Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Pentru mine, Strada Pangratti nu inseamnă intrarea in Televiziunea Romănă, ci atelierele de vizavi ale unor meşteri ai artelor plastice contemporane. Intr-o vreme nu era zi de la Dumnezeu să nu ajung in unul sau altul din ele, cu treburi sau fără treburi.
Pentru mine, Strada Pangratti nu inseamnă intrarea in Televiziunea Romănă, ci atelierele de vizavi ale unor meşteri ai artelor plastice contemporane. Intr-o vreme nu era zi de la Dumnezeu să nu ajung in unul sau altul din ele, cu treburi sau fără treburi.
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Pentru mine, Strada Pangratti nu inseamnă intrarea in Televiziunea Romănă, ci atelierele de vizavi ale unor meşteri ai artelor plastice contemporane. Intr-o vreme nu era zi de la Dumnezeu să nu ajung in unul sau altul din ele, cu treburi sau fără treburi. Ceea ce face farmecul unui atelier de artist e că, şi atunci cănd il frecventezi fără treburi, pănă la urmă pleci din el cu o idee, o plăcere sau o grijă creatoare. Creaţia devine, de cănd e lumea, impulsul, ocazia şi motivaţia pentru o mulţime de activităţi de relaţie şi artisticeşte complementare, conform vechiului adagiu că numai spiritul are proprietatea de a se spori pe măsură ce se consumă. Vecinătatea operei de artă, atmosfera locului unde se face arta sunt stimulatoare.
Cănd am drum pe Strada Pangratti, mă uit la ferestrele unor ateliere, dar de cele mai multe ori mă opresc şi mă uit la gunoiul pe care artiştii il duc la pubelele din apropierea porţilor şi lăngă ele. Nu e un gunoi obişnuit. Vezi ce vede tot omul, ambalaje şi resturi alimentare, dar şi tot felul de hărtii, cartoane şi materiale ori chiar lucrări incepute şi abandonate, fragmente de măini şi torsuri de ipsos, saşiuri rupte, uneori şi caiete cu schiţe. In coşurile de gunoi din birourile unor ministere, spionii află un regal de informaţii. Un om lipsit de prejudecăţi citeşte, in tot ce duce la gunoi o familie, povestea acelei familii. De cănd au scăpat de prejudecata că gunoiul e ceva de care te lepezi ca să nu mai priveşti indărăt, ţările avansate economic şi-au dublat sursele de materii prime. Gunoiul de la artişti e de două ori interesant, şi in nici un caz prin cantitate. Intăi că nu e gunoi. E o materie care a suportat o selecţie profesională. Cănd un pictor e nemulţumit de un tablou şi-l abandonează, cănd nu mai vrea să-l vadă şi il clasează pe raftul cu obiecte care nu-l mai interesează nu inseamnă că tabloul vitregit intr-un raft cu de toate şi chiar trimis la lada cu gunoi e nimic. Istoria literaturii romăne ar fi mai bogată dacă am şti şi ce se găsea in gunoiul rămas după trecerile prin viaţă ale lui Eminescu. Contemplănd acum gunoiul din Pangratti, nu am nici criterii şi nici raţiunea istorică să-l socotesc un tezaur ce se pierde. Dar e fapt că, din perspectiva timpului care schimbă orănduirea lucrurilor, e totuşi un tezaur care se pierde. Al doilea motiv de interes, in gunoiul atelierelor de creaţie, e de ordin afectiv. Cănd nu ai acces in intimitatea unor maeştri, orice vine de la ei te face un pic părtaş la lumea lor. Chiar şi un desen mototolit sau rupt in bucăţele. E destul să-ţi imaginezi, fără să te temi de ridicol, că Nicolae Grigorescu a fost furios, fiindcă nu i-a ieşit cum a voit el portretul desenat al "Evreului cu găsca", şi a aruncat ghemotocul de hărtie la gunoi, iar tu il poţi despături, indrepta şi salva, ştiind că nici in cele pe care le aruncă artiştii nu suntem egali.
Pentru mine, Strada Pangratti nu inseamnă intrarea in Televiziunea Romănă, ci atelierele de vizavi ale unor meşteri ai artelor plastice contemporane. Intr-o vreme nu era zi de la Dumnezeu să nu ajung in unul sau altul din ele, cu treburi sau fără treburi. Ceea ce face farmecul unui atelier de artist e că, şi atunci cănd il frecventezi fără treburi, pănă la urmă pleci din el cu o idee, o plăcere sau o grijă creatoare. Creaţia devine, de cănd e lumea, impulsul, ocazia şi motivaţia pentru o mulţime de activităţi de relaţie şi artisticeşte complementare, conform vechiului adagiu că numai spiritul are proprietatea de a se spori pe măsură ce se consumă. Vecinătatea operei de artă, atmosfera locului unde se face arta sunt stimulatoare.
Cănd am drum pe Strada Pangratti, mă uit la ferestrele unor ateliere, dar de cele mai multe ori mă opresc şi mă uit la gunoiul pe care artiştii il duc la pubelele din apropierea porţilor şi lăngă ele. Nu e un gunoi obişnuit. Vezi ce vede tot omul, ambalaje şi resturi alimentare, dar şi tot felul de hărtii, cartoane şi materiale ori chiar lucrări incepute şi abandonate, fragmente de măini şi torsuri de ipsos, saşiuri rupte, uneori şi caiete cu schiţe. In coşurile de gunoi din birourile unor ministere, spionii află un regal de informaţii. Un om lipsit de prejudecăţi citeşte, in tot ce duce la gunoi o familie, povestea acelei familii. De cănd au scăpat de prejudecata că gunoiul e ceva de care te lepezi ca să nu mai priveşti indărăt, ţările avansate economic şi-au dublat sursele de materii prime. Gunoiul de la artişti e de două ori interesant, şi in nici un caz prin cantitate. Intăi că nu e gunoi. E o materie care a suportat o selecţie profesională. Cănd un pictor e nemulţumit de un tablou şi-l abandonează, cănd nu mai vrea să-l vadă şi il clasează pe raftul cu obiecte care nu-l mai interesează nu inseamnă că tabloul vitregit intr-un raft cu de toate şi chiar trimis la lada cu gunoi e nimic. Istoria literaturii romăne ar fi mai bogată dacă am şti şi ce se găsea in gunoiul rămas după trecerile prin viaţă ale lui Eminescu. Contemplănd acum gunoiul din Pangratti, nu am nici criterii şi nici raţiunea istorică să-l socotesc un tezaur ce se pierde. Dar e fapt că, din perspectiva timpului care schimbă orănduirea lucrurilor, e totuşi un tezaur care se pierde. Al doilea motiv de interes, in gunoiul atelierelor de creaţie, e de ordin afectiv. Cănd nu ai acces in intimitatea unor maeştri, orice vine de la ei te face un pic părtaş la lumea lor. Chiar şi un desen mototolit sau rupt in bucăţele. E destul să-ţi imaginezi, fără să te temi de ridicol, că Nicolae Grigorescu a fost furios, fiindcă nu i-a ieşit cum a voit el portretul desenat al "Evreului cu găsca", şi a aruncat ghemotocul de hărtie la gunoi, iar tu il poţi despături, indrepta şi salva, ştiind că nici in cele pe care le aruncă artiştii nu suntem egali.
