x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Guvern pinot noir cu premier fetească regală

Guvern pinot noir cu premier fetească regală

de Marius Tucă    |    04 Dec 2008   •   00:00

JURNAL DE ROMÂNIA



Frapierele din restaurantele situate în buricul Capitalei au fost întrebate care cred ele că sînt partidele ce vor forma majoritatea parlamentară, întrebare la care acestea, distante şi reci, nu s-au grăbit să dea un răspuns prea exact, povara şpriţurilor de astă-vară şi-a spus cuvîntul, aşa se face că săracele de ele n-au reţinut din negocierile de guvernare decît etichetele sticlelor de vin care au stropit din belşug diferite cabinete puse la cale, reieşind în cele din urmă nici mai mult, nici mai puţin decît un guvern cabernet-sauvignon, dar avînd un premier de fetească prezidenţială, pardon fetească regală, cum la fel, consultînd sursele oficiale – tacîmurile, sarea, piperul, feţele de masă şi scobitorile –, a reieşit un guvern pinot noir, dar tot cu un premier de sorginte prezidenţial-regală, ca să împăcăm şi vinul alb cu împăratul roşu, una peste alta şi ca să nu îndoim vinul cu apă chioară după prostul obicei al guvernărilor balcanice de după ’89, poporul poate să stea liniştit, sînt mese şi frapiere suficiente, n-avem noi atîtea formule de guvernare cîte feţe de masă, la propriu şi  la figurat, se ocupă şi stau la dispoziţia formării viitorului executiv, ferească Dumnezeu să se facă noul guvern la cocoşatu’, că s-ar umple Palatul Victoria de ghiuluri mirosind a muştar şi mititei, aşa că s-aşteptăm cuminţi şi beţi de fericire ce va să spună cubuleţul de gheaţă cufundat în Teacher’s de însuşi preşedintele tuturor frapierelor…

×
Subiecte în articol: editorial