Gogu şi o pariziancă

Un sfert de ceas, atât i-a trebuit lui Gogu ca să-şi dea seama că invitaţia fostului său coleg de birou din Vaslui, stabilit la Paris, de a petrece sâmbăta în familie cu parizianca lui şi cu nişte prieteni din Anglia avea să fie o lungă, o nesfârşită plictiseală. Mai stau până la nouă, şi-a zis Gogu, şi o şterg la hotel.

La nouă fix însă şi-a făcut apariţia Mélanie, o blondă plină de draci care din "monsieur Goghiu" şi "mon cher Goghiu" nu l-a scos o clipă. Mélanie pronunţa fermecător cuvântul Vaslui, iar când la un pahar de vin roşu pe terasă i-a zis "mon ingénieur", Gogu i-a propus, în franceza lui de fost licean cu note de trecere la limbi străine, să iasă pe Champs Élysées la o plimbare şi o cafea. Mélanie avea un fel de a zice oui rotunjind buzele, ca şi cum aştepta un pupic, care pe monsieur Goghiu îl înnebunea. Cine le-o fi învăţând pe franţuzoaicele astea să se prostească atât de drăguţ, s-a întrebat Gogu Mircescu, amintindu-şi ce bot făcea nevastă-sa când încerca şi el să fie galant.

Mélanie era plină de bunăvoinţă. Tot ce-i spunea Gogu, dibuind cuvintele şi pronunţându-le şcolăreşte, ea transpunea pe loc în nişte fraze simple şi clare, iar după fiecare frază se asigura că monsieur Goghiu chiar asta voise să zică.

S-au oprit la un mic local cu mesele în stradă, monsieur ingénieur Goghiu a comandat scoici, cartofi prăjiţi şi bere Leffe şi seara ar fi fost una deosebit de reuşită, dacă după al treilea pahar, din cele mari, de jumătate de litru, franţuzeasca lui Gogu nu ar fi început să se împleticească. Unii au nevoie doar de un pahar ca să prindă curaj.

După trei pahare, Gogu a început s-o dea pe româneşte, dar într-un fel care nu era al lui. La Bucureşti, Gogu Mircescu era considerat un bărbat manierat, de la care n-ai fi auzit o mârlănie. Până să plece în delegaţie la Paris, Gogu nu călătorise mai departe de Budapesta şi Albena. Probabil că distanţa faţă de ţară îi îmboldeşte pe unii oameni la un fel de-a fi diferit de cel obişnuit.

Depărtarea răscoleşte în ei unele nevoi primitive. Între propoziţiile în franceză, Gogu a strecurat şi câteva golănii soldăţeşti şi, dacă a văzut că Mélanie face ochii mari şi zâmbeşte ridicând din umeri, ca şi cum ar fi vrut să priceapă ce-i spune, dar nu înţelege o vorbă, s-a obrăznicit şi luând o poză melancolică i-a zis: Mamă, ce te-aş mai tăvăli, să vii tu cu mine la hotel!

Mélanie răspundea rezervat tot cu "oui, mon ingénieur" şi "mon cher Goghiu", iar Gogu îi povestea ce mare bărbat era el în pat şi ce le-ar face el tuturor franţuzoaicelor astea parfumate şi rasate, dacă şi-ar pune ambiţia.

Auzi, fă, Melanio, i-a mai zis Gogu, nişte ciobani sănătoşi de la noi îi trebuie Franţei, ca să-şi împrospăteze sângele. Altfel ajungeţi toţi o apă şi un pământ, asexualilor! Privindu-l în continuare atent şi cu ochii mari, Mélanie i-a făcut semn să tacă şi, într-o românească foarte sănătoasă de Muscel, i s-a adresat inginerului: Ce tâmpiţi pot fi unii bărbaţi, mă Gogule. Aveai nevoie de un drum la Paris ca să ştii cât de mârlan poţi să fii.