x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Groparul blond şi-a făcut datoria

Groparul blond şi-a făcut datoria

de Robert Veress    |    12 Iun 2012   •   11:31

In campanie, am vazut un afis USL cu un mesaj negativ la adresa lui 'Livache': 'Sa nu existe confuzii! Liviu Negoita = PDL = Elena Udrea'.

Acu', nu cred sa fi existat in mintea cuiva confuzii referitor la apartenenta politica a primarului Sectorului 3, respectiv la emblema cu fusta a portocaliilor repigmentati in verde crud.

Dar, deopotriva, nu cred ca panoul a fost o investitie fara niciun rezultat. Elena Udrea, intr-o masura chiar mai mare decat Traian Basescu, provoaca enervare si inspira o dorinta de sanctionare a fostilor guvernanti, de catre cei care s-au saturat de aroganta si de politica in minijupa si poale-n-cap.

Acum, politicienii care comenteaza la teve demisia Elenei Udrea, o felicita pentru o decizie fireasca.

Ma rog, o fi de felicitat orice politician care face pasul inapoi, atunci cand formatiunea pe care o conduce pierde.

Insa, din punctul meu de vedere si -sunt convins-, din punctul de vedere al politicienilor onesti din PDL -atatia cati or exista-, prezenta Elenei Udrea la conducerea PDL Bucuresti, IN TIMPUL campaniei electorale, a fost CATASTROFALA. Iar acest lucru se stia dinaintea campaniei – se stia ca Elena Udrea atarna ca o ghiulea de piciorul unui aruncat in mare, peste bord. Daca ar fi tinut la partidul sau mai mult decat tine la viitorul sau politic, Udrea ar fi demisionat inaintea campaniei electorale. Fiindca n-a facut-o, a servit sectoarele 3 si 6, pe tava, USL. Acum, se poate spune: groparul blond si-a facut datoria, groparul blond poate sa plece.

Daca PDL va mai conta in politica romaneasca dupa alegerile din toamna si daca va mai incerca propulsarea, in prim-planul scenei politice, a Elenei Udrea, va fi un semn ca nu s-a invatat nimic din lectia arogantei.

×