x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Gogoaşa portocalie de caniculă

Gogoaşa portocalie de caniculă

de Radu Tudor    |    12 Aug 2010   •   00:00
Gogoaşa portocalie de caniculă

Vizita delegaţiei FMI la începutul lunii august a declanşat acelaşi val de fals optimism, de raportări trucate şi atitudini contradictorii, obişnuite deja prin brandul Emil Boc. Ca să-i păcălim pe reprezentanţii "imperialismului putred" care ne dau bani la cererea noastră, majoritatea reprezentanţilor cabinetului a ieşit în faţa opiniei publice să dea mesaje pozitive.

Dintre cei mai exuberanţi fără nici o raţiune i-am remarcat pe Adriean Videanu şi Mihai Şeitan. Două personaje aflate, se spune, în vizorul prezidenţial pentru a primi în plin torpila remanierii. Pe ministrul economiei moarte şi umplute cu paie îl ştiţi deja. Ce spune el, în general, este exact pe dos. Dacă afirmă că vom avea creştere economică, să fiţi siguri cu toţii că vine o scădere. În cazul în care l-aţi crezut când spunea că salariile bugetarilor vor putea reveni în 2011 cu 10% faţă de reducerea de 25%, eu zic să vă aşteptaţi la o tăiere suplimentară. Îmi bazez argumentaţia pe cazuistica politică din ultimul an şi jumătate. La sfârşitul lui 2008, Videanu şi pupilul său, umilul (Nastratin) Pogea, propulsat ministru de Finanţe printr-o aventură tragicomică, propovăduiau de mama focului creşterea economică. Bugetul pe 2009 fusese construit ca atare, cu o previziune de +2,5% din PIB.

Toată lumea zdravănă spunea că n-avem cum să facem creştere economică în plină criză. Ei nimic, plus şi plus. Apoi cu jumătate cu gură au spus zâmbind tâmp că "vom avea creştere zero". Era afirmaţia triumfalistă, pe care o repeta oriunde putea ministrul Economiei, egal ca valoare cu cifra anunţată chiar de el. Spre sfârşitul anului, când toate şmecheriile financiare de sute de milioane de euro declanşate ca o morişcă pentru realegerea comandantului suprem au înfundat ţeava şi aşa strâmtă a bugetului, cifrele au venit de la sine. Scădere dramatică. Chiar şi atunci, Boc, Videanu şi Băsescu anunţau triumfalist "ieşirea din criză", "semnele ieşirii din recesiune" şi multe alte aberaţii de acest gen. Erau evident minciuni cu scop politic. Să se vadă ei la Palatele Cotroceni şi Victoria din nou. Apoi se va spune şi adevărul.

El a venit crunt şi dur, ca o lovitură de măciucă în capul milioanelor de români cu rate la bancă, griji şi nevoi zilnice, asupra pensionarilor. Tăierea salariilor bugetarilor cu uriaşul procent de 25%, distrugerea sectorului privat prin impozitul minim, creşterea TVA, stoparea investiţiilor statului - toate au stimulat criza României. Măsurile luate au fost, aşadar, în ultimul an, un factor agravant pentru situaţia economico-financiară a ţării. Ca să-i mai păcălească un pic pe cei de la FMI, Emil Boc şi Adriean Videanu au vorbit din nou despre creştere economică (undeva, la anul...), despre "dialogul bun" cu delegaţia instituţiei amintite etc. Ca să fie tacâmul complet, primul-ministru a spus ceva despre creşterea şomajului, iar ministrul Muncii despre scăderea lui.

În buna tradiţie a ultimelor 18 luni, mă aştept ca după primirea tranşei de la FMI să aflăm din nou realităţile tragice. Că mai trebuie să strângem cureaua, că bugetarii (medici, profesori, pompieri, jandarmi, factori poştali etc.) sunt nişte graşi nesimtiţi care stau în cârca unuia slab, că sunt prea multe locuri de muncă şi, în general, să vă ia naiba pe toţi, pentru că ei vă urăsc şi punct.
De aceea vă îndemn să gândiţi singuri dacă cei care propovăduiesc azi revenirea economică, mărirea salariilor după tăiere şi un an mai bun decât ultimii doi mint sau spun adevărul.

×
Subiecte în articol: editorial