x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Greseala liberalilor

Greseala liberalilor

de Ion Cristoiu    |    03 Iul 2006   •   00:00
Greseala liberalilor

In cazul retragerii trupelor din Irak, Calin Popescu Tariceanu si ai lui au apelat intaia oara in confruntarea cu Traian Basescu la arma telenovelei. Traian Basescu e insa un maestru in folosirea acestei arme. Si cum poporul roman e un popor prin excelenta consumator de telenovele, succesul lui Traian Basescu a fost si va fi zdrobitor. Cum a reusit si va reusi Traian Basescu aceasta performanta? Raspunsul ar avea nevoie de proportiile unui studiu. Un studiu despre cum poate fi tras pe sfoara un popor lipsit de cel mai elementar spirit critic de un politician de Alba-Neagra.

In sprijinul initiativei de retragere din Irak, liderii liberali au adus argumente solide. Multe dintre ele sunt de o evidenta zdrobitoare: pierderea de vieti omenesti, o uriasa si nejustificata cheltuiala, hotararile luate de toate tarile europene, tendintele manifeste in SUA si Anglia.
Traian Basescu le-a raspuns cu propriile argumente.
Fie si la o simpla privire, acestea nu rezista minimului examen critic.
Sunt un amestec de nascociri pur si simplu cu slogane invatate pe de rost de domnia-sa la orele de educatie ostaseasca, pe vremea cand facea scoala militara.
Desi argumentele PNL sunt cu adevarat temeinice si desi initiativa liberala raspunde interesului national, batalia a fost si va fi castigata de Traian Basescu.
De ce?
Foarte simplu.
Pentru ca liberalii sunt niste bieti copii in materie de telenovela politica.
Pana acum, Calin Popescu Tariceanu si grupul sau din PNL s-au straduit sa foloseasca in confruntarea cu Traian Basescu arma lucraturii politice de culise.

Aducerea la ordin a lui Dan Voiculescu dupa ratacirea de la Restaurantul Taverna Sarbului a fost un exemplu de eficienta a acestei arme.
In cazul retragerii trupelor din Irak, Calin Popescu Tariceanu si ai lui au apelat intaia oara in confruntarea cu Traian Basescu la arma telenovelei.
Traian Basescu e insa un maestru in folosirea acestei arme.
Si cum poporul roman e un popor prin excelenta consumator de telenovele, succesul lui Traian Basescu a fost si va fi zdrobitor.
Cum a reusit si va reusi Traian Basescu aceasta performanta?
Raspunsul ar avea nevoie de proportiile unui studiu. Un studiu despre cum poate fi tras pe sfoara un popor lipsit de cel mai elementar spirit critic de un politician de Alba-Neagra.
Un exemplu e mai mult decat edificator.
Joi, 22 iunie 2006, la slujba de pe aeroportul din Constanta, Traian Basescu a izbucnit in plans. Pentru a arata emotia care-l ravaseste la gandul ca un militar roman a cazut pe campul de lupta. Romanii mai lucizi s-au intrebat de ce a fost atat de zguduit presedintele. Nu de alta, dar militarii nostri n-au plecat in Irak si in Afganistan in ipostaza de maicute. Sunt ditamai profesionistii razboiului, inarmati cu tancuri si mitraliere, inscrisi sa mearga pe campul de lupta ca voluntari cu contract. Si-au asumat constienti riscul de a muri. Plansul presedintelui n-avea nici un rost. In afara unei demagogii ieftine, desigur.

Lansand initiativa, liberalii au justificat-o si prin pierderea inutila de vieti omenesti. Pentru a-i contacara, joi, 29 iunie, la TVR, Traian Basescu a declarat ca nu trebuie sa ne emotioneze moartea militarilor nostri in Irak si Afganistan, deoarece ei sunt profesionisti si, pe deasupra, s-au oferit sa mearga voluntari. Exact argumentul adus de romanii lucizi impotriva spectacolului de telenovela cu plansul prezidential.
La doar o saptamana, Traian Basescu sustine ca e prostie sa te emotionezi pana la lacrimi la gandul ca un militar profesionist a cazut pe campul de lupta.
Un popor cu spirit critic l-ar fi intrebat pe presedinte: cand ati fost sincer, la 22 iunie sau la 29 iunie? Poporul roman e lipsit insa de spirit critic. El l-a crezut pe presedinte si cand a plans la moartea militarului nostru, si cand a declarat ca e o prostie sa te tulburi la o asemenea intamplare.
Angajand confruntarea cu Traian Basescu pe terenul telenovelei, liberalii comit o mare greseala. Pe acest teren, Traian Basescu e de neintrecut. Poate doar Catavencu din "O scrisoare pierduta" ar avea sanse sa-l egaleze. Catavencu e insa o inventie scriitoriceasca, pe cand Traian Basescu e real. Prea real poate.

×
Subiecte în articol: basescu traian editorial