Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La 14 ianuarie 1907, scriitorul rus Lev Tolstoi isi noteaza in jurnal urmatorul gand: "Da, nu Rusia trebuie salvata, ci ceea ce este de milioane si milioane de ori mai scump decat inchipuita existenta a Rusiei, sufletul nostru". Dupa o suta si ceva de ani, Romania se afla intr-o situatie asemanatoare cu surata ei de la Rasarit. Ne-am pierdut simtirea romaneasca in anii tulburi si bezmetici ai postcomunismului si de aici deriva in care plutim cu totii. Bieti plauri purtati la voia intamplarii de orice adiere de vant cosmopolit. Bucati de lut, fara radacini si identitate, mutate de colo-colo pe oceanul involburat al planetei. Deceniile din urma au distrus obiceiuri si traditii, vetre de romanism viril si autentic, o civilizatie de secole. Milioane de romani au luat calea pribegiei, carand cu ei aschii din fiinta unui popor sedentar si nostalgic. Conservator si anistoric. Au preferat bejenia si umilinta altundeva decat in tara care i-a nascut, abandonandu-i mai apoi. Si-au impus sa-si uite originea si sa se descotoroseasca de toate zdrentele ce le aminteau de bastina parasita din disperare. Vor fi cetateni inferiori ai altor patrii, si poate ca nepotii lor sa se bucure de deplinatatea statutului, deocamdata imprumutat. Vorbim cu stanjeneala limba in care oamenii se numesc (ce superbie!) ca-n basmele de demult, Impungeroua ori Bunaoara, de pilda, iar localitatile, Dor Marunt sau Limpezis... Am simplificat-o si siluit-o intr-atat incat ii folosim doar cateva zeci de cuvinte, si alea anapoda. Romgleza e deja graiul raspandit pe meleagurile lui Neculce si Dosoftei, iar corporatismul mcdonaldizat i-a spalat pe creier pe tineri in ample campanii nationale. "Te uiti si castigi!", asa a inceput crearea idiotului perfect al tranzitiei spre nimic de la noi. Mai nou, "seriosul" si "muncitorul" premier (ca sa-l citez chiar pe istoricul inventat sa-l inlocuiasca pe nefericitul Boc) ne-a pricopsit cu o adunatura de "siviuri", de diplome capatate cu premeditare. In dosul petecelor de hartie disting vag niscaiva umbre, fum si fite, obraznicie cu toptanul. Nicidecum omul. "Ei sunt viitorul, schimbarea!" ne anunta triumfalist sforarul de la Cotroceni. Paiatele isi umfla pieptul si-si fudulesc frezele geluite, la revolutie erau adolescenti, le dezvaluie meritele – unicele, de altfel stapanul absolut. Ma uit cu atent dezgust la chipurile ministrilor scosi din izmenele descaunatilor condusi recent de sacrificatul napocitan. Seamana izbitor cu niste cobai instruiti si nerabdatori sa desavarseasca experimentul pritocit in Deal, cu ucaz de la Inaltele Porti de aiurea. Ciudat insa, ochii le sticlesc siret, au ceva de carnasieri in priviri. Pai, cum ar fi reusit altfel sa agoniseasca atatea masterate si avutii? Carnasieri in blana de cobai. Guvern de cobai cu instincte de pradatori, aceasta inseamna primenirea clasei politice planuite deunazi de presedintele iluzionist. Cati dintre ei simt oare romaneste?, ma intreb resemnat, in pesimismu-mi funciar. Tocmai de aceea nu astept de la stransura asta tupeista salvarea Romaniei. Slugile ajunse stapani isi pastreaza de-a pururi apucaturile trecute, si actualul cabinet este alcatuit din ordonantele de ieri. Salvarea pe cont propriu e singura solutie azi, cand Intaiul Dezbinator al natiei propune o alta tema a luptei de clasa. Celelalte s-au invechit, si-au epuizat forta nimicitoare, acum e nevoie de altceva. Generatia care, in decembrie 1989, incheia ciclul gimnazial e mai nimerita sa infaptuiasca reformele ce nu-i dau pace Conducatorului Suprem. Banuiesc ca nu le va fi deloc greu sa propovaduiasca austeritatea la comanda strainatatii si sa blagosloveasca politicile oligarhilor mondiali. La ce conturi si-au tras la fragedele varste, nu vor sovai neam, intru propasirea capitalismului, sa jupoaie poporul de pieile ramase. Au deprins gustul banului "muls" de la stat si discursul de lemn euroatlantic, sunt cobaii ideali ai vremurilor in care parca simtirea romaneasca e o povara. Rusine si inadecvare la internationalismul impus cu tancurile bancherilor cinici.
Ehe, Romania mea moare incetul cu incetul, si pe trupul ei agonizand danseaza din buric alde Mustea si Petrescu, cu sleahta lor de insi lepadati de suflet neaos, Dumnezeule mare!
