x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ghiţă Tovarcea, cu calul in bufet, la o ţuică

0
Autor: Ion Cristoiu 28 Iul 2007 - 00:00

ROMĂNIA CA O TELENOVELĂ
Peste căţiva ani, după infiinţarea GAC-ului "Drum nou", comuna Vintileasa, Ghiţă Tovarcea avea să fie autorul unei isprăvi de care se va duce vestea căteva sate in jur. Era in ziua de Paşti, care coincidea in acel an cu 1 Mai, şi cei plecaţi din sat, muncitori, studenţi, elevi, profesori, veniseră acasă pentru cele trei sărbători legale, 30 aprilie, 1 şi 2 mai.



ROMĂNIA CA O TELENOVELĂ
Moto: "Trăim in Romănia, şi asta ne ocupă tot timpul"
Mircea Badea, realizator tv


Peste căţiva ani, după infiinţarea GAC-ului "Drum nou", comuna Vintileasa, Ghiţă Tovarcea avea să fie autorul unei isprăvi de care se va duce vestea căteva sate in jur. Era in ziua de Paşti, care coincidea in acel an cu 1 Mai, şi cei plecaţi din sat, muncitori, studenţi, elevi, profesori, veniseră acasă pentru cele trei sărbători legale, 30 aprilie, 1 şi 2 mai.


A doua zi de Paşti, pe la 11, Şoseaua Floreşti-Vidra era aglomerată ca un bulevard. Grupuri-grupuri de fiii satului se plimbau cu familia, ţepeni, răsucind gătul intr-o parte şi-n alta, cum se cade să se arate nişte oameni satisfăcuţi de ceea ce ajunseseră in viaţă. Bufetul vuia de-o hărmălaie veselă, mulţi fii ai satului işi tărăseră pănă aici bătrănii părinţi şi-i cinsteau cu licheur, o băutură leşinată de dulce, insinuantă ca uleiul, care intorcea pe dos stomacurile obişnuite cu flacăra aspră a rachiului de prune. In toată această mulţime veselă, un singur om era posomorăt, ba mai mult furios: Ghiţă Tovarcea. Paznic la CAP, el n-avea liber şi, in consecinţă, umbla pe şosea călare, cu pălăria trasă pe sprănceană şi biciul in mănă. Aerul lui posomorăt, tăcerea care inconjura trecerea lui in sus şi in jos, dar mai ales faptul că lăsa calul să meargă drept, fără să ocolească grupurile vesele, lăsau impresia unui om care-şi vedea de treaba lui, uşor dispreţuitor la această hărmălaie prostească intr-o zi in care alţi oameni, cum ar fi de pildă el, au treabă pănă peste cap.


Evident, nimeni nu-i ceruse să treacă pe şosea in sus şi-n jos, călare, dimpotrivă, ar fi trebuit să stea in ghereta lui de la GAC, totuşi el trecea printre oamenii veseli, pe care calul ii impingea cu botul, făcăndu-i să se dea la o parte speriaţi, şi dacă ar fi indrăznit cineva să-i zică, băi, nene, du-te şi mata cu cămila asta mai incolo! el atăta ar fi aşteptat. I-ar fi arătat el respectivului ce inseamnă să te legi de un om care, in timp ce toată lumea petrece, trebuie să stea cocoţat pe spinarea unei gloabe şi să se lase zdruncinat de poticnirile respective.


Dacă la inceput cei de pe şosea il priviseră uimiţi, unii făcănd haz, alţii intrebăndu-se cine e nenea ăsta de pe cal? in timp ce el, ţinănd o linie dreaptă, imaginară, işi zicea că toată lumea işi spune, băi, cine o fi ăsta? săracul, nici azi, in Sfănta Sărbătoare, n-are timp liber! după un timp nimeni nu-i mai dădu atenţie, se fereau la o parte, fără să-l privească măcar, continuănd să rădă, să glumească, să fumeze, să se bată pe umeri sau să se imbrăţişeze, mă rog, ca intr-o zi de sărbătoare. Ghiţă Tovarcea mai trecu in sus şi-n jos de vreo căteva ori şi, pe măsură ce realiza că oamenilor li se părea un fapt absolut firesc ca, azi, in Sfănta Sărbătoare, cănd toată lumea petrece şi se veseleşte, un ins să umble călare prin sat, tras la faţă de preocupările adănci şi grele, ce-l rodeau, creştea in el o ură ameţitoare, dar neputincioasă.


Apoi, la un moment dat, trecănd pe lăngă Cooperativa sătească, auzi zvon de glasuri la bufet şi clinchet de pahare, şi prin geamurile căt un perete, nespălate, de ajunseseră cenuşii, văzu o mulţime bine dispusă, stănd pe scaune şi dănd din măini, in timp ce fumul ţigărilor plutea in voia lui deasupra capetelor, părănd să zică: uite, mă făţăi şi eu incolo şi incoace, e drept, fără nici un motiv! O ură uriaşă il cuprinse faţă de cei ce şedeau acolo veseli, petrecăreţi, fără să le pese că el era astăzi de serviciu, incăt, dănd calului căteva călcăie, sări straturile de flori uscate, sădite acolo cu ocazia vizitei prim secretarului de la regiune, şi, strunindu-l uşor, intră călare in bufet, răsucind in dreapta şi in stănga o privire provocatoare, de om pus pe scandal. Fără să descalece, ţăcănind din potcoave pe cimentul de pe jos, se apropie de tejghea şi ceru, răstit, o litră de ţuică, abia aşteptănd ca cineva să se mire sau ca vinzătorul să-l refuze. Evident, le-ar fi zis imediat: am şi eu dreptul, ca om care trag astăzi, nu ca voi, care benchetuiţi, măcar la un litru de ţuică. Păi, sigur că ai, dar nu văd de ce trebuie să intri călare in bufet! Aici, el ar fi răs satisfăcut de naivitatea lor şi cu sentimentul că arcul capcanei a zbărnăit in aer şi clapa grea de metal a căzut, ar fi zis scurt: mă grăbesc, n-am timp, ca voi, de petrecut prosteşte. Nimeni insă nu-i spuse nimic.


Pe la toate mesele se tăifăsuia cu indărjire, inşi năduşiţi, cu cravatele strămbe, numai in cămăşi, leoarcă pe la subţiori, dădeau din gură fără contenire arătăndu-şi unul altuia albul ochilor şi feţele roşii de căldură. Nu-i spuse nimic nici bătrănelul beţiv de lăngă tejghea, ce ii cerşea lui Mihalache Buric, vănzătorul, de vreo oră, o litră de ţuică, fixăndu-l cu o privire languroasă. Nu-i făcu observaţie nici Mihalache Buric, deşi, de firea lui era un tip arţăgos, gata de scandal. Dimpotrivă, cănd Ghiţă Tovarcea ii ceru de sus, de pe spinarea calului, o litră de ţuică, el luă sticla de Piteşti de pe raft, turnănd atent, de parcă ar fi fost medicament, in sticluţa de o litră, o umplu pănă la semn şi, după ce o răsturnă in pahar şi puse sticla la loc, ii intinse paharul. Cănd acesta, sufocat de flacăra iute a rachiului se intrerupse căteva clipe, holbănd asupra tejghelei o privire de om căruia ii umblă ceva viu prin burtă, Mihalache Buric il intrebă blănd: te-au pus azi de servici? Ihi, dădu din cap Ghiţă Tovarcea, simţind că, la compătimirea celuilalt, i se moaie incheieturile şi-i vine să plăngă. Plăti, primi restul şi, ieşind din bufet, se indreptă spre spatele magaziei de mărfuri şi, acolo, rezemat de peretele mucegăit, simţind in nări mirosul uscat al păianjenilor de la streaşină, plănse inăbuşit, cu sughiţuri fără să se dea jos de pe cal.
Işi plănse de milă.

Citeşte mai multe despre:   editorial,   ghiţă,   tovarcea,   ghiţă tovarcea

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de