GPS de suflet de moţi!

O mână de oameni au luat pieptiş pantele înzăpezite, refăcând drumul contracronometru al celor trei moţi, grăbiţi să-i găsească pe doctorii căzuţi cu avionul. Acum, fosta nevastă a lui Adrian Iovan, Romaniţa, cu băieţelul lor, Albert, şi „comandoul” de moţi salvatori, împreună cu săteni din comuna Horea au urcat cu plasele pline pentru pomenire în poiana unde muriseră pilotul Iovan şi Aurelia Ion, studenta la Medicină. Iar ceilalţi medici zăceau răniţi pe mormanele de omăt. S-a făcut parastas în creierul Apusenilor, unde este amenajat un altar şi străjuieşte o cruce impozantă. Greu şi-acum drumul, urcuşul, se împuţinaseră puterile copilului de pilot căzut la datorie, dar mama lui, Romaniţa, îi făcea „perfuzie” cu tenacitate, îi vorbea de la suflet la suflet. „Tu eşti fiul unui erou, tatăl tău a zburat atât de sus, încât a rămas agăţat de stele. Nu eşti un copil fără tată, părintele tău e mândru de tine, de acolo din cer, te urmăreşte tot timpul şi se bucură de cum creşti”. Strivit de bord, printre gemete, pilotul Iovan îi spunea cu răsuflarea întretăiată medicului Zamfir să-i târască pe răniţi cât mai departe de avion ca acesta să nu explodeze. „Tu, Ardeal, tu,Ardeal, îţi suntem oşteni, templu sfânt, templu sfânt, Munţii Apuseni!”. Peste mândrii Apuseni se aud trosnind oasele lui Horea, frânte de călău cu roata. Se aude doinind din fluier simbolul luptei, Avram Iancu, cel care a poruncit moţilor cu cel mai scurt ordin din lume: “No, gata, no, hai!”. Pe căzuţii cu avionul i-au găsit trei moţi, mai eficient decât toate GSP-urile prin sateliţi a fost simţul lor: “Să mergem în poiana aia de sus cu brazi ca un gard!”. GPS de suflet de moţi! În gerul nopţii, cei trei moţi şi-au scos pulovărele încălzindu-i pe răniţi, şi-au dat foc la cămăşi pentru a goni sălbăticiunile. Bărbaţii munţilor au improvizat o targă din crengi de brad şi au cărat-o pe studenta sufletistă Aura Ion, care a murit cu lacrimi îngheţate pe obraji. Se oferise voluntară medicinista ca să aducă organe de transplant pentru salvarea unor grav bolnavi. Chirurgul Zamfir, cel care alerga de la un rănit la altul când trosnea omătul sub ghete, i-a fost naş de cununie fetei unuia din moţii salvatori. Sufletul de român nu pierde din înălţime niciodată!