x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Go west!

0
16 Noi 2004 - 00:00

Se-ntampla azi cu romanii ce s-a-ntamplat cu sarbii sau polonezii acum trei decenii. E o frenezie a muncii in strainatate, oriunde si-n orice conditii. E un exod in masa catre Vest in cautarea unui El Dorado care, oricat de modest, straluceste totusi ca diamantele fata de saracia lucie de acasa.

Zone-ntregi ale tarii se depopuleaza. Sate-ntregi, neamuri intregi se-mbarca-n autobuze si, dupa doua-trei zile pe drum, se refac in tinuturi straine si-ndepartate. Noi am avut intotdeauna pentru Occident fascinatia barbarului in fata opulentei marilor orase. Mereu ne-am dorit sa-l jefuim de inexplicabila sa acumulare de bogatie. Dupa primul val, al aventurierilor si raufacatorilor, care-au speriat tarile victima - Germania mai ales - cu salbaticia lor, iata ca de cativa ani mijloacele ni s-au schimbat. Oamenii nu mai merg la furat, ci la lucru. Nu mai aduc Mertane si nu mai fac pagode cu turnulete de tabla. In locul lor, intr-un pachetel dosit cu grija, aduc acasa doua-trei mii de euro, agoniseala lor dupa ani de truda, bani pe care la ei in sat sau in fabrica nu i-ar fi castigat insa intr-o viata. Cu ei isi schimba tigla pe-acoperis sau ridica un staul nou pentru vite.

In multe locuri din Europa, romanii au ajuns prima ca marime dintre categoriile de imigranti. Sute de mii de oameni foarte simpli, zileri, salahori, muncitoare cu ziua, femei de serviciu etc. forfotesc prin orase straine, fara sa ajunga sa le cunoasca istoria, monumentele, muzeele. Fara sa-nvete limba, fara sa le-mpartaseasca obiceiurile. La-ntoarcere, n-ar sti sa spuna ceva despre Madrid sau Torino si-n general nimic care nu se leaga de munca si de bani. Cum traiesc si cum muncesc cei mai multi dintre ei? N-as fi aflat niciodata daca din intamplare n-as cunoaste o familie foarte numeroasa care astazi este aproape in intregime in Spania.

Au plecat dintr-o zona stearpa si fara viitor. Nici un fel de locuri de munca. Primii frati au ajuns acum zece ani in Banat si s-au asezat acolo. I-au urmat altii, care-au rezistat insa cu mare greutate. Sa locuiesti in oras inseamna sa platesti chirie si sa stai cu banu-n mana tot timpul. Din ce? Femeile nu castigau in fabricile de tesaturi mai mult de trei milioane, muncind opt ore din greu. Pana la urma s-au mutat intr-un sat. Dar in satele romanesti, fie si banatene, nu poti trai. Poti doar supravietui.

Asa ca s-au dus mai departe. Rand pe rand, chemandu-se unii pe altii, batatorind cai de migratie, invatand cutumele la frontiera si-n autobuze, frati, veri si cumnati au sosit in imprejurimile Madridului si s-au pus pe munca. La negru, fireste. Fratii - zidari, faiantari, tamplari, dar la o adica gata de orice munca. Surorile si nevestele - fete in casa. Apoi? In cel mai bun caz, munca teribil de grea. Nici un ragaz, nici o bucurie. Viata la comun, intr-o camaruta inchiriata, cea mai ieftina pe care-au gasit-o. Nici un fel de asigurari medicale. Nici un fel de drepturi. In cel mai rau caz - nimic de lucru. Saptamani, luni intregi in care nu se gaseste nimic de facut. Dar stomacul cere, si banii stransi cu infinita grija se subtiaza tot mai mult. De-aici, certuri si amaraciune. Perspectiva de a te-ntoarce cu ceva bani in tara devine foarte indepartata. Unii chiar se-ntorc fara sa fi facut nici o scofala. Altii, mai tineri sau mai norocosi, merg mai departe. Din cand in cand pun la posta bani pentru cei de acasa. Fara sa le spuna cu ce chinuri au fost castigati. Si-asa li se trece tineretea, intr-o alternanta de speranta si disperare, de lucru si de lipsa de lucru, de dor de casa si de amintire a lipsei de viitor de acasa. Unde nu se pot reintoarce, de Craciun sau de Pasti, ca sa nu fie consemnati la granita si sa li se interzica intoarcerea la munca.

Acesti oameni ce muncesc, anonimi ca furnicile, unde cu gandul nu gandesti in lume, traind ca vai de ei, refacandu-si pe alte meleaguri satul natal si neamul, traind drame personale ce nu intereseaza pe nimeni, aduc totusi in tara miliarde de euro pe an, bani buni si curati, care vor schimba fata Romaniei. Acesti lucratori cu ziua si cu umarul sunt o parte din Romania profunda despre care politicianul roman - ca si intelectualul roman - nu stie nimic si nici nu vrea sa stie.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de