ca în pauza de prânz din penitenciare. O soluţie: potoliţi-i cu bromură, ca pe foştii soldaţi înainte de jurământ!

Şi peste toate, nici Dumnezeu nu e cu noi. Doi inşi se întâlnesc pe Dunăre şi intră unul în altul, cu barje şi şlepuri cu tot. Îţi stă mintea în loc. N-avem creier nici când ne petrecem pe lăţimea Dunării, ce să te miri că ne căsăpim pe şosele, şi ce dacă prostul acestei păţanii era austriac.

Nenorocirea din Valea Jiului este la stadiul de comisie ministerială.
Ajuns la Petrila înaintea tuturor celor interesaţi, preşedintele Băsescu declara: "Este o tragedie mult prea mare ca să nu te întrebi de ce a apărut”. La două noaptea l-a liniştit pianistul Vosganian, expediat la faţa locului: "... din anul 2003, numărul accidentelor a fost mult mai redus în comparaţie cu perioadele precedente, asta datorită măsurilor luate”. În timp ce ministrul se acoperea cu  bilanţul, în subteran, la aproape un kilometru sub pământ, unii se dădeau de ceasul morţii să salveze captivii. Afară, văduve neputincioase, disperate. Directorul Companiei Naţionale a Huilei, perspicace: "Se pare că s-a depăşit concentraţia de 5% a metanului”. Îl asigurăm noi: s-a depăşit. Ministrul Vosganian: "Ministerul a onorat în proporţie de sută la sută toate subvenţiile permise de programul convenit cu UE, iar CNH a investit toate sumele pe care a putut să le investească”. De ce dracu’ a venit tragedia dacă statisticile arată că stăm mai bine datorită (...)? De ce dracu’ metanul iar a depăşit procentul care te bagă-n mormânt dacă ne-am achitat de programul cu UE?

Recurs la memorie. În august ‘78 eram la Petrila, să pricep cu ce se aleseseră minerii după revolta din ‘77. După sechestrarea lui Verdeţ, după ora de coşmar a lui Ceauşescu, după "măsurile luate”. Minerii aveau trei mese, lucrau în schimburile cerute, se făcuseră blocuri, populaţia minieră crescuse spectaculos cu foşti puşcăriaşi, turnători şi tineri fără lucru din Moldova. Dimineaţă am mâncat împreună cu ei fasole cu cârnaţi. După o oră am vomitat. Se vorbea în şoaptă, dar mai ales se tăcea adânc. La un an după revoltă "sporise producţia”, dar nu mai vorbea nimeni. Din vuietul de la ‘77 s-au pricopsit cu o masă caldă dimineaţa, care te îmbolnăvea, cu o frică îngrozitoare, cu blocuri noi, cu arestări pe blat şi cu un salariu decent pentru acea vreme, cu care minerii habar n-aveau ce să facă. Aveau bani, dar nu trăiau. Dormeau, făceau co­pii şi intrau în mină. Ceauşescu: ia băgaţi-le un teatru şi o echipă de fotbal! De tea­tru s-a ales praful. Fiind singurul care ho­tăra în România, Ceauşescu era singurul care le putea hotărî o viaţă fără surplus de metan. Dar după august ‘77 i-a urât. Şi după 30 de ani minele din Valea Jiului sunt printre cele mai periculoase din Europa.

Destin politic. În vara lui ‘90, Valea Jiului tropăia şi snopea Bucureştiul. Umplutura lui Ceauşescu, miile de inşi plantaţi cu de-a sila în Vale deveneau "justiţiari” fără să le dea prin cap că sunt tot victime. Se credeau importanţi, folosiţi de unul sau altul, secerau cu măciuca, deşi în adâncuri îi aştepta metanul în procentul ăla dezastruos. Şi atunci s-a vorbit de salarii, modernizare bla, bla... Au mai venit mineriade, oamenii s-au rărit pe vremea lui Ciorbea, au rămas cei din tată-n fiu... Unele lucruri chiar s-au schimbat. Cu excepţia veşnicului procent de peste 5%. Şi, desigur, până la următoarea explozie, statisticile de bine, mirările şi mila noastră.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de