Gloanţele din pieptul fetiţei şi din Trabantul comediantului

În acel decembrie care a schimbat macazul de istorie al României, zburau gloanţe de peste tot: unele gloanţe bezmetice, ţâşnite din dezordinea ce se înstăpânise, alte gloanţe bine ţintite ca să menţină haosul sau să scoată din scenă unele persoane. Se trăgea şi asupra Spitalului Universitar. Am făcut reportaj cu medicii şi asistentele din importanta unitate spitalicească a Bucureştiului, care se aplecau când treceeau prin dreptul ferestrelor. Gloanţele, nici acum nu se ştie de cine fuseseră slobozite, muşcaseră din zidurile spitalului. Am stat cu  sufletul înmuiat de lacrimi în pragul sălii de chirurgie când medicii masau, pentru a treia oară, cordul unei fetiţe. Oftau şi încercau să-i repornească inima. Biata fetiţă îşi făcea lecţiile în apartamentul din Drumul Taberei, cam vis-a-vis de Comandamentul Armatei, şi s-a dus la baie. Când a trecut prin dreptul ferestrei, a şuierat un glonţ, care a lovit-o în piept pe sărmana şcolăriţă. Fetiţa n-a putut fi salvată, a fost una din victimele unor zile tulburi cu miros de praf de puşcă şi mistere cu epoleţi. Gloanţe neiertătoare au străpuns caroseria de carton a unei maşini de săraci, au perforat trabantul actorului de comedie Horia Căciulescu. Slab de nu pleca liftul cu el, rostitor de cuplete doldora de haz cu figură împietrită, Horia Căciulescu era unul din actorii cei mai îndrăgiţi din Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”. La puţine ore după fuga lui Ceauşescu, comediantul a vrut să-i dea telefon la Paris fiicei lui, s-o anunţe că regimul comunist şi-a dat ultima suflare. Cu trabantul lui prăpădit, Căciulescu a dorit să ajungă la Palatul Telefoanelor, unde erau trupe de apărare ale clădirii de mare importanţă. Horia Căciulescu n-a înţeles somaţia militarilor de a opri, n-a frânat, iar soldaţii au deschis focul, omorându-l. Mi-a povestit strălucita actriţă Cristina Stamate că inima ei a fost clipă de clipă Teatrul de Revistă, aşa că s-a dus la „Tănase” chiar şi în prima zi a evenimentelor din 1989, a cumpărat două plase cu pâine şi s-a pitulat pe lângă pereţii clădirilor, ajungând pe Calea Victoriei. A observat, la colţ, soldaţii care se aflau în dispozitiv de luptă. Inimoasa Cristina Stamate, care hrănea zilnic porumbeii văzduhului nu-i putea lăsa fără pâine pe ostaşi, s-a târât în patru labe până la tinerii în uniformă şi le-a dat o plasă cu jimble.