x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Golănirea limbii române

Golănirea limbii române

de Tudor Octavian    |    24 Iul 2008   •   00:00

Despre una din cărţile apărute în ultima vreme, reclama spune că e "o lectură obligatorie pentru cititorul de thrillere". Deşi nu cunosc definiţia de dicţionar a cuvîntului thriller – dacă o fi avînd una –, totuşi o ghicesc.

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Despre una din cărţile apărute în ultima vreme, reclama spune că e "o lectură obligatorie pentru cititorul de thrillere". Deşi nu cunosc definiţia de dicţionar a cuvîntului thriller – dacă o fi avînd una –, totuşi o ghicesc.

La multe din cuvintele de import ne bazăm pe ghicit, ceea ce face ca şi discuţiile dintre cititorii pasionaţi de thrillere să fie destul de aproximative. Ce interesează, în cazul la care mă refer, e specializarea extremă a unor categorii de cititori. Sînt convins că, deşi orientaţi în mod hotărît către un gen literar la modă, cititorii thrillerelor nu sînt preocupaţi nici ei de definiţia pur americană a termenului. Cu ani în urmă, în Franţa s-a observat că foarte mulţi tineri nu mai vorbeau limba franceză, ci frangleza şi s-a procedat prin legi severe la apărarea limbii franceze. Acţiunea statului şi a mediilor culturale tradiţionaliste a avut efect, şi snobilimea s-a resemnat la un jargon cu o acoperire modestă.

E normal ca limbajul românesc de afaceri, acela al computerizării, precum şi alte limbaje profesionale să se resimtă de la limbajul internaţional de formulă englezească. Trebuie însă controlate fenomenul de golănire a limbajului la "vedete" şi, datorită cultului vedetei, fenomenul de golănire în general a limbajului. Dacă aş avea o putere instituţională, aş interzice folosirea în presă, la televiziune şi, în general, pe culoarele publice ale comunicării a unor cuvinte şi expresii din subcultura momentului. Interdicţia ar produce obişnuita reacţie de respingere, cu "mişto"-ul din dotare, dar ar sensibiliza întreaga societate la situaţie. Cîştigul n-ar fi la cenzurarea unor cuvinte şi exprimări, fiindcă, în sine, cuvintele nu-s nici bune, nici rele, ci la conştientizarea unor primejdii.

L-am auzit pe un semianalfabet dintr-o formaţie muzicală cu nume "fiţos" zicînd, pasămite în glumă, şi parodiind un obicei ţigănesc, "să moară mama" şi "să moară familia mea dacă mint". Nu ştiu cum au ajuns ţiganii la acest extremism al garanţiei, dar mai jos de atît omul nu poate să coboare. Să pui gaj viaţa mamei, a copiilor şi a familiei pentru orice fleac şi la tot pasul e un prag clinic şi penal al adresării.

Un grup agitat de elevi, urcat într-un autobuz, i-a scandalizat pe călători strigîndu-şi belicos, de la un cap la celălalt al maşinii, "să moară mama" şi "să moară familia mea". Băieţii se simţeau bărbaţi şi plini de personalitate, iar fetele chicoteau aprobator, aşa cum chicotesc fetele, cînd băieţii din anturaj sînt spirituali şi fac frondă.

Cum n-o să am niciodată puterea de a interzice, sugerez alcătuirea – printr-un efort colegial al presei – a unui dicţionar al stricărilor şi stricătorilor limbii române. Ar fi un tip de coalizare la bine, care ne-ar onora. Trebuie să ştie şi golanii, şi curvetul care asigură tirajele şi ratingurile că există un punct de vedere al publicului, manifest prin minţile cele mai luminate din media.

×
Subiecte în articol: editorial