x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Granita si vama

0
Autor: Marius Tucă 15 Aug 2005 - 00:00
Granita si vama


Granitele inca ma mai resping, vama inca nu ma vrea, ceea ce inseamna ca o vreme trebuie sa mai copilaresc in tara mea. Eu si granitele ei, eu si granitele mele, eu si marginile ei, eu si marginile mele suntem ca niste magneti. Inca ne mai respingem, inca ne mai atragem, pentru ca-n cele din urma, intotdeauna sa ramana intre noi o fasie de pamant. E acea fasie pe care o iubesc, ea a nimanui si e a mea, alerg pe ea de parca as alerga in jurul lumii si, probabil, de aici sentimentul ca nu sunt pregatit sa plec. Si daca ar fi sa plec candva, o sa plec pe jos cu mainile-n buzunare, doar cu un pumn de pamant de pe fasia aceea subtire de care va spuneam ca ar putea fi a mea, ca e a nimanui, ca e a mea, un pumn de pamant pentru orice eventualitate, pentru orice dar si, in general, pentru orice. Inca ma gandesc, oare cum as putea sa pacalesc granitele sa imi trec inima prin vama fara s-o las sa-mi fie confiscata ca o marfa de contrabanda. Si apoi, pana la frontiera, inca ma mai amagesc cu nemarginirea de acasa, ma joc fara sa-mi pese cu campia plimbandu-ma cu ea de unde incepe pana la mare si inapoi. Putem sa infiintam si o cursa regulata, sunt atatia nebuni care inca mai oscileaza intre pamantul dulce al patriei si marea sarata a fiintei. Putem vizita lanuri de maci si podgorii de papadii, lanuri de floarea-soarelui si livezi de salcami. Si daca n-oi avea incotro, am sa trec tragand drumul, marea si tara dupa mine, oricum n-o sa am pasaport intr-un moment atat de greu pentru granite si pentru graniceri. Dar poate ca nu m-am pregatit destul, poate ca intamplarile din mine inca nu ma lasa, poate ca nici granitele nu s-au pregatit suficient si, mai ales, poate ca in mine, copilul din mine inca mai crede ca lumea se termina la Vama Veche. Si atunci ce sa caut mai departe, ce sa caut mai incolo, cand pe aici campia inca mai rataceste o data cu mine printre lanuri de maci si podgorii de papadii...
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de