Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Alături de selecţionerul României, Contra, la meciul naţionalei Under 16 cu Turcia, a stat şi s-a frământat de emoţii tatăl jucătorului cu numărul 10, Nicolas, tatăl fiind teribilul căpitan al naţionalei mari şi al Barcelonei Gică Popescu. Ce ciudăţenie, adolescentul înalt, fin, blond Nicolas Popescu să poarte celebrul număr 10, devenit simbol de măiestrie pe care l-a îmbrăcat Hagi, maestrul naţionalei de seniori, al Stelei, jucătorul care a evoluat şi la Real Madrid, şi la Barcelona, cel pe care specialiştii lumii l-au ales cel mai complet jucător al Mondialului din America 1994. Pildele şi îndemnurile pe care Gică Popescu i le-a transmis fiului Nicolas au fost: “Trebuie să storci de sudoare tricoul când se sfârşeşte meciul!”. Ferm în credinţa că nu a meritat sentinţa de trei ani, Gică Popescu, considerându-se nevinovat, se destăinuia: “Mi-a fost greu departe de familie, 20 de luni nevasta mea s-a descurcat cu zbucium, copiii mei au fost înţelepţi şi s-au comportat foarte bine, s-au maturizat. Cel mai grav este că a murit tata. A murit ca un brad, a murit de mândrie. Suferea groaznic, dar era mândru în public. Tata nu era foarte religios, dar când eu eram în puşcărie, mama l-a găsit pe tata singur în camera lui plângând, cu o cruce în mână. La două luni i s-a spart inima!”. Costică Popescu, tatăl, era un oltean falnic, puternic, mândru. Când Steaua făcea toate manevrele să-l transfere pe Gică, Costică Popescu l-a ascuns pe fiul de mare talent fotbalistic încât n-a putut să fie luat cu forţa în echipa stelistă. “Cum să nu joci la Universitatea Craiova?” Când a fost eliberat din închisoare, Gică Popescu a făcut primul drum la mormântul tatălui. În copilărie, tatăl îl lua pe feciorul său, pe Gică, şi se duceau în spatele grădinii unde curgea Dunărea. Priveau Dunărea şi nu scoteau niciun cuvânt. Şi eu am simţit atracţia marelui fluviu, când am stat pe malul Dunării privind-o ce majestuos îşi urmează calea, simţeam eternitatea. Se confesa Gică Popescu: “Eu n-am crezut niciun moment că voi fi condamnat, după ce primul juriu mă achitase, îi spuneam lui Iordănescu care era planul B pentru preşedinţia Federaţiei, că nu se va ajunge la el, eu voi fi preşedinte. Eu am un exces de patriotism şi, intrând în managmentul sportiv, năzuiam la postul de preşedinte al Federaţiei. După ce am ieşit din închisoare, când m-am întâlnit cu celebri coechipieri de la Barcelona, cu Figo, cu Guardiola, niciunul nu a amintit un cuvânt de ce păţisem!”.
