Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Deşi abordează mai multe probleme, sondajul INSOMAR, dat publicităţii duminică, mi se pare relevant mai ales dintr-un punct de vedere în care cifrele lui sunt cu adevărat semnificative.
Actuala formulă de guvernare, născută în chinuri în luna decembrie, a suferit cea mai rapidă erodare din istoria postdecembristă. Premierul Boc, simbolul Guvernului, a pierdut în trei luni 20% din încrederea cetăţenilor, iar "tutorele" său în ale guvernării, Traian Băsescu, a pierdut aproape 15% în aceeaşi perioadă. În acelaşi timp, peste jumătate dintre cetăţeni cred că mergem într-o direcţie greşită şi nu au nici o speranţă de mai bine pentru viitorul apropiat. Numai 40% dintre români aprobă ideea împrumutului gestionat de FMI.
Ni se explică doct că încrederea nu echivalează cu intenţia de vot. Aşa e. Dar actualul Guvern funcţionează mai ales pe bază de încredere. Stabilitatea Executivului e acum determinată mai ales de credibilitatea lui. La vreme de criză e esenţial ca cei conduşi să aibă încredere în cei care conduc.
Ni se spune, uneori, că avem de-a face cu o erodare firească, determinată de actul guvernării în condiţii economice dificile. Mă îndoiesc. Un guvern serios "munceşte" patru ani ca să reuşească o asemenea performanţă în materie de erodare. Guvernarea despre care vorbim aproape că nu a început, iar criza n-a ajuns nici pe departe la apogeu. Atunci unde poate duce "firescul" invocat?
Care ar fi însă explicaţiile acestei hemoragii galopante? În primul rând, e vorba de actul guvernării în sine, de calitatea lui. Din păcate, în aceste patru luni, Executivul s-a mişcat lent, confuz, uneori contradictoriu şi a comunicat încă şi mai prost. Guvernul vorbeşte cu ţara crispat, milităreşte. Iar publicul vede mai ales negocieri politice între două partide, legate de probleme care nu fac parte din priorităţile lui. Altfel spus, vede că puterea are alte urgenţe decât el. Toate astea nu pot genera prea multă încredere.
În al doilea rând, mi-aş permite să spun că publicul nu percepe neapărat o schimbare esenţială la nivelul guvernării. Nu avem de-a face chiar cu situaţia unei puteri nou-nouţe, care îşi începe erodarea "de la zero". Nu numai că democraţii au mai fost la putere până de curând, în 2006. Dar implicarea tot mai făţişă a lui Traian Băsescu în actul de guvernare asigură elementul de continuitate despre care vorbeam. Până în decembrie era la putere Băsescu cu un Guvern ostil, acum e la putere Băsescu cu un Guvern care îl lasă să facă ce vrea. În concluzie, acest nou Guvern a preluat din mers un anume ritm de erodare a încrederii în preşedinte, după aproape cinci ani de mandat.
Nu în ultimul rând, neîncrederea despre care vorbesc sondajele e şi expresia oboselii. În mod firesc, odată trecute alegerile parlamentare, trebuia evadat din atmosfera electorală. Trebuia să se treacă la treabă, mai bine sau mai rău. Dar oamenii văd că atmosfera electorală, rivalităţile, atacurile, blocajele se amplifică acum, după alegeri. România a intrat într-o stare de campanie electorală permanentă, care nu favorizează proiectele adevărate. Separarea prezidenţialelor de parlamentare, solicitată la revizuirea Constituţiei din 2003 de PD, PNL şi de Iorgovan, era menită să elimine confuzia dintre cele două instituţii şi candidaţii-locomotivă. Dar, în actualele condiţii, tot ce am reuşit a fost să oferim ţării o campanie electorală de doi ani.
